Am pierdut pariul

 
 
 
 
 
Lucrez într-o companie mare, mare de tot. Suntem în jur de 300 de angajați. Văd oameni care pleacă, alții care vin.
 
Pe 19 februarie 2008 am început contractul, deci mai am puțin și împlinesc 10 ani în acest loc. Au fost zile faine, și zile rele. E și normal... am ajuns să fim o familie. Ne întâlnim atât de des că simțim că asta e "casa" noastră. De la 16.00 la 04.00, de la 18.00 la 05.00. 3 zile la muncă, 2 acasă. Prima o dormi, pentru că lucrezi de noapte și ești obosit. A doua zi liberă trece atât de repede că te trezești iar la muncă. Și iar îți juri că o să termini munca de noapte anul ăsta pentru că te-ai săturat să trăiești în bula ta de aer și vrei o viață normală, un job normal... ore normale... un stil de viață care să te facă să dormi noaptea și să fii treaz ziua, ca oamenii. Și iar minți.
 
Pe Arvid l-am cunoscut în 2008. A început la câteva luni după mine. Era un tip foarte inteligent și extraordinar de amuzant. Râdea de accentul meu din sudul Suediei și eu râdeam de el, cu el. În ultii 2-3 ani venea mai rar pe la serviciu. Devenise tătic (cu o colegă de-a noastră) și îi plăcea să fie prezent acolo și nu cu noi... am înțeles asta perfect. Știu ce înseamnă să ai copil și să pleci la muncă noapte de noapte. Să lași copilul să doarmă la bunica sau la grădiniță de noapte. Sau cu soția. Să îți lași partenerul să doarmă singur.
Apoi, când vii acasă să te dezbraci foarte, foarte încet... să nu cumva să trezești pe cineva. Să te speli și să te bagi ușor, ușor în pat... să încerci să nu miști patul. Uneori se mai trezesc și te întreabă cum a fost la muncă, alteori dorm. Și tu stai treaz, privești în tavan sau stai pe Facebook. E greu să adormi imediat cum vii acasă de la muncă. Sau când răsare soarele.
 
Ieri am aflat că Arvid a murit. Am plâns și plâng. Mi-e greu să merg la serviciu pentru că știu că au pus o poză cu el, lângă o lumânare și o carte în care să scriem câte ceva.
 
Chiar dacă nu ne întâlneam în timpul liber... eram mult împreună la serviciu. Iarna, vara... primăvara, toamna. Eu am 31 de ani, Arvid avea 35. Aveam 21 când am început. Arvid avea 25. Îl cunoșteam pe acest om de aproape un deceniu. Un deceniu în care oamenii din viața mea au venit... și au plecat. Și au venit alții.
 
Ultima dată când l-am văzut era ora 04.15, acum vreo câteva zile. Mi-a arătat video cu fetița lor și mi-a zis că abia așteaptă să aibă o familie mai mare. Era bucuros. M-a îmbrățișat și mi-a dat un HighFive. Mi-a zis că e timpul să fac și eu mai mulți copii. Că asta contează. Că trebuie să plec de aici, că sunt prea inteligentă pentru a sta într-un cazino, că fetița mea are nevoie de mine... că Iustin are nevoie de mine. Și că trebuie să îi fac și Liannei niște frați și surori. Că viața e scurtă și că ne-am pierdut ani de zile cu munca asta de noapte care ne dă cearcăne și ne obosește fizic... dar mai ales psihic. Că e timpul să scriu cartea aia și să fac ce îmi place. I-am promis că o să mai fac copii și că o să scriu și cartea aia... după ce îmi dau demisia.
 
Acum ceva timp am făcut un pariu: Ăla care pleca primul din companie, câștiga 100 de koroane (10 euro)
Arvid a câștigat pariul...
 
Vă rog frumos să nu comentați nimic urât la acest articol. Este un articol pentru mine și pentru Arvid. Pentru colegi și pentru prieteni. Chiar dacă ei nu citesc. Nu am pierdut niciodată un prieten/coleg atât de apropiat și nu prea știu ce simt. Am fost șocată, încă sunt. Am fost tristă, încă sunt. Îmi pare atât de rău...
 
#RIP
 
 
 
 
 
6 kommentarer
Anonym

RIP

Otilia

Raluca, dai dovada de foarte mult curaj sa scrii asta acum, cand totul se vede si se simte atat de intensiv pentru tine, intamplarea fiind recenta, rana fiind deschisa. Faptul ca nu ai tacut pe tema asta acum arata ca esti puternica, dar felul in care ai scris arata ca esti foarte indurerata. Simt nevoia sa iti trimit o imbratisare, sa te comfortez cumva, dar stiu ca doar timpul va face ca durerea sa se diminueze. Ai grija de tine si de ai tai, om frumos cu suflet bun si gura mare!

Victor Hromei

Beleaua este ca nu invatam nimic, fir-ar sa fie. Dumnezeu sa-l odihneasca!

simf

Gând bun către tine. Şi cald.

Dani

Sincere condoleante!

Georgian

Condoleanțe. Am simtit durerea ta ca si cum ar fi a mea.