"Părinte" este ăla care te protejează, te iubește și te respectă.

 
 
 
 
 

Mă simțeam vinovată de fiecare dată când lăsam fetița la mama. Și în același timp mă simțeam liberă să lucrez liniștită și să dorm cât să nu mor. Mi-a reproșat și mi-a învățat fetița să nu vrea la mine, dar am zis mereu că rezist cu reproșurile ei până când mă pun pe picioare și fata începe să înțeleagă.

Mă acuza că plec la muncă în loc să stau pe social și să am grijă de fată, că put, că sunt proastă, că nu îi dau fetiței mele să mănânce, că nu o spăl, că o las închisă în casă și plec, că o pun la colț în baie și sting lumina... că mâncăm conserve și multe, multe alte rahaturi din capul ei nebun, cu care eu am fost obligată să trăiesc ani de zile.

Eram în România acum 2 ani, când a avut loc ultima ceartă de față cu Lianna. Voiam să ies... era vreo 23.00, vara... prin Iulie, când m-a închis în casă. La 30 de ani ai mei și 48 ai ei... a considerat că are dreptul de a mă închide în casă cu cheia pentru că "am făcut copil și s-a săturat să o fac de râs, să vadă vecinii că am venit din Suedia ca să caut #puă în România"

Am făcut un atac de panică și am simțit claustrofobia pe care o simt doar într-un loc mic, de obicei. După o ceartă de 10 minute am primit cheile de la bunica și am plecat.

Vacanța trebuia să o fac singură, fără Lianna și fără mama, dar când am zis că plec în România, mi-a zis că vine și ea și vrea să o ia și pe Lianna cu noi pentru că vrea să o vadă bunica. Îi promisesem tatălui ei că o să o țină el 2 săptămâni, dar după promisiunile mamei mele în care îmi jura că nu o să îmi strige dacă ies... am zis că poate, poate i-a venit mintea la cap și înțelege situația mea și nevoia de a mă simți liberă, fără responsabilități.

Nu a fost așa.
Am ajuns acasă în noaptea aia și a fost totul ok. A doua zi mi-a zis că pleacă cu amantul la București și că nu o să poată sta cu fata. Ok...

S-a întors acasă după un weekend în capitală, fericită și tufută. I-am zis: "Deci ai voie să fii #ckurvă la 50 de ani, dar eu la 30 nu am voie?"

A aruncat sticla de 2L cu apă în mine și a început să mă înjure. Fata dormea. I-am zis: "Ok... mamă, vrei să îți arăt că pot să te lovesc și eu?" și acolo a început show-ul. Mama, care mai sărise la bătaie de multe ori și era obișnuită ca eu să nu fac nimic... a început să dea din mâini. Am apucat-o de păr și am împins-o în dulapul din camera bunicei mele. S-a spart oglinda și s-a trezit fetița. Am zis: "Stop, e Lianna aici!"

Atunci a început cel mai urât coșmar din viața mea. Mama îi spunea fetiței mele: "Vino la mine, mamă! Nu te apropia de mama ta... mama ta este bolnavă psihic și are nevoie de ajutor. Mama ta este foarte periculoasă și vrea să te ia de aici... să te ducă undeva unde nu este bine. Vino la mama să sunăm la Poliție și la Salvare, să vină să îi dea pastile... să se facă bine!"

Fetița mea zbiera de frică și eu plângeam, tremuram și înjuram de nervi. Mi-am făcut bagajul și am plecat pentru cå mătușa insista că trebuie să plec și eu am considerat că e mai bine așa, să nu se sperie Lianna și mai rău și să se calmeze totul.

Am stat pe o bancă, la vreo 2 colțuri... și mi-am aprins o țigară. Atunci am văzut cum a intrat Salvarea și Poliția în parcare. Mama mea chiar sunase la ei, nu era doar o amenințare... Eram obișnuită cu amenințările. Când am fost cu fostul, ne-a amenințat că îl lasă în scaun cu rotile dacă nu îi dăm cadourile înapoi. Amenințările ei nu mai însemanau nimic pentru mine...

Mi-am promis că nu o să mai am contact cu acest monstru în viața mea. M-a sunat tatăl Liannei și mi-a zis că dacă nu iau copilul de la ea ACUM, o să sune la Poliția din Suedia și o să dea fata dispărută. Așa că am mers cu Poliția la bunica acasă, unde era și mama, mi-am luat fetița deși mama continua să îi zică fetiței în suedeză că "nu trebuie să meargă cu mine", am plecat la Hotel și am stat acolo o noapte. Apoi, având bilete împreună... a trebuit să mă prefac că totul este ok și am uitat. Cum făceam de obicei.

Până când am ajuns în Suedia.

Aici am rupt orice fel de contact cu ea. Nu i-am mai răspuns la mesaje și am blocat-o peste tot. Atunci a început să îmi facă reclamații la Protecția Copilului pentru tot felul de rahaturi inventate. M-a reclamat de 9 ori în câteva luni. M-a reclamat de atât de multe ori că și-au cerut și cei de la PC scuze.

Pentru mine, mama este moartă. Asta este doar o poveste din toate poveștile pe care le-am trăit. Așa că terminați cu mesajele despre iertare și "mama este mamă" pentru că la mine nu mai funcționează rahatul ăsta și îmi pare atât de rău că nu am avut curajul și maturitatea pentru a tăia cordonul ombilical de mult.

Mi-a scris o prietenă din copilărie că "Ce, Raluca? Crezi că doar tu ai luat bătaie când erai mică? Asta e... sunt părinții noștri și dacă nu era pentru mama ta acum nu erai în Suedia!"

Nu este vina mea că mama a decis să mă nască. Și nu este vina mea că mama este un rahat de om care și-a terorizat copilul și l-a făcut să nu aibă încredere în ea și în oameni. Dar este vina mea că am permis să se apropie de copilul meu și că i-am permis să mă lovească atâția ani. Și este obligația mea să îmi apăr copilul și să duc o viață mai frumoasă și mai sănătoasă... fără oameni periculoși prin preajmă.

Părinții NU îți fac rău și te protejează, te ajută...

Oamenii care îți fac rău NU trebuie să fie iertați. Oricine poate face copil... dar nu oricine poate să îl iubească. Iar eu îmi iubesc copilul.

0 kommentarer