A rupe contactul cu familia nu este un pas ușor de făcut.

 
 
 
 
 
A fi nevoit să rupi o relație nu este un lucru ușor de făcut. Mai ales atunci când cel cu care trebuie să rupi relația face parte din familia ta.
 
Trăim într-o societate care ne învață că: "Sângele apă nu se face" și "Rudele și familia trebuiesc acceptate așa cum sunt." Ruperea legăturilor cu familia este un tabu despre care nu vorbim pentru că mereu există cineva care judecă persoana care a rupt relația și nu persoana care a făcut ca relația să nu mai meargă.
 
Mulți își doresc să îi spună soacrei ce au pe limbă și să își schimbe numărul de telefon, sau să blocheze verișoara aia enervantă care pune 198 de poze cu pisici pe Facebook, în fiecare zi. Dar uneori există motive mult mai grave pentru care dorești să nu mai ai nici măcar o legătură cu o rudă, sau un membru al familiei.
 
Toate relațiile care devin stresante pot duce la dureri de cap și dureri de stomac, pot crește riscul de hipertensiune arterială și pot afecta sistemul imunitar. De asemenea, relațiile toxice îți pot afecta somnul și crește riscul de îngrijorare, anxietate și depresie - plus că te poate face să crezi că nu valorezi nimic.
 
Astea sunt sfaturile mele când vine vorba de a rupe contactul cu familia care nu te mai respectă, nu te iubește și îți provoacă dureri de stomac, dureri de cap, anxietate și depresie:
 
1. Respiră! A rupe contactul cu mama ta pentru că nu ascultați aceași muzică și v-ați certat de Crăciun când tu voiai să asculți George Michael și mama ta voia să asculte Fuego nu este o decizie sănătoasă. Decizia trebuie să fie bine gândită, nu ceva de moment.
 
2. Evoluează relația! Ia-ți un moment și gândește-te de ce vrei să se încheie relația. A fost ultima picătură care a umplut paharul? S-a întâmplat ceva nou în comportomanetul persoanei cu care vrei să rupi relația, sau sunt aceleași greșeli pe care le face la nesfârșit? Există ceva pozitiv cu privire la relația vostră? Ceva care cântărește peste răul pe care l-a făcut?
 
Am stat și m-am gândit mult la semnele care mie, personal... mi-au făcut rău și care m-au determinat să rup contactul. În cazul în care aveți dubii, acestea sunt semnele:
 
1. Maltratare/Abuz: Indiferent că este fizic, verbal sau emoțional, TREBUIE să realizezi că această persoană NU trebuie iertată și trebuie să rupi orice fel de contact care te afectează pe tine, dar afectează și oamenii din jur care chiar țin la tine. TU ești important/importantă. Nu lăsa pe nimeni să te bată, să te înjure, să te jignească... să te facă să crezi că meriți respect și iubire.
 
2. Îți afectează viața: În cazul în care relația proastă cu ruda ta te face nervos, anxios sau stresat, te face să ai dificultăți concentrându-te la locul de muncă sau te face să renunți la un hobby, sau chiar la studii. Dacă relația îți strică somnul, e timpul să rupi contactul!
 
3. Reuniuni negative. Toate relațiile au urcușuri și coborâșuri, dar dacă de fiecare dată când vă vedeți există doar coborâșuri, poate că trebuie să înțelegeți că această relație nu o să se shimbe niciodată și poate că dacă rupeți contactul faceți un bine tuturor. Dacă sora ta sună doar când are nevoie de bani, sau doar când vrea să îți facă observații, poate că ar fi mai bine să îi spui să nu mai sune? Dacă mama ta te sună doar pentru a îți spune că nu este fericită și că viața ei nu valorează nimic, că tatăl tău este #nașpa și că ai uitat de ea de când ai 3 copii și 2 joburi, poate că ar fi bine să înțelegi că o mamă care se vaită la tine, o să se vaite la toată lumea. Genul ăsta de relații nu îți aduc nimic pozitiv. Te fac doar să te simți prost și să te simți vinovat de viața altcuiva. Dacă nu înțelege că și viața ta contează, poate că ar fi mai sănătos să îți schimbi numărul de teelfon, să îi dai adresa ta de email și să îi spui să îți scrie scrisori.
 
4. Te îmbolnăvești. Ai un nod în stomac, sau simți că îți sare inima atunci când îi auzi numele? Un semn că relația este nesănătoasă este atunci când începi să asociezi persoana cu ceva negativ direct cum primești un sms, sau un telefon. Și când numele persoanei sună urât, e timpul să realizezi că această persoană ți-a făcut mult rău și o să ai nevoie de ani buni de terapie.
 
5. Îți afectează familia: Dacă relația îți afectează partenerul și copiii negativ, este timpul să îți dai seama că dacă continui să ai contact cu această persoană, o să riști să îți pierzi familia care chiar contează. Nimeni nu are dreptul să îți jignească partenerul și nimeni nu are patent pe copiii tăi. Când o persoană crede că poate să facă asta, este timpul să realizezi că viața și familia ta sunt mult mai importante ca un contact cu tătăl tău agresiv, sau cu mama ta psihopată. Siguranța familiei tale trebuie să fie mereu pe primul loc.
 
 
6. Criminalitate sau dependență: Sprijinirea unei persoane care luptă cu drogurile, sau băutura este importantă ca acea persoană să nu se simtă singură, DAR: Nu înseamnă că trebuie să lași dependența persoanei să îți corupă viața. Ai dreptul la distanță pentru sănătatea TA. Același lucru este valabil dacă ruda este implicată în crimă. Nu lăsa deciziile rele a rudelor să fie un risc pentru tine și familia ta!
 
 
 
 
A rupe contactul cu mama, tata, sora, verișorul... nu este un lucru ușor de făcut. Știu asta din propria experiantă. Mi-a luat 30 de ani să am puterea să spun "GATA", să îmi schimb numărul de telefon și să nu mai ascult când prietenii sau rudele îmi spun: "Dar e mama ta... dacă nu treceai prin ce ai trecut, nu ajungeai cine ești. Trebuie să o accepți așa cum e."
 
Este atât de greșit să spui asta unui adult care își amintește toate bătăile, jignirile și înjurăturile de la persoana care trebuia să îi fie sprijin în copilărie și în viață. Nu, eu nu sunt aici pentru că am luat bătaie și pentru că am fost înjurată și jignită. Sunt aici pentru că aici am vrut să fiu. Majoritatea copiilor care cresc în mediul în care am trăit eu, se îneacă în droguri, în sex fără sentimente și relații toxice. Eu nu am vrut să fac asta și nu, nu trebuie să le mulțumesc părinților mei pentru asta. Trebuie să îmi mulțumesc mie.
 
Iar lor trebuie doar să le doresc multă sănătate, departe de mine și de familia mea.
 
0 kommentarer