"Părinte" este ăla care te protejează, te iubește și te respectă.

 
 
 
 
 

Mă simțeam vinovată de fiecare dată când lăsam fetița la mama. Și în același timp mă simțeam liberă să lucrez liniștită și să dorm cât să nu mor. Mi-a reproșat și mi-a învățat fetița să nu vrea la mine, dar am zis mereu că rezist cu reproșurile ei până când mă pun pe picioare și fata începe să înțeleagă.

Mă acuza că plec la muncă în loc să stau pe social și să am grijă de fată, că put, că sunt proastă, că nu îi dau fetiței mele să mănânce, că nu o spăl, că o las închisă în casă și plec, că o pun la colț în baie și sting lumina... că mâncăm conserve și multe, multe alte rahaturi din capul ei nebun, cu care eu am fost obligată să trăiesc ani de zile.

Eram în România acum 2 ani, când a avut loc ultima ceartă de față cu Lianna. Voiam să ies... era vreo 23.00, vara... prin Iulie, când m-a închis în casă. La 30 de ani ai mei și 48 ai ei... a considerat că are dreptul de a mă închide în casă cu cheia pentru că "am făcut copil și s-a săturat să o fac de râs, să vadă vecinii că am venit din Suedia ca să caut #puă în România"

Am făcut un atac de panică și am simțit claustrofobia pe care o simt doar într-un loc mic, de obicei. După o ceartă de 10 minute am primit cheile de la bunica și am plecat.

Vacanța trebuia să o fac singură, fără Lianna și fără mama, dar când am zis că plec în România, mi-a zis că vine și ea și vrea să o ia și pe Lianna cu noi pentru că vrea să o vadă bunica. Îi promisesem tatălui ei că o să o țină el 2 săptămâni, dar după promisiunile mamei mele în care îmi jura că nu o să îmi strige dacă ies... am zis că poate, poate i-a venit mintea la cap și înțelege situația mea și nevoia de a mă simți liberă, fără responsabilități.

Nu a fost așa.
Am ajuns acasă în noaptea aia și a fost totul ok. A doua zi mi-a zis că pleacă cu amantul la București și că nu o să poată sta cu fata. Ok...

S-a întors acasă după un weekend în capitală, fericită și tufută. I-am zis: "Deci ai voie să fii #ckurvă la 50 de ani, dar eu la 30 nu am voie?"

A aruncat sticla de 2L cu apă în mine și a început să mă înjure. Fata dormea. I-am zis: "Ok... mamă, vrei să îți arăt că pot să te lovesc și eu?" și acolo a început show-ul. Mama, care mai sărise la bătaie de multe ori și era obișnuită ca eu să nu fac nimic... a început să dea din mâini. Am apucat-o de păr și am împins-o în dulapul din camera bunicei mele. S-a spart oglinda și s-a trezit fetița. Am zis: "Stop, e Lianna aici!"

Atunci a început cel mai urât coșmar din viața mea. Mama îi spunea fetiței mele: "Vino la mine, mamă! Nu te apropia de mama ta... mama ta este bolnavă psihic și are nevoie de ajutor. Mama ta este foarte periculoasă și vrea să te ia de aici... să te ducă undeva unde nu este bine. Vino la mama să sunăm la Poliție și la Salvare, să vină să îi dea pastile... să se facă bine!"

Fetița mea zbiera de frică și eu plângeam, tremuram și înjuram de nervi. Mi-am făcut bagajul și am plecat pentru cå mătușa insista că trebuie să plec și eu am considerat că e mai bine așa, să nu se sperie Lianna și mai rău și să se calmeze totul.

Am stat pe o bancă, la vreo 2 colțuri... și mi-am aprins o țigară. Atunci am văzut cum a intrat Salvarea și Poliția în parcare. Mama mea chiar sunase la ei, nu era doar o amenințare... Eram obișnuită cu amenințările. Când am fost cu fostul, ne-a amenințat că îl lasă în scaun cu rotile dacă nu îi dăm cadourile înapoi. Amenințările ei nu mai însemanau nimic pentru mine...

Mi-am promis că nu o să mai am contact cu acest monstru în viața mea. M-a sunat tatăl Liannei și mi-a zis că dacă nu iau copilul de la ea ACUM, o să sune la Poliția din Suedia și o să dea fata dispărută. Așa că am mers cu Poliția la bunica acasă, unde era și mama, mi-am luat fetița deși mama continua să îi zică fetiței în suedeză că "nu trebuie să meargă cu mine", am plecat la Hotel și am stat acolo o noapte. Apoi, având bilete împreună... a trebuit să mă prefac că totul este ok și am uitat. Cum făceam de obicei.

Până când am ajuns în Suedia.

Aici am rupt orice fel de contact cu ea. Nu i-am mai răspuns la mesaje și am blocat-o peste tot. Atunci a început să îmi facă reclamații la Protecția Copilului pentru tot felul de rahaturi inventate. M-a reclamat de 9 ori în câteva luni. M-a reclamat de atât de multe ori că și-au cerut și cei de la PC scuze.

Pentru mine, mama este moartă. Asta este doar o poveste din toate poveștile pe care le-am trăit. Așa că terminați cu mesajele despre iertare și "mama este mamă" pentru că la mine nu mai funcționează rahatul ăsta și îmi pare atât de rău că nu am avut curajul și maturitatea pentru a tăia cordonul ombilical de mult.

Mi-a scris o prietenă din copilărie că "Ce, Raluca? Crezi că doar tu ai luat bătaie când erai mică? Asta e... sunt părinții noștri și dacă nu era pentru mama ta acum nu erai în Suedia!"

Nu este vina mea că mama a decis să mă nască. Și nu este vina mea că mama este un rahat de om care și-a terorizat copilul și l-a făcut să nu aibă încredere în ea și în oameni. Dar este vina mea că am permis să se apropie de copilul meu și că i-am permis să mă lovească atâția ani. Și este obligația mea să îmi apăr copilul și să duc o viață mai frumoasă și mai sănătoasă... fără oameni periculoși prin preajmă.

Părinții NU îți fac rău și te protejează, te ajută...

Oamenii care îți fac rău NU trebuie să fie iertați. Oricine poate face copil... dar nu oricine poate să îl iubească. Iar eu îmi iubesc copilul.

0 kommentarer

Despre H&M, muncă ieftină și rasism.

 
 
H&M (Hennes & Mauritz) este o companie suedeză de îmbrăcăminte din Stockholm. Compania a fost înființată în 1947 în Västerås, Suedia de către Erling Persson, care și-a deschis un mic magazin și l-a numit "Hennes" ("Al ei" în limba suedeză). A fost numit așa tocmai pentru că vindea doar haine pentru femei.
 
 
62 de țări și peste 4500 de magazine mai târziu... H&M a arătat că NU respectă oamenii. De ce spun asta?
 
 
În august 2011, aproape 200 de muncitori au murit într-o fabrică H&M din Cambodgia. Fumurile produse de substanțe chimice, ventilația slabă, malnutriția și oboseala au fost motivul pentru care oamenii ăia au murit în doar câteva zile. Salariul minim în Cambodgia este echivalentul a doar 66 dolari (42 de lire sterline) pe lună, nivel pe care grupurile pentru drepturile omului spun că nu este chiar jumătate din necesarul de bază.
 
Pe 2 ianuarie 2013, The Ecologist - Official Page a arătat acuzațiile formulate de Anti-Slavery International cum că H&M își continuă asocierea cu guvernul uzbec în exploatarea muncii forțate a copiilor și adulților ca recoltatori de bumbac în Uzbekistan.
 
După colapsul clădirii Savar din aprilie 2013, H&M și alți comercianți, au semnat acordul privind siguranța fabricilor și construcțiilor din Bangladesh.
 
Pe 19 mai 2013, o fabrică de textile H&M din Cambodgia s-a prăbușit și a rănit multe persoane. Incidentul a făcut ca mulți să se simtă îngrijorați cu privire la siguranța industrială.
 
În februarie 2017, The Guardian a scris că au fost copii angajați să facă produse H&M în Myanmar și au fost plătiți mai puțin de 13p (aproximativ 15 cenți) pe oră, deci mai puțin de jumătate din salariul minim legal.
 
Deși au fost și sunt mereu în presă, artiștii și designerii au continut să colaboreze cu ei. Kylie Minogue, Roberto Cavalli, Eva Herzigova, Stella McCartney și mulți alții...
 
Toți înafară de The Weeknd, care a reacționat când a văzut poza cu un copil de culoare și bluza pe care scrie: "Cea mai șmecheră maimuță din junglă" #CoolestMonkeyInTheJungle. A scris că este dezamagit de rasismul acesta și nu o să mai existe nici un fel de colaborare între firma XO și H&M.
 
Ce părere aveți? Vă cumpărați haine de la H&M? Eu da... mi-am cumpărat. Până ieri.
0 kommentarer

Transformarea mea:

 
 
 
 

Înainte să rămân însărcinată eram o femeie în vârstă de 24-25 de ani cu o grămadă de prieteni și un iubit care îmi promitea luna de pe cer. Îmi plăcea să călătoresc și să merg în club.

Apoi am rămas însărcinată și au apărut certurile și stresul. Apoi a apărut diabetul și a apărut depresia. Apoi a apărut frica de a rămâne singură și a apărut grija de ce o să zică lumea.

Apoi am rămas singură, cu un copil de 5 luni, o muncă de noapte, stresul între job, grădinița de noapte și reproșurile familiei mele.

Am fost atât de jos că nu m-aș fi gândit în viața mea că o să mă uit în spate zâmbind.

Viața se poate schimba într-o singură secundă.

Vă las pozele astea aici pentru că vreau să vedeți transformarea pe care o face sarcina și depresia pe corpul unui om. Așa poate că vă gândiți de 2 ori atunci când jigniți pe cineva pentru că poate... poate nu îi știți povestea.

În prima și a doua poză aveam 60-63 de kg. În a 3a poză eram gravidă în luna a 8a și ajunsesem la 122 de kg. În poza a 4a eram la 3 luni după naștere, Crăciunul lui 2011. Aveam 116 kg. În prima poză de jos aveam 102 kg și eram în mijlocul depresiei deși pe fața mea nu se vedea nimic. În a doua poză de jos, cu copilul în brațe... uitasem să îmi fac unghiile la o mână și eram într-o lume a mea unde totul era întunecat și lumea asta părea să fie un coșmar din care ar fi trebuit să mă trezesc de mult.

Poza a 4a de jos este făcută acum 2 ani. Aveam 80 de kg, eram fericită și învațam să trăiesc din nou.
Ultima poză este făcută acum un an, aveam 73 de kg și părul lung.

Acum m-am tuns și sunt fericită. Nu mai vreau prieteni falși și nu mai caut iubiri pe interes. Sunt mândră de mine și încerc să trăiesc sănătos. Așa că atunci când îmi spuneți că sunt proastă, grasă, urâtă, sau vă considerați mai buni ca mine... uitați-vă în oglindă! Eu știu cine sunt...

 

 

 

 

0 kommentarer