Vocea României

 
 
 
 
 
 
 
 
Primesc extraordinar de multe mesaje și mi-e imposibil să răspund momentan pentru că încă lucrez în două locuri și încă profit de timp liber pentru a sta cu familia, sau pentru a sta singură... în cadă, cu un pahar de vin.
Când scriu câte ceva pe Facebook, o fac repede... uneori mergând pe stradă, alteori de la muncă, prin pauză.
 
Din păcate, nu am mereu timp să vă mulțumesc și îmi cer scuze pentru asta! Promit că o să încerc să răspund mai des când nu o să mai lucrez la casino și la studio (din decembrie).
 
Am început un curs de psihologie și mi-am găsit o muncă la biroudin ianuarie așa că am renunțat la școala de poliție pentru că nu am trecut testul de stres și mi-au zis că trebuie să fiu mai calmă. Încă nu am ajuns acolo, dar la anul încep să fac Yoga și o să mă apuc serios de sport... sper să fiu mai calmă atunci. Cred că munca de noapte și nopțile nedormite, stresul și tot ce s-a întâmplat în ultimii 6 ani din viața mea m-au făcut să fiu mai puțin tolerantă și recunosc: Uneori îmi sare imediat!
 
Înainte eram o persoană calmă, zâmbitoare... glumeață. Acum sunt doar glumeață. Zâmbesc mai rar și calmă sunt doar când dorm. Uneori. Mereu mă stresez și mi-e frică să mai greșesc. Mereu mi-e frică că o să pierd iar și mereu mă gândesc la ce e mai rău. Când sunt fericită mă aștept să se întâmple ceva nasol pentru că așa m-a obișnuit viața în ultimii ani. 
 
Faptul că am rămas singură cu un copil m-a ucis. Faptul că m-am îngrășat, m-a făcut să fiu complexată și a durat puțin până am învățat să îmi iubesc noul corp. Faptul că toți prietenii și toată familia mi-au întors spatele, m-a făcut să nu mai am încredere în oameni și să prefer singurătatea.
Faptul că am acceptat să lucrez într-un loc în care nu mă mai simt bine de ani de zile, m-a făcut să am atacuri de panică. Faptul că dacă eu nu lucrez, nu are cine să plătească facturile... m-a obligat să stau în loc. Faptul că mi-au murit prieteni din cauza cancerului sau din cauza inimii, m-a făcut să îmi fie frică de moarte și să înțeleg cât de fragilă este viața. Mă gândesc des la faptul că trebuie să am grijă de Lianna până are 18 ani, măcar. Sau că trebuie să mai fac copii, să aibă frați în caz că se întâmplă ceva cu mine să nu fie singură, cum am fost eu. Faptul că părinții mei m-au abandonat și mereu m-au tratat de căcat, m-a făcut să fiu o mamă extraordinar de protectoare și uneori mă obosește asta. Mă obosește faptul că fetița mea e atât de mămoasă. Dar mă face și să simt că trăiesc. Ea sunt eu. Varianta bună a mea și a copilăriei mele. Ea a fost mai norocoasă. Și vreau din tot sufletul meu să fie mereu așa.
 
Faptul că am întâlnit bărbați care au profitat de bunătatea mea, m-a făcut să fiu rea cu bărbații care nu meritau. Faptul că mama râdea de mine când scriam ceva, m-a făcut să aștept 30 de ani să am curajul să scriu ce voiam să scriu. Faptul că eu sunt mereu sinceră, m-a făcut să par mincinoasă. Faptul că atât de multă lume mă urăște a fost greu de acceptat. Pentru că nu eram obișnuită. Nu auzisem niciodată ce gândesc alții despre mine și credeam că înafară de părinți, n-are nimeni nimic cu mine.
 
Eram o fată foarte cool în liceu. Toți și toate voiau să îmi fie prieteni/prietene. Apoi, odată cu munca de noapte și relația toxică... m-am închis în mine. Și am stat așa mulți ani. Până când am început să scriu jurnal. M-am vindecat singură și apoi am încercat să vă vindec și pe voi. Chiar dacă eu nu eram încă vindecată de tot când am început să scriu.
 

A fost greu. Dar e și frumos.

De fiecare dată când îmi pun sufletul într-un text, apare unul care zice că sunt proastă... sau că nu știu ce să mai fac să primesc atenție. Știu, știu... ar trebui să ignor chestiile astea și să învăț că nu am cum să fiu pe placul tuturor și că mereu o să existe cineva care o să mă critice, o să mă judece, o să mă înjure, sau o să mă amenințe.

Da, deși scriu de un an și am învățat să mă controlez și să nu mă mai las afectată de oamenii care nu contează, uneori uit și o iau de la capăt. Devin iar fetița aia singură, nesigură. Și îmi vine să renunț. Până mâine. Când prind iar energie și îmi aduc aminte că eu am început să scriu pentru mine, pentru terapia mea personală și faptul că voiam să mă vindec de trecut prin a vorbi despre tot ce nu aveam curajul să vorbesc.
Apoi pentru voi. Pentru Colectiv, pentru femeile bătute, violate, agresate. Pentru copiii care nu sunt iubiți. Pentru oamenii care încă nu au curaj și au nevoie de cineva să le spună că e totul ok. Că e ok să faci sex, să înjuri pe cine te înjură, să te îmbraci cum vrei, să vorbești despre depresie, să mergi la ginecolog, să îți faci control la sâni, să fii slabă, să fii grasă... să fii CUM VREI TU SĂ FII!

Așa că îmi pun sufletul într-un text și sper să ajut măcar o persoană să înțeleagă că nu e singur/ă. Și atunci apar ei. Ăia care râd când vorbești de viol, ăia care consideră că violul tău e mai puțin viol decât al lor. Ăia care fac glume legate de numele tău sau de faptul că ești femeie și te-a maltratat mă-ta. Ăia care consideră că e ok să îți pună cineva mâna pe cur dacă ești îmbrăcată sexy. Ăia care o înjură pe fetița ta sau se leagă de familia pe care ai luptat să o ai. Ăia care își bagă pula în munca ta de-o viață. Ăia care îți bagă fetița în discuții ca să ajungă la tine. Ăia care nu îl judecă pe bărbatul care minte că nu mai are nimic cu nevastă-sa (despre care uitase să vorbească), dar o judecă pe femeia care l-a crezut. Ăia care zic că femeia e curvă dacă face sex, dar bărbatul e șmecher. Ăia care trimit poze cu penisul și îți scriu: "E bună pentru tine, fă?" Ăia care zic că dacă ai pus botul, ai meritat. Ăia care spun că dacă ai provocat, ai cerut să fii violată. Ăia care apără hărțuirea online sau pe stradă și habar n-am cum e să fii singur. Ăia.

Și mi-e scârbă. Pentru că și eu am fost o fetiță frumoasă care merita să fie protejată și ferită de oamenii răi și viața asta de căcat. Dar nu am avut norocul ăla și a trebuit să sufăr mulți ani pentru asta. Și uite așa am devenit o femeie nesigură pe mine și pe alții. Din cauza lor. Din cauza oamenilor care nu mi-au arătat cum trebuie să fiu. A trebuit să învăț singură... și a durat puțin, dar am învățat și am început să scriu.
Îmi juram că de fiecare dată când cineva pune mâna pe mine, o să îi lovesc și o să zbier. Dar nu mă mișcam și șopteam. Acum am voce și vreau să vă spun doar atât:

Mulțumesc tuturor oamenilor care mă susțin și care îmi trimit mesaje în privat sau prin comentarii! Mulțumesc, Iustin, pentru că mă iubești și ai răbdare cu mine! Mulțumesc femeilor care au înțeles mesajul meu și luptă împreună cu mine pentru o lume mai frumoasă! Mulțumesc copiiilor care îmi scriu despre părinții lor și îmi cer sfaturi, e un început bun! Mulțumesc bărbaților care respectă femeile, indiferent că vorbesc frumos sau vulgar! Mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase și pentru faptul că mă urmăriți cu drag!

 

Cât despre hateri... ce să spun? Dacă intră mereu pe pagina mea deși nu mă suportă... sunt fanii mei! Merită și ei un "mulțumesc" și un călduros "sugeți pula!"

Anonym
2017-10-23 @ 04:01:23

Bunădedimineața 😍

Anonym
2017-10-23 @ 05:04:22

Nebuno ce esti,te am citit acum la cafea...si cumva ai inlocuit a 2 a ceasca..si m ai facut sa rad chiar daca nu prea era de ras..o zi buna si tie...

Anonym
2017-10-23 @ 05:47:38

Fruntea sus! Ești tânără, ești frumoasa, ești deșteaptă și nu ești singura. Îți citesc rândurile pentru ca intr-un fel mă regăsesc în ele, și pana la cei 36 de ani pe care îi am am învățat ca suntem responsabili pentru ceea ce trăim și pentru ceea ce simțim. Nu înceta sa visezi!

Anonym
2017-10-23 @ 07:03:34

Din păcate draga mea in romania , a fi mitocan e o modă ....te înțeleg perfect prin ce treci . ...si îti pun sincer esti foarte puternică ......din pacate din cauza familiei asa ajungem.....si eu am o istorie de viatafoarte grea....dar merg înainte pentru că am înteles ca vreau sa traiesc si atat ...iti urez noroc si capulsus .....Poate ar fi ok sa mergi in vacanță cu fata ta intr o tara mai pozitiva si calda îti va ridica moralul si psihicul mult..😊

Nicole
2017-10-23 @ 12:21:09

Ai ramas o fetita frumoasa. Copilul acela nu a plecat nicaieri. Face parte din tine, asa cum ale tale sunt si ochii, si gandurile, si sperantele. Esti o apa vie care face bine doar insetatilor.
Go, Raluca, go!

Anonym
2017-10-23 @ 16:11:56

Mă bucura faptul că pot încă să învăț multe, mă bucur ca pot învăța de la o femeie (acum 10 ani gândeam alfel),marele boss a știut ce face cu tine cam dur dar încurcate sânt căile .Mulțumesc! Și dacă te ajută cu ceva și eu am fost destul de tocit de viață și mulțumesc lui Dumnezeu sânt bine.O zi frumoasă!

Maria
2017-11-19 @ 22:12:37

Raluca, sa te dezvolti asa frumos dintr-un trecut care putea sa doboare pe oricine, e un lucru rar . Urmeaza-ti visele, pasiunile, simturile. Ramai tu insati. I'm one of your fans:).

Maria din Malmö;)




Namn:
Kom ihåg mig?

E-postadress: (publiceras ej)

URL/Bloggadress:

Kommentar:

RSS 2.0