#JeSuisJensen

 
 

Am început să scriu pe Facebook după tragedia de la Colectiv. Tot pentru Colectiv am ieșit și la protest în Copenhaga.

 

Sunt o femeie simplă. Am copilărit cu fel și fel de oameni. De la drogați,. la curve... la academicieni. Mi-a plăcut să văd totul și deși am stat departe de droguri și tot ce îmi putea afecta viața negativ, mi-a plăcut să cunosc lumea. Am vrut să am o școală, să știu să citesc, să știu să scriu... să fac ceva din viața mea, dar în același timp, să cunosc și lumea aia gri despre care se vorbește în filme. Să am o școală, dar să am și școala vieții.

Mi-a plăcut să știu să vorbesc cu un astonaut, dar în același timp să pot să vorbesc și cu boschetarul de la colțul blocului. Nu am judecat niciodată oamenii după felul în care au decis să își trăiască viața, dar recunosc că i-am judecat și îi judec după felul în care tratează oamenii din jur. Niciodată nu o să înțeleg de ce "trebuie" sau e "rușine". Fiecare trăiește cum vrea. Cine ești tu să îmi violezi intimitatea? Cine ești tu, să îmi spui mie ce sa fac, cum să fac sau de ce să fac?

Locuiesc singură de când eram copil. Am o fetiță care împlinește 6 ani în Septembrie și un iubit care mă adoră și în zilele în care nici măcar eu nu mă iubesc. Îmi place să mănânc sushi și să beau vin roșu. Aș vrea să îmi placă să mănânc mai rar și să mă mișc mai des, dar încă nu am descoperit cum pot să merg și să scriu în același timp. În timpul liber ador să citesc și să mă uit la filme despre mafia italiana sau ghettourile americane.

Când timpul liber nu mai e.... sunt jocurile de noroc. Lucrez la un cazino de când aveam 22 de ani, deci de vreo 10 ani. Sunt inspector și dealer. Supraveghez mesele de blackjack, ruleta și poker-ul. Muncesc noaptea. Ceea ce mi-a afectat foarte mult somnul și prieteniile. Nu dorm. Nu prea am prieteni. De când s-a născut fetița mea, dorm în jur de 4 ore pe noapte, chiar și când este la tatăl ei, în weekend. Cred că m-am obișnuit așa.

Joia și vinerea lucrez la o casă de discuri unde am grijă de artiștii noi, care caută un manager. Sau managerii care caută un artist. Stau pe Skype și vorbesc cu tot felul de manageri. Organizez interviuri, îi fac să ajungă la radio, tv sau reviste. Pe scurt: Mă ocup de reclama lor, iau un artist și îi vând mai departe.

 

Pe lângă toate astea, îmi place să scriu. Lucrez de aproape un an de zile la o carte. Problema este că e greu să scrii o carte cu un copil de 6 ani pe lângă tine ziua și 2 joburi care te țin trează noaptea.

 

 

De ce scriu pe Facebook în limba română deși nu mai locuiesc în România de când aveam 12 ani? Simplu: Pentru că îmi pasă și pentru că nu am avut contact cu România și urmărind tragedia de pe 30 octombrie 2015 pe Facebook... am rămas șocată! Am rămas șocată de nesimțirea jurnaliștilor. Am rămas șocată de nesimțirea massmediei. Am rămas șocată de nesimțirea politicienilor. Am rămas șocată de comentariile rele, citite online. Am rămas șocată de prostia și răutatea românilor din România.

Pănă atunci, trăisem în lumea mea perfectă unde România era doar o țară pe care o vizitam 2-3 săptămâni pe an. De obicei, vara. Când totul e frumos și lumea e fericită. Apoi, lăsam probleme acolo și mă întorceam în țara mea lipsită de griji.

Când Colectiv a ars și oamenii își căutau morții și răniții, jurnaliștii/reporterii erau ocupați cu interviurile. WHO THE FUCK CARES? Am văzut reporteri/jurnaliști la spitale, la oameni acasă, la înmormântări. Câtă nesimțire! 

După cum v-am mai spus, pe 30 octombrie 1998, 63 de tineri au murit într-un club din Göteborg, Suedia. Am scris despre asta. Well... pe mine m-a șocat diferența de expunere a oamenilor. Suedezii nu și-au permis să dea nume fără acordul familiei. Suedezii nu și-au permis să meargă la spitale sau la oameni acasă. Suedezii nu au filmat și luat interviuri în timp ce oamenii erau încă în pericol. Românii, da. Pentru bani și atenție, jurnaliștii din România uită de faptul că sunt oameni și se tranformă în roboți fără suflet. Pentru bani, oamenii din România uită de familie, prieteni și se fură unul pe altul.

Atunci am început să scriu despre tot felul de chestii care încă sunt "tabu" în România și în Suedia, unde am crescut, sunt perfect normale. Despre homosexualitate, despre religii, despre rasism, despre sex, despre limbaj vulgar, despre libertate, despre egalitate între sexe, despre violență, despre feminism, despre dragoste... despre mândrie, despre depresie, despre probleme de familie, despre politică, despre oameni. Despre orice îmi trece prin cap. De ce? Pentru că pot. Pentru că sunt liberă să scriu și să fac ce vreau. Atâta timp cât nu fac rău nimănui, de ce să nu încerc să schimb ceva? Proștii o să înțeleagă că vorbesc urât de români. Oamenii intligenți, și singurii care contează, înțeleg că și eu sunt româncă și că singurul scop este să deschid minți adormite. Cred că singurul mod de a arăta unui om adevărul, este de a ridica mileul de dantelă de pe televizor și a îi arăta praful.

 
 
Trăiesc într-o țară liberă unde dacă scriu "pulă" în loc de "penis", nu mă judecă nimeni. Sinceră să fiu, eu nici măcar nu vorbesc vulgar. Doar că uneori, în scris e mai ușor să te exprimi deschis. Așa te înțelege orice academician, dar și boschetarul de la colțul blocului.
Trăiesc într-o țară unde eu și copilul meu avem voie să vorbim, să ne îmbrăcăm și să ne comportăm cum vrem atâta timp cât nu facem rău nimănui. Trăiesc într-o țară unde oamenii politici și "starurile tv" merg pe bicicletă. Trăiesc într-o țară liberă unde femeia este egală cu bărbatul. Trăiesc într-o țară unde nimeni nu își permite să dea o palmă unui copil. Trăiesc într-o țară unde femeile nu se dezbracă la televizor și unde nu există emisiuni în care viața și intimitatea cuiva poate să fie pusă în pericol. 

Pentru stilul meu de viață liber și "diferit", românii au decis să îmi pună viața mea și a copilului meu în pericol. Fiind o mamă singură, cu un copil...am fost targetul perfect pentru manipulare. Numele meu, adresa unde locuiesc, adresa unde lucrez și numărul meu de telefon au fost publicate pe fel și fel de pagini de Facebook și date la emisiuni tv sau știri. Am primit sute de mailuri în care oamenii au ținut să îmi facă poză la penisul lor, în care m-au amenințat și m-au înjurat în toate felurile posibile. Mailuri în care m-au amenințat pe mine și pe fetița mea. Mailuri în care lumea mi-a cerut să tac. 

Well... eu nu o să tac niciodată pentru că mie nu îmi este frică de NIMENI și o să fiu o femeie liberă toată viața! Nimeni nu este obligat să mă citească. Nu v-am cerut eu să mă urmăriți... sunteți liberi să faceți ce vreți. La fel cum și eu sunt liberă să accept ce vreau eu să accept pe pagina mea de Facebook. La fel cum și eu sunt liberă să fiu așa cum vreau EU să fiu, nu cum vreți voi să mă priviți.

 

Nu datorez nimic, nimănui. Nu scriu pentru nimeni. Nu iau bani, nu fac reclamă nimănui. Sunt eu cu mine. Așa cum vreau! Vă place, bine... nu vă place... bine!

 

 

RSS 2.0