#povesteamea Copilul meu s-a sinucis.

 
 
 
 
Eram la muncă când am simțit un fior în tot corpul. Se spune că atunci când se întâmplă ceva, simți și da, eu chiar am simțit. M-a sunat Andrei (fiul meu al mic) și zbiera la telefon. Nu aveam cum să înțeleg ce spune, dar am știut că trebuie să fug acasă. Cele 40 de minute de la muncă și până acasă au durat o veșnicie. Nu mai știu ce am făcut în autobuz, dar mi-a zis mama că am sunat-o plângând... și că nu am spus nimic. Nu mai țin minte.
 
Am ajuns acasă la ora 9 și un pic. Andrei avea doar 11 ani atunci. Mă aștepta în afara casei. Când am ajuns mi-a sărit în brațe și mi-a zis: "Alexandru s-a omorât. S-a omorât, mami..." Atât am auzit. Restul nu mai țin minte.
 
Am fugit în casă. Fiul meu era spânzurat, în baie. Am încercat să îl dau jos. Credeam că îl pot salva.
 
Nu știu cât am stat acolo, dar țin minte că l-am rugat pe Andrei să sune la ambulanță și că au ajuns după o eternitate. Poate că a durat mai puțin, dar timpul ăla în care am așteptat să vină cineva să ne ajute a fost un chin.
 
Fiul meu nu a putut fi salvat. A murit pe 16 ianuarie 2011. Avea 19 ani.
 
Am stat luni și ani de zile să analizez cu ce am greșit. Am fost la zeci de psihologi și am făcut mii de atacuri de panică. Mi-am neglijat cel de-al doilea copil fiind tristă de moartea primului meu fiu. M-am gândit de multe ori că ar fi mai bine să mor și eu, dar mi-a fost frică să fac următorul pas. Frică pentru Andrei, nu pentru mine.
 
M-am gândit de sute de mii de ori că poate Alexandru a încercat să ceară ajutor și eu nu am fost atentă. M-am gândit că poate faptul că tatăl lor a plecat cu amanta în România și nu s-a mai întors l-a făcut să se simtă neiubit. M-am gândit că poate avea ghinion în dragoste și s-a simțit singur. M-am gândit la droguri deși nu s-a găsit nimic la el în sânge. M-am gândit că poate a făcut-o din cauza examenelor. M-am gândit și iar m-am gândit. I-am luat toate caietele, cărțile și mailurile la rând. Am reușit să intru în laptop și să văd tot ce a căutat online. NIMIC. Absolut nimic despre suicid. Absolut nimic despre depresie și absolut nimic despre faptul că îi era greu.
 
Lucram mult. Plecam de acasă la ora 6.30 și ajungem pe la 18.00. Munca îmi ocupa 90% din viață. Nu am avut când și cum să îmi înțeleg copilul. Și nu am avut cum și când să văd ce se întâmplă în mintea și sufletul lui.
 
Primul lucru pe care l-am făcut după moartea fiului meu a fost să îmi dau demisia. Am avut norocul că m-au ajutat părinții cu bani și am putut sta acasă până mi-am găsit altceva. Primul an a fost cel mai greu, dar încet încet am învățat să trăiesc din nou și am învățat să fiu prezentă în viața copilului meu pentru că nu mai vreau să pierd un copil. A fost greu pentru el. A avut și încă mai are coșmaruri. Nu spun că a fost mai ușor pentru mine. Nu măsor durerea noastră. Pentru mine, ca mamă... a fost, nu știu, pur și simplu am murit. Am simțit cum mor pe dinăuntru și toate calmantele și antidepresivele nu m-au ajutat cu nimic. O să fiu mereu moartă pe dinăuntru deși mă prefac că trăiesc pentru Andrei. El a trăit o traumă pe care nu o doresc nimănui. Avea 11 ani și își iubea fratele.
 
Nu spun că a fost vina mea, sau că a fost vina cuiva. Spun doar că dacă eram atentă poate că nu se întâmpla și poate că Alexandru era aici, cu noi. Așa că mulțumesc Raluca pentru că vorbești despre suicid. Lumea nu înțelege că se poate întâmpla oricui și că depresia este cea mai gravă boală a noastră. Doar vorbind despre acest lucru devenim mai atenți la cei din jur.
 
Vă rog eu mult, nu puneți familia pe locul doi și fiți atenți atunci când copilul (sau oricine altcineva) este trist sau tăcut. Încercați să vorbiți și să înțelegeți de ce este trist și dacă puteți să îl faceți pe acel om să zâmbească poate că salvați o viață...
 
 
.................................................
 
 
Vrei să public povestea ta? Trimite-o la ralucajensen@mail.com și nu uita să precizezi dacă vrei să rămâi anonim/ă sau nu. Folosește diacritice pentru că par și păr sunt două lucruri diferite. Mulțumesc!
 



Namn:
Kom ihåg mig?

E-postadress: (publiceras ej)

URL/Bloggadress:

Kommentar:

RSS 2.0