30/10

 
 
 
 
 
În ultima perioadă m-am cam ferit să mai scriu câte ceva despre Colectiv pentru că mi-a fost frică că lumea idioată o să zică "Gensăn asta nu mai știe ce să mai scrie și se folosește de tragedia noastră" Da, am primit și mesaje din astea! Da, lumea este chiar atât de idioată!
 
Cred că toți avem nevoie să vorbim despre Colectiv. După cum vedem nu ajunge să ieșim cu bâtele în stradă. Nici să ne punem copiii cu un mesaj vulgar în brațe pentru a arăta cât de departe s-a ajuns... După cum vedem, nimic nu mai ajunge. Așa că singura noastră cale de a schimba mentalități este de a vorbi deschis despre orice. Cred.
 
Pe mine m-a schimbat enorm de mult #Colectiv. Am învățat să fiu mai bună, mai înțelegătoare, mai curajoasă... mai realistă. Am învățat să nu mai trec cu vederea și să nu mă mai mint că România e țara frumoasă în care aș vrea să locuiesc la bătrânețe. Nu este. Dar ar fi putut fi. Dacă morții erau morți și viii se simțeau vii.
 
Doar că 30 octombrie m-a făcut să văd diferența. Până atunci credeam că este vorba doar despre o țară săracă (România) VS o țară bogată (Suedia). Despre oameni săraci și oameni care nu au cunoscut sărăcia. Despre comunism. Despre legume cu gust și legume fără gust. Despre copii olimpici și copii relaxați.
 
Habar n-aveam despre cât de urâți sunt românii (nu scriu "suntem" pentru că eu și alții nu facem parte din România aia urâta despre care vă vorbesc mereu).
 
Până pe 30 octombrie 2015 nu aveam mare contact cu România. Veneam în țară o dată la 2 ani și stăteam 2 săptămâni "acasă" în Drobeta Turnu Severin. Treceam vama, mă opream puțin în Timișoara și apoi îmi continuam drumul pâna la bunica, la etajul 3 unde am petrecut primii 12 ani din viața mea. Ador drumul dintre Herculane și Severin. Mereu îmi imagineam că la bătrânețe o să am o casă pe acolo, pe la sat, pe unde se vede Dunărea și nu locuiește nimeni.
 
De cele mai multe ori am mers cu mama în țară. Dar de câteva ori am mers și singură. Ba chiar mi-am dus și fetița de vreo 3 ori, să fiu sigură că o prinde în viață pe bunica mea.
 
La 15-16 ani era frumos în România. Mă așteptau toți copiii de la bloc... mă tratau ca pe Madonna pe covorul roșu. "A venit Raluca din Suedia!" se zbiera pe la bancă. Mă simțeam extraordinar de importantă. În Suedia eram doar un copil oarecare. De multe ori eram doar "Raluca din România" și copiii râdeau de faptul că aveam sprâncenele împreunate și românii stăteau cu păhărelul de plastic în față la ICA (supermarket) "Ahahaha... vezi că e vară-ta acolo la colț. După ore mergi și tu să întinzi mâna?" Nu suedezii îmi spuneau asta, ci albanezii, arabii... iugoslavii.
 
Suedezii erau și sunt timizi. Poate că din cauza asta și par "reci". Nu se uită la tine pe stradă, nu te salută dacă nu sunt nevoiți, nu vorbesc cu tine dacă nu te cunosc. Trebuie să suni dacă vrei să le faci o vizită, chiar dacă ești copilul lor. Suedezii țin foarte mult la viața privată și nu vor să fie deranjați așa că nici ei nu deranjează. Trăind cu un tată vitreg suedez/danez în casă... m-am format după ei. Apoi generala, liceul, facultatea și anturajul meu format doar din suedezi, m-a făcut să fiu suedeză pe dinăuntru și româncă pe dinafară.
 
30 octombrie a fost un șoc pentru mine. Am intrat pe Facebook și câțiva din prietenii din România cu care am păstrat contactul au dat share la știrea despre Colectiv. Am citit și am rămas blocată. Am început să tremur de parcă aveam familia acolo în clădire. Am luat fiecare site la rând și fiecare video la rând. Ce am văzut, m-a șocat. Oameni agitați, oameni nesimțiți, scandal... gălăgie, mizerie, lacrimi, show-uri, interviuri, reporteri cu microfonul în mână și întrebarea "cum vă simțiți?" Spitale jegoase și clasicul "ne descurcăm" când știm destul de clar că NIMENI nu se descurcă cu atât de mulți răniți, cu atât de mulți arși.
 
În noaptea de 29-30 octombrie, un club din Göteborg, Suedia, a luat foc. Au murit 63 de tineri și 182 au fost răniți. În local au fost 375 de tineri deși aveau voie doar 150 de persoane. Toți aveau între 12 și 25 de ani. Țin minte perfect acea noapte pentru că mă mutasem în Suedia în luna Mai și am ținut un minut de reculegere la școală.
 
Focul a fost pornit de 4 tineri care nu au avut voie să intre în club fără să plătească. Au dat foc la un dulap de la intrare și așa s-au blocat ușile și copiii au rămas închiși în iad. După 10 minute a sunat cineva la 112. După 7 minute a ajuns prima ambulanță și mașina de pompieri. Apoi încă 10. În jur de 100 de persoane au fost salvate din încăpere. Ceilalți au sărit pe geam. Pentru a putea salva cât mai mulți, taxiurile și autobuzele din oraș nu au mai condus ruta normală și au luat și ei persoanele rănite pentru a le duce la spital.
 
Focul a fost complet stins la ora 02. La ora 03 a început interagatoriul. În jur de 2000 de persoane au fost chemate la poliție pentru a da declarații. 100 de polițiști au lucrat cu acest caz.
 
30 octombrie a fost declarată o zi de doliu național și seara s-a organizat un serviciu memorial. 3 tineri au primit 8 ani de închisoare pentru că erau majori și al 4lea, fiind minor... a primit 3 ani la îngrijirea pentru tinerii închiși. Toți patru au fost nevoiți să îți schimbe numele și să primească o adresa secretă, în Suedia.
 
La 10 ani de la tragedie s-a făcut un monument din granit norvegian albastru în care s-a scris cu aur numele și vârsta tinerilor care au murit atunci. TOTUL a fost plătit de stat. Nu a fost nimeni nevoit să plătească pentru asta și nu s-a făcut un monument în primii ani pentru că banii au fost investiți în linii telefonice pentru familiile afectate și psihologi pentru răniții care au fost și sunt obligați să trăiască cu această traumă. Au fost organizate meetinguri la care se întâlneau toți și statul a oferit medicamente și îngrijire pe viață TUTUROR celor care au fost acolo în acea noapte.
 
Nu au fost invitați la show-uri pe la tv, nu a scris nimeni despre ei că "sunt sataniști", nu a mers nimeni cu microfonul la morgă sau prin spitale, nu "a strâns" nimeni bani pentru răniți sau pentru monumente fără ca banii să ajungă unde trebuie, NU ȘI-A BĂTUT NIMENI JOC! Și asta se întâmpla în 1998, nu în 2015.
 
Poza este făcută anul trecut, la monumentul din Hisingen, Göteborg.
 
>
 
 
 
 
Am sunat pe la toate spitalele de prin Suedia. Îmi închideau telefonul, mă puneau să aștept, mă mințeau că mă sună mâine sau pur și simplu îmi spuneau că nu mă pot ajuta. Apoi am încercat să le scriu și am trimis mailuri. Așa am dat de un doctor care m-a pus să iau contact cu Masoud Owji, un băiat care a supraviețuit și se ocupă foarte mult cu oamenii arși și se plimbă prin școli pentru a povesti prin ce a trecut și cum l-a afectat. Aici este un video cu el: https://www.youtube.com/watch?v=q1L3unUF_1Y
 
Apoi am intrat în contact cu foarte mulți răniți din Göteborg și ei m-au pus în contact cu un doctor din Uppsala și altul din Lund. Ambii doctori voiau să meargă în România să ajute GRATIS, dar ajutorul meu a fost refuzat așa că am continuat să vorbesc cu familiile celor care au ars în Göteborg și m-am gândit să fac un grup pe Facebook în care să îi pun în contact cu râniții din România. Am considerat că cei care au trecut prin aceași dramă, se pot ajuta reciproc. Realitatea nu e chiar atât de simplă. De ce? Pentru că fiecare om este diferit și nu toți trec peste ceea ce s-a întâmplat. Foarte mulți oameni se închid în ei și depresia îi face să vadă totul negativ. Am observat asta când am vorbit cu răniții din Göteborg și împreună cu părinții lor, am decis că e mai bine să nu le trezim memorii și nici să nu îi lăsăm să îi afecteze pe alții negativ.
 
 
Ce s-a întâmplat în Colectiv în seara aia a fost groaznic. Ce NU s-a întâmplat după Colectiv este înspăimântător. Clădirile pot oricând să cadă sau să ia foc și actele fiecărui patron se fac și acum pe pile și bani. Nimic nu s-a schimbat de atunci și viața copiiilor din România o să fie în pericol atâta timp cât nu schimbăm mentalități.
 
Copiii români trebuie să învețe că nu sunt doar niște cifre, ei sunt liberi.... liberi să vorbească, să se îmbrace, să asculte și să fie ce și cum vor. Dar pentru asta au nevoie de voi, de noi.
 
Când oamenii fură, jignesc și lovesc un om rânit... ce speranță să mai avem? Statul trebuie să își educe copiii și să își îngrijească bolnavii. Altfel, am pierdut. Și eu prefer să îmbătrânesc în Suedia. Nu e țara perfectă, așa e! Aș fi preferat să locuiesc undeva unde roșiile au gust și nu bate vântul. Dar cel puțin aici sunt în siguranță. Și eu, și fetița mea. Tragediile se pot întâmpla oriunde, important este să învățăm ceva din ele și să primim ajutorul necasar, fără să fim furați, mințiți, jigniți și luați de proști. Românul încă se bate cu vecinul pentru o găină și frații nu se mai cunosc dacă e vorba de avere. Copiii sunt încă educații cu bătaia și adulții fumează în spațiile închise deși scrie mare "Fumatul interzis!" Românul se așteaptă la o schimbare din parlament, dar uită că schibarea pornește de la el. Poate că azi am greșit, dar poate că mâine o să fim mai buni, mai înțelegători, mai curajoși și mai realiști  Sau poate nu.
 
 
 
 
 
 
 



Namn:
Kom ihåg mig?

E-postadress: (publiceras ej)

URL/Bloggadress:

Kommentar:

RSS 2.0