#povesteamea Copilul meu s-a sinucis.

 
 
 
 
Eram la muncă când am simțit un fior în tot corpul. Se spune că atunci când se întâmplă ceva, simți și da, eu chiar am simțit. M-a sunat Andrei (fiul meu al mic) și zbiera la telefon. Nu aveam cum să înțeleg ce spune, dar am știut că trebuie să fug acasă. Cele 40 de minute de la muncă și până acasă au durat o veșnicie. Nu mai știu ce am făcut în autobuz, dar mi-a zis mama că am sunat-o plângând... și că nu am spus nimic. Nu mai țin minte.
 
Am ajuns acasă la ora 9 și un pic. Andrei avea doar 11 ani atunci. Mă aștepta în afara casei. Când am ajuns mi-a sărit în brațe și mi-a zis: "Alexandru s-a omorât. S-a omorât, mami..." Atât am auzit. Restul nu mai țin minte.
 
Am fugit în casă. Fiul meu era spânzurat, în baie. Am încercat să îl dau jos. Credeam că îl pot salva.
 
Nu știu cât am stat acolo, dar țin minte că l-am rugat pe Andrei să sune la ambulanță și că au ajuns după o eternitate. Poate că a durat mai puțin, dar timpul ăla în care am așteptat să vină cineva să ne ajute a fost un chin.
 
Fiul meu nu a putut fi salvat. A murit pe 16 ianuarie 2011. Avea 19 ani.
 
Am stat luni și ani de zile să analizez cu ce am greșit. Am fost la zeci de psihologi și am făcut mii de atacuri de panică. Mi-am neglijat cel de-al doilea copil fiind tristă de moartea primului meu fiu. M-am gândit de multe ori că ar fi mai bine să mor și eu, dar mi-a fost frică să fac următorul pas. Frică pentru Andrei, nu pentru mine.
 
M-am gândit de sute de mii de ori că poate Alexandru a încercat să ceară ajutor și eu nu am fost atentă. M-am gândit că poate faptul că tatăl lor a plecat cu amanta în România și nu s-a mai întors l-a făcut să se simtă neiubit. M-am gândit că poate avea ghinion în dragoste și s-a simțit singur. M-am gândit la droguri deși nu s-a găsit nimic la el în sânge. M-am gândit că poate a făcut-o din cauza examenelor. M-am gândit și iar m-am gândit. I-am luat toate caietele, cărțile și mailurile la rând. Am reușit să intru în laptop și să văd tot ce a căutat online. NIMIC. Absolut nimic despre suicid. Absolut nimic despre depresie și absolut nimic despre faptul că îi era greu.
 
Lucram mult. Plecam de acasă la ora 6.30 și ajungem pe la 18.00. Munca îmi ocupa 90% din viață. Nu am avut când și cum să îmi înțeleg copilul. Și nu am avut cum și când să văd ce se întâmplă în mintea și sufletul lui.
 
Primul lucru pe care l-am făcut după moartea fiului meu a fost să îmi dau demisia. Am avut norocul că m-au ajutat părinții cu bani și am putut sta acasă până mi-am găsit altceva. Primul an a fost cel mai greu, dar încet încet am învățat să trăiesc din nou și am învățat să fiu prezentă în viața copilului meu pentru că nu mai vreau să pierd un copil. A fost greu pentru el. A avut și încă mai are coșmaruri. Nu spun că a fost mai ușor pentru mine. Nu măsor durerea noastră. Pentru mine, ca mamă... a fost, nu știu, pur și simplu am murit. Am simțit cum mor pe dinăuntru și toate calmantele și antidepresivele nu m-au ajutat cu nimic. O să fiu mereu moartă pe dinăuntru deși mă prefac că trăiesc pentru Andrei. El a trăit o traumă pe care nu o doresc nimănui. Avea 11 ani și își iubea fratele.
 
Nu spun că a fost vina mea, sau că a fost vina cuiva. Spun doar că dacă eram atentă poate că nu se întâmpla și poate că Alexandru era aici, cu noi. Așa că mulțumesc Raluca pentru că vorbești despre suicid. Lumea nu înțelege că se poate întâmpla oricui și că depresia este cea mai gravă boală a noastră. Doar vorbind despre acest lucru devenim mai atenți la cei din jur.
 
Vă rog eu mult, nu puneți familia pe locul doi și fiți atenți atunci când copilul (sau oricine altcineva) este trist sau tăcut. Încercați să vorbiți și să înțelegeți de ce este trist și dacă puteți să îl faceți pe acel om să zâmbească poate că salvați o viață...
 
 
.................................................
 
 
Vrei să public povestea ta? Trimite-o la ralucajensen@mail.com și nu uita să precizezi dacă vrei să rămâi anonim/ă sau nu. Folosește diacritice pentru că par și păr sunt două lucruri diferite. Mulțumesc!
 

Adevărata față a videochatului din România

 
 
 #povesteamea
 
Acum câțiva ani intram în marea și fabuloasa industrie a videochatului românesc. Am fost mai întai model, apoi am trecut la funcția de trainer. Model am fost într-un studio mic, dar nu a fost de mine și am zis că trebuie să evoluez. 
 
Trainerul stă în spatele calculatorului, monitorizează modelele și discută cu ele. Trainerul e cel care ştie toate problemele unui model de videochat, dar este și persoana care rămâne fără job dacă nu îi spune modelului să treacă peste probleme deoarece trebuie sa facă bani. 
 
Dar discuția ar trebui să fie despre fetele care aleg să facă videochat și cum se vând ele ca și sclave unui patron de studio de videochat. 
 
Pe pagina multor studiouri găsești scris fie despre premii, fie despre lipsa amenzilor, fie despre confidențialitatea pe care ți-o oferă, sau vreun bonus. 
 
 
Am lucrat la două mari studiouri din București, unul care se promovează ca cel mai mare din țară si celălalt ca cel mai glam.
 
 
 
Studioul cel mai mare din țară, cu cele mai multe sedii si cele mai multe apariții in media este o minciună poleită cu vorbe frumoase.
Patronul dă interviuri unor televiziuni şi spune ca fetele pot lucra cât vor ele. În realitate sunt obligate sa stea la job cel puțin 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână. 
Dacă au închis calculatorul cu 5 minute mai devreme, li se spune că au de recuperat o tura intreaga. 
Nu contează dacă sunt la ciclu și au dureri, dacă le este rău, dacă au o rudă bolnavă, sau în sicriu. 
 
Concediile medicale nu le sunt acceptate deoarece au semnat un contract de colaborare, nu au carte de muncă. 
 
Poate trebuia să încep cu asta. 
Înainte de a începe sa colaboreze cu studioul, fetele trebuie să semneze un contract prin care cedează drepturile asupra imaginii lor timp de câțiva ani. 
Multe dintre aceste fete semnează deoarece li se spune că așa e bine si că e procedură standard, fără a li se explica ce înseamnă acel contract din punct de vedere legal, și ce urmări va avea. 
 
Cu acest contract , studioul acesta care se prezintă frumos și legal, folosește imaginea acestor fete cum dorește. Pentru publicitate pe Twitter, Facebook, Youtube sau chiar pagina studiourilor lor, cu accesabilitate din țară. Deși pe pagina lor scrie că vor respecta confidențialitatea și nimeni din tara nu va afla ce fac ele, își încalcă aceast motto, spunând ca ei informează fetele. 
Nu le informeaza deloc, doar le presează. Există un departament de marketing condus de o domnișoară foarte agresivă în ceea ce face, cu oameni care sunt trimiși să spună fetelor că nu vor apărea in România, deși toate aceste rețele sunt accesibile din România. 
 
În baza aceluiași contract, în cazul în care fetei nu îi place politica studioului și vrea să plece se pot întâmpla urmatoarele lucruri:
 
1. Dacă au ture sau minute lipsă nu li se dau banii făcuți in orele de muncă depuse până nu isi termină acele ture. (Fetele sunt obligate sa își dea programul pentru perioada urmatoare și INDIFERENT de circumstanțe, să il respecte. Asta include și indiferent de boală, deces în familie, probleme familiale) . Au fost multe modele care nu și-au mai primit banii deoarece nu au putut respecta acele ture.
 
2. Să fie urmărite dacă merg la alte studiouri și să li se închidă noile conturi. Apoi să fie amenințate că vor fi date în judecată. Aici trebuie să mentionez faptul că la "angajare" nu li se specifică acest lucru, ba chiar li se spune că totul se poate încheia oricând, în termeni amiabili. Patronul de studio poate închide aceste conturi noi, deoarece el are un studio mare si discută cu adminii de la siteul respectiv, le spune că fata are un contract cu firma lui și treaba este aranjată. 
 
Mai sunt multe de spus despre condițiile acelui contract, dar cel mai mult mă deranjeaza ca se profită de naivitatea fetelor, de lipsa lor de cunoștințe și nu li se prezintă lucruri reale, ci doar povești frumoase ca sa le agațe. 
Mai țin legatura cu o fostă colegă din echipă si mi-a spus că in prezent s-a schimbat contractul, acum fiind scris că orice face o fată cu imaginea ei după ce pleacă de la acest studio, trebuie să ceară voie patronului, până la expirarea contractului, timp de cel puțin un an. Nu știu sigur daca așa este, deoarece nu am citit, dar dacă este așa mie imi suna a proxenetism. 
 
De ce spun asta? 
Mulți vor spune că are dreptate, deoarece exista un contract. Dar meseria asta presupune nuditate, masturbare, vorbit murdar, făcut pe plac clientului. Este o parte a industriei XXX, vinde sex, fie el și în formă virtuală. 
 
Fetei i se spune că nu trebuie neapărat să se dezbrace. Apoi este lăsată sa vadă că nu face bani atât de mulți cum a citit pe net, și când vine să intrebe de ce, i se spune că alte colege ale ei fac bani deoarece se dezbracă. 
 
Ăsta este începutul presiunii psihice. 
Apoi vine presiunea de a investi în costumații sexy, machiaj. 
După ce fata începe să facă bani este sfătuită sa: 
- își părăsească iubitul, dacă are iubit,deoarece acesta o ține din dezvoltarea personală și îi și mănâncă banii;
- își pună soțul la punct, dacă are soț, deoarece ea aduce mai mulți bani în  casă, iar el trebuie să înțeleagă și să se supună, să nu mai viseze atât la o viață socială;
-să își pună silicoane, extensii, botox pentru că asa va face mai mulți bani;
- să nu se mai gândească la probleme, ci la cum face bani, deoarece banii rezolvă orice;
- să renunțe la inhibiții si sa accepte să i se posteze pozele pe rețele sociale, sa devină o vedetă cu care studioul să își poată face reclamă. 
 
Aceste presiuni nu vin doar din partea patronului, a managerului sau a trainerilor, ci și din partea unor anumite modele, care sunt în studio de mulți ani , au pus banii pe primul loc și indeamna fetele noi sa își faca o viață glam, deoarece asta contează cel mai mult. 
Sunt aceleași modele care apar în reportajele despre acest studio și spun cât de frumoasă este această meserie și cum poți fi o femeie independentă dacă te expui. 
 
În timpul colaborării mele cu acest studio am auzit de la colegii mei de cazuri în care fetele nu au fost crezute ca le este rău până nu a venit salvarea. De fapt, asta era o regulă si pentru traineri: dacă modelul ne spunea că nu se simte bine, trebuia să ii spunem că chemam salvarea. De multe ori fetele refuzau, din rușinea de a fi vazute acolo, și apoi li se scoteau ochii că doar se prefăceau. 
Am auzit de cazuri in care fetele s-au internat la psihiatrie deoarece nu au suportat presiunea psihică. Și doar într-un caz a fost crezută fata, când a venit salvarea si a fost dusa la Spitalul Obregia. 
 
In celălalt studio, fetele habar nu au că trainerii lor sunt bărbați. Ca bărbații se uita la ele cum se dezbracă si se masturbeză. Li se spune că sunt doar fete. 
Nu li se oferă ajutor din prima, ci doar dacă dovedesc, prin multe ore de muncă, faptul că merită acel ajutor. 
Sunt obligate să stea in picioare și să danseze pe tocuri și in rochii elegante. Altfel, li se dau penalizări din banii făcuți de ele. 
La presiuni sunt supuse la fel ca în majoritatea studiourilor cu renume.
 
 
Am stat de vorbă cu multe modele care veneau în aceste studiouri după experiențe neplăcute avute în altele. 
Sperau că le va fi mai bine decât să fie urmărite de manageri (există si această formă de presiune și abuz într-un studio unde managerii cer favoruri sexuale fetelor care au nevoie de bani, cu promisiunea de a le promova mai bine ca pe celelalte) astfel încât ele sa nu lege prietenii cu nimeni din afara studioului. 
Au plecat, motivând ca nu se adaptează, când, de fapt, erau presate de ceilalți. 
 
 
Se fac teste poligraf pentru a afla dacă cineva are vreo relație cu vreun coleg sau vreo fata din studio, sau din alte studiouri. 
 
Cand am plecat de la fiecare studio, managerii mi-au atras atenția ca am semnat un contract si că trebuie să țin cont de confidențialitate dacă vreau să colaborez cu alții. 
Ce aș fi avut de spus la alt studio? Despre nemerniciile din fiecare? 
 
 
Am uitat să precizez că acei bani pe care modelele îi lasă la studio, fie când pleacă sau iau amenzi, nu sunt trecuți in acte. Și este vorba de cel puțin sute de dolari de fiecare. 
 
Am scris mult și sper ca ati avut rabdare sa citiți, deși ar mai fi multe de spus. 
Aș vrea ca acest articol să ajungă la toate fetele care vor să facă videochat si să știe ce le așteaptă. 
Aș mai vrea ca cei ce nu lucrează in domeniu să nu mai judece atat de aspru fetele care fac videochat, ci să se gândească la tot ce am scris. 
In România nu exista un sistem în care să declari aceste abuzuri. 
Daca fetele spun cuiva prin ce trec , sunt judecate și li se spune că asa le trebuie dacă fac videochat. 
Statul român încasează mulți bani din această nișă, dar nu o include in legi. 
Nu exista nicio protecție pentru aceste fete.
 
Cand le veți judeca, gândiți-vă că și iubita sau fiica voastră poate fi atrasă de mirajul acesta. Uneori chiar si mama voastră. 
 
România este țara europeana cu cele mai multe modele de videochat. Cele mai multe dintre ele nu o fac din placere. Eu încă nu am cunoscut vreo fată care sa facă asta din placere. 
 
Daca vreți să luptați impotriva abuzului, luptați și împotriva unui sistem care permite ca in România o femeie cu diploma de master să ajungă să facă videochat pentru a își întreține familia. 
 
 
Îi mulțumesc Ralucăi pentru ca a acceptat să posteze această poveste. Dar nu îmi pot ascunde indignarea că foarte multi bloggeri si influenceri din România preferă doar să dea sfaturi în dragoste, despre cum trebuie tratată femeia sau bărbatul, despre feminism si drepturi, dar nu se încumetă să investigheze și acest domeniu care este atât de mare la noi în țară. 
 
Poate data viitoare când ies la o bere cu mogulii videochatului vor îndrăzni să pună și întrebări incomode.
 
 
---
 
 
 
Ai o poveste și vrei să scrii despre ea? Aștept mailul tău la ralucajensen@mail.com. Alegi singur/singură dacă vrei să rămâi anonim/ă sau nu. Te rog să folosești diacritice și să precizezi dacă vrei să îți fac publică identitatea. Mulțumesc!
RSS 2.0