Familia noastră

 

Când stai pe covor și afară plouă, când copilul plânge în pătuț și tu plângi în bucătărie... când prietenii nu te mai sună pentru că tu nu mai ieși în club de când ai copil mic, când părinții îți spun "Ai făcut copil, descurcă-te!", când te uiți în oglindă și ai cearcăne și câteva kg în plus... când toată viața ta ți se pare un chin și ai vrea să pleci departe apare Făt-Frumos care nu este neapărat frumos, dar este cineva. Nu observi defectele lui pentru că vezi doar defectele tale așa că le accepți... Te gândești că cel puțin te sună, te laudă, te bagă în seamă. Oamenii din trecut te-au făcut să crezi că nu valorezi mai mult și că trebuie să te mulțumești cu orice, așa că te mulțumești.

Te gândești la ce spun prietenii, ce spun vecinii, ce spune familia. Te gândești că acum vreo 2 ani erai fericită și credeai că ai totul la picioare. De unde să știi că nu ai control asupra oamenilor din jurul tău? De unde să știi cum este cu un copil și cu responsabilități? De unde să știi că pleacă, că te lasă să te descurci... că rămâi singură?

Zâmbești pentru că nu vrei să vadă lumea că te-a distrus, dar te închizi în casă și mai plângi puțin. Apoi apare Făt-Frumos care nu este neapărat frumos, dar este cineva.

Când am fost într-o relație destructivă pentru mine, el și fetița noastră mă judecau toți: Prieteni, părinți, colegi. "Cum dracului accepți să stai într-o relație toxică?" Când am renunțat m-au judecat toți: Prieteni, părinți, colegi. "Cum dracului să faci copil cu unul care nu te iubește?" Totuși, nimeni nu a fost acolo. Am avut o relație fumoasă de 2 ani, nu am fost căsătoriți, dar am locuit împreună. Am avut planuri și am visat. Am făcut un copil din dragoste și am visat la o familie unită. Doar că, vedeți voi... când apare copilul se schimbă multe. Nu toți suntem făcuți să fim părinți. Și nu toți înțelegem prin ce trece femeia în alea 9 luni și încă un an după ce se naște copilul și ea alăptează și nu doarme. Femeia înainte de copil și femeia după ce apare copilul sunt 2 femei total diferite. Chiar dacă au o singură inimă.

Ne-am despărțit pentru că nu mai exista iubire și existau doar jigniri și certuri. Ne-am despărțit pentru că nimeni nu trebuie să trăiască așa. Nici eu, nici el... dar nici copilul. Nu am încercat niciodată să caut un nou tată pentru copilul meu. Lianna are un tată care este prezent atât cât dorește. Nu mă interesează dacă este mult sau puțin, pe mine mă interesează doar ca fetița noastră să nu simtă vreodată că dacă noi nu ne-am mai iubit am încetat să o iubim și pe ea.

Tata s-a despărțit de mama când aveam 1 an. Mi-am spus mereu că nu o să ajung ca ei. Nu o să ajung să vorbesc urât de tatăl fetiței și nu o să dau vina pe ea pentru viața mea de rahat. Nu o să îi interzic să îl vadă și nu o să fac niciodată ca ura mea față de ce s-a întâmplat să afecteze viața ei. Eu am decis să se nască, eu trebuie să îi garantez o viață frumoasă.

Când am acceptat alți bărbați în viața mea am vrut să știe sigur cu ce vin la pachet. Raluca nu mai înseamnă doar Raluca. Raluca înseamnă Raluca și Lianna. A fost foarte important pentru mine să îi fac să înțeleagă asta.

Când văd comentarii gen "Ce? Vrei să îți iei bărbat nou să îți crească copilul?" mă întreb dacă aveți un defect la cap sau pur și simplu nu folosiți creierul...

Eu m-am descurcat mereu singură. Am lucrat mereu și banii nu au fost o problemă. Știu că mă pot descurca oriunde, oricând. Nu mi-am căutat niciodată un partener de care să depind pentru că nu vreau o relație bazată pe "am nevoie de tine". Vreau să fiu cu cineva pentru că așa vreau, nu pentru că așa trebuie. Vreau să iubesc, nu să am nevoie.

De la o vârstă însă începi să te întrebi dacă se merită. Nu mai cauți iubiri trecătoare pentru că îți pierzi timpul degeaba. Nu cauți bărbați doar pentru prezență. Cauți pe cineva care te face să vrei mai multe de la viață. Și în același timp, cauți pe cineva care știi că se poate descurca oriunde, oricând. Te gândești că ai un copil și vrei să o vadă pe mami fericită alături de un bărbat care nu o obosește fizic și psihic. Te gândești că ce vede în casă o să caute și ea. Te gândești că are un tată, dar bărbatul lângă care alegi să trăiești o vede mai des. Că locuiesc în aceeași casă și este modelul de bărbat care o să îi afecteze deciziile pe viitor. Te gândești că nu mai ești disperată și ai învățat din greșeli. Te gândești că acum ai un plan și că dacă mori mâine, copilul nu rămâne în stradă. Te gândești că vrei un partener care a înțeles că acum ești Raluca + Lianna și că te iubește pe tine, dar și copilul ăla care s-a format la tine în burtă.

Iustin este cel mai bun prieten al meu. Nu mă aștept să îmi crească copilul, dar copilul crește alături de el iar el consideră că, copilul meu este copilul lui. Gătim împreună, facem curat împreună, mergem la cumpărături împreună, mergem cu fata la antrenamente împreună, îi cumpărăm tot ce are nevoie împreună, o ștergem la fund împreună, o spălăm împreună, îi dăm să mănânce împreună, o pieptenăm împreună, o luăm în brațe împreună și seara o punem la somn tot împreună. Nu am vrut niciodată să existe o diferență între mine și Iustin pentru că am vrut ca Lianna să știe că dacă eu sunt ocupată, obosită sau nu pot fi acolo unde vrea ea, o să fie Iustin.

Copiii simt și copiii înțeleg. Lianna a început să îi zică "tati" când a văzut că Iustin o iubește pe mami, dar și pe ea. Nimeni nu a învățat-o cum să vorbească cu noi sau cum să îi spună lui. Nu am vrut și nici nu vreau să îmi oblig copilul să facă lucruri care o pot face să simtă discomfort. A fost totul natural... așa cum trebuie să fie. Tati o duce la școală, mami o ia de la școală. Tati gătește, mami spală. Sau mami gătește și tati spală. Sau le facem pe toate împreună, toți 3. Pentru că suntem o familie iar familia trebuie să fie unită, să se respecte și să se iubească.

Dragi femei, dar și bărbați... Nu mai citiți textele mele dacă vă uitați doar pe poze. Nu judecați oamenii pentru greșelile lor din trecut. Sunt oameni care stau o viață întreagă alături de alți oameni care îi distrug. Eu nu am vrut asta. O viață am și vreau să trăiesc frumos. Nu vreau să am prieteni falși, neamuri care nu dau un telefon, iubiți care vor doar sex sau spaghete. Vreau și merit mai mult. Atât eu cât și Lianna. Iar Iustin este tot ceea ce mi-am dorit pentru mine și pentru fetița noastră. Făt-Frumoși sunt peste tot. Dar un om frumos atât pe dinafară cât și pe dinăuntru găsești rar.

În curând o să avem și un băiețel. Gândiți-vă cât de norocos este să se nască într-o familie unde tati, mami și sora mai mare se iubesc, se respectă și abia așteaptă să îl strângă în brațe? Unde nimeni nu obosește pe nimeni și unde nimeni nu este sclavul nimănui. S-a meritat? Desigur. Am tot ce am înțeles cu anii că îmi doresc.

Raluca

 

 

Man Baby

 
 
 
 

Aşa cum v-am mai spus: Am făcut şi eu multe greşeli la viața mea. Una din ele a fost că atunci când am rămas singură cu copilul am intrat în relații cu bărbați care nu erau capabili nici măcar să se şteargă la cur singuri. Frica de a nu rămâne singură mă facea să fiu disperată.

Am stat câteva luni bune cu un "copil" de vreo 35 de ani. La început a fost mișto, era amuzant.... mi-o făcea să râdă. Apoi, viața a bătut la ușă. Când l-am rugat să curețe cartofi s-a uitat la mine de parcă îl rugasem să meargă pe lună să îmi culeagă trandafiri. "Cum se curăță că eu nu știu?" m-a întrebat copilul cu părul cărunt. Când am întrebat-o pe mă-sa de ce copilul ei nu știe nici măcar să curețe cartofi mi-a zis: "Raluca... eu mi-am iubit copiii! Nu i-am lăsat să facă nimic!"

Mda... tanti credea așa cum cred și alte mame (mai ales mame de băieți) că dacă îți pui copilul să facă curat sau să te ajute în bucătărie înseamnă că nu îl iubești. Așa că preferă să crească fucktards din ăștia care respiră degeaba și trăiesc ca să avem noi proști la care să ne holbăm mirate.

"Copilul", nu știa să facă nimic prin casă, dar știa să facă figuri. Nu avea nici măcar un ban dar considera că banii mei sunt banii lui. Ba chiar venea cu pretenții: "În România nu trebuia să îmi număr țigările, fumam câte voiam... aici trebuie să le număr."

Da. Trebuia să le numere pentru că pachetul de Marlboro costă 7 euro aici. Un pachet pe zi înseamnă 70 de euro în 10 zile. Eu aveam copil mic și o grămadă de cheltuieli. "Să îți trimită mă-ta țigări dacă vrei să fumezi mai mult!" I-a trimis de vreo 2 ori.
Apoi, copilul a început să jignească din ce in ce mai mult. Într-o zi frumoasă cu soare (habar n-am dacă era soare dar sună mai bine așa) îmi zice: "Eh, ce ai tu? N-ai nimic. Stai într-un apartament unde plătești chirie lunar, nici măcar nu e cumpărat. Mergi cu bicicleta, nu cu mașina! Prietena mea din Germania o fi ea prostituată dar uite că e cu avocatul ăla de 72 de ani și și-a cumpărat Bmw X5!"

Avea dreptate. Eu plăteam singură chiria de 800 de euro pe lună. Pe lângă asta mai aveam și alte cheltuieli. Prietena lui din Germania vindea păsărică, eu cumpăram cuc.

S-a terminat relația și în vacanța de vară m-am întâlnit cu mă-sa în piață, în România. Mi-a zis: "Raluca, copilul meu nu avea nevoie de o femeie ca tine, el are nevoie de o femeie docilă, tandră..." I-am zis: "Tantiii... o femeie normală la cap nu are nevoie de o putoare ca fiu-tu!"

Credeți că iubirea vă face să vă treacă de foame? Mai gândiți-vă. Bărbații care nu au bani să se întrețină pe ei nu sunt bărbați. Și dacă încă mai locuiesc cu mami deși au peste 25 de ani, ar fi cazul să vă mai gândiți o dată. Dacă mami le-a spălat chiloții și le-a făcut să mănânce, el caută tot o mami care să le spele chiloții și să le dea să mănânce. CHIAR VREȚI să aveți în burtică un bebe de 35 de ani?

Bleah.

Căutați dragelor un bărbat care a rupt de mult cordonul și care o sună pe mă-sa să o întrebe de sănătate, nu de altceva. Dacă bărbatul vostru vorbește cu mami de 3 ori pe zi, dacă nu știe să spele, să gătească și să dea cu aspiratorul dar consideră că voi trebuie să știți că așa i-a spus mami... trimiteți-l la mami! Ea îl iubește așa cum e...

 

Viața nu s-a sfârșit! Viața doar ce a început!

 
 

Vorbesc foarte rar despre relația mea cu tătal fetiței mele. Asta pentru că astăzi suntem prieteni pentru binele Liannei și pentru că îmi iubesc și îmi respect copilul enorm.
Astăzi însă, după ce am tot vorbit despre abuz fizic și psihic pe aici, vreau să vă povestesc cum ne-am despărțit și să vă dau un sfat! Asta pentru că încă mai primesc o grămadă de mesaje de la voi în care mă întrebați cum am reușit. Deci:

14 februarie 2012, ziua îndrăgostiților pentru unii... ziua despărțirii pentru noi. Certurile erau din ce în ce mai picante și ajunsesem să ne jignim reciproc. Pe el în deranja copilul, pe mine mă deranja el. Noaptea stăteam pe marginea patului și mă stresam de fiecare dată când copilul sugea prea tare. "Fă-o să tacă! Trebuie să dorm!" zbiera el. "Du-te dracu" îi răspundeam eu. Pleca pe canapea și eu plângeam și alăptam. Mă simțeam singură, închisă într-o cameră unde nu aveam aer.

"Uită-te la tine! Cine crezi că te mai ia dacă plec eu? Pe mă-ta nu o interesează de tine, pe tac-tu nici atât! Rămâi singură, grasă și tristă!" Ajunsesem atât de jos că începusem să cred tot ce spune. I-am răspuns "Te înșeli, nu rămân singură... o am pe Lianna." Atunci am văzut cum vine spre mine, cum mă apucă de umeri și mă împinge cât poate de tare în pat. Dacă cădeam cu 2 cm mai în dreapta, cădeam pe fetița de 5 luni. La 100+ kilograme pe care le aveam atunci, o omoram. Atunci am realizat cât de departe ajunsesem și m-am speriat. I-am zis: "Pleacă!"

Plecat a fost. Era simplu pentru el. Locuia în apartamentul în care locuisem eu înainte ca el să se mute la mine. Nu cumpărase nimic în casă în 2 ani de relație și bagajul în care și-a aruncat hainele l-a umplut imediat.

Atunci a început șocul. "Ce fac? E vina mea, l-am gonit! Trebuia să accept! Ce fac singură cu un copil? Nu vreau să fiu ca mama! Cu el am făcut copil...cu el trebuie să rămân. Ce o să zică lumea? Cum să nu pot să am grijă de familia mea?"

Vorbeam singură prin casă și frica de singurătate plus rușinea pe care o simțeam pentru relația mea eșuată cu tatăl copilului meu... mă măcina. Atunci a început depresia aia grea despre care am scris atât de des. Atunci am început să nu mai văd nimic clar și să mă închid și mai rău în camera fără aer. Mâncam, plângeam...alăptam, schimbam scutece și ștergeam vome. Încercam să îmi fac unghiile dar renunțam după câteva degete. Voiam să îmi fac baie, dar auzeam cum plânge Lianna. Îl sunam și îl imploram să vină să mă ajute măcar o oră, să pot să stau liniștită în cadă. Îmi spunea: "Nu mă mai suna, nebuno... nu înțelegi că nu mai vreau să am de-a face cu tine?"
Am realizat că avea deja pe altcineva și că spunea toate astea ca să pară că nu scapă de mine. Am renunțat. În martie a venit la ușă cu flori, voia să ne împăcăm. Am fost de acord, dar l-am rugat să stăm despărțiți o perioadă, să își caute apartamentul lui și să ne întâlnim ca la început pentru că aveam nevoie să mă reîndrăgostesc de el. Pentru binele Liannei. Nu a acceptat. La 2 luni după avea deja o relație serioasă și o iubită cu care venea la mine la ușă să ia fata la plimbare.

A fost greu. A fost extrem de greu. Frica aia de a rămâne singură, panica când vedeam că el merge mai departe și e ușor pentru că el nu are copilul la el, mă obosea. Am început munca când fetița a împlinit un an, am început să fumez mult și am început să ies în club de fiecare dată când puteam. Alcool, sex... whatever. Orice mă făcea să uit de viața mea mă ajuta. Pe moment.

Fata creștea iar eu aveam relații destructive doar pentru că ascultam de mama sau de alții care îmi spuneau că o să rămân singură, că sunt o idioată, că nu sunt capabilă de nimic și că nu o să fac nimic în viață. Îi credeam. Mă comportam așa cum mă simțeam... de căcat.

A durat în jur de 3 ani toată drama asta. Apoi am încetat să am relații cu bărbați care nu mă iubeau, am încetat să ies în cluburi și am încetat să cred ce spun oamenii despre mine. Am început să citesc mii de cărți despre cum să mă ridic sau despre povești de dragoste frumoase, am început să alerg, să mănânc sănătos... să mă ocup de mine și de copilul meu și am început să îmi dau seama că dacă eu nu mă iubesc, nu o să mă iubească nimeni. A fost greu. La 25 de ani cu un copil mic, o depresie severă, împrumuturi, facturi și tot ce înseamnă responsabilități nu are cum să nu fie greu. Și e normal să îți fie frică. Important este să realizezi că viața ta nu s-a terminat. Viața ta doar ce a început.

Știu... o să zici că nu are cum, dar crede-mă, dacă eu am reușit să mă ridic, reușești și tu! Eu am rupt contactul cu TOȚI cei care s-au comportat urât cu mine, indiferent că a fost mama, tata, sora sau prietenii. Cu tatăl fetiței am păstrat un contact de prietenie doar pentru că sunt obligată să fac asta. Nu vă gândiți că ne sunăm în timpul liber... Suntem prieteni atunci când ne întâlnim să îi las copilul în weekend, 2 weekenduri pe lună. Putem vorbi civilizat și uneori glumim de față cu Lianna. A fost și este important pentru mine ca fetița să nu creadă vreodată că relația noastră i-a afectat relația ei cu el.

Relațiile toxice te fac să te pierzi și crede-mă, e MULT mai sănătos să dormi singur decât să dormi cu lacrimi pe ochi. Abuzul psihic și fizic te omoară. Nu permite oamenilor să te omoare! Caută ajutorul oriunde crezi că există, dar caută! Suntem oameni, nu roboți. Simțim durere, simțim plăcere, suntem fericiți, suntem triști, dar atunci când tristețea cântărește mai mult decât fericirea e timpul să deschizi ochii!

Capul sus!

RSS 2.0