30/10

 
 
 
 
 
În ultima perioadă m-am cam ferit să mai scriu câte ceva despre Colectiv pentru că mi-a fost frică că lumea idioată o să zică "Gensăn asta nu mai știe ce să mai scrie și se folosește de tragedia noastră" Da, am primit și mesaje din astea! Da, lumea este chiar atât de idioată!
 
Cred că toți avem nevoie să vorbim despre Colectiv. După cum vedem nu ajunge să ieșim cu bâtele în stradă. Nici să ne punem copiii cu un mesaj vulgar în brațe pentru a arăta cât de departe s-a ajuns... După cum vedem, nimic nu mai ajunge. Așa că singura noastră cale de a schimba mentalități este de a vorbi deschis despre orice. Cred.
 
Pe mine m-a schimbat enorm de mult #Colectiv. Am învățat să fiu mai bună, mai înțelegătoare, mai curajoasă... mai realistă. Am învățat să nu mai trec cu vederea și să nu mă mai mint că România e țara frumoasă în care aș vrea să locuiesc la bătrânețe. Nu este. Dar ar fi putut fi. Dacă morții erau morți și viii se simțeau vii.
 
Doar că 30 octombrie m-a făcut să văd diferența. Până atunci credeam că este vorba doar despre o țară săracă (România) VS o țară bogată (Suedia). Despre oameni săraci și oameni care nu au cunoscut sărăcia. Despre comunism. Despre legume cu gust și legume fără gust. Despre copii olimpici și copii relaxați.
 
Habar n-aveam despre cât de urâți sunt românii (nu scriu "suntem" pentru că eu și alții nu facem parte din România aia urâta despre care vă vorbesc mereu).
 
Până pe 30 octombrie 2015 nu aveam mare contact cu România. Veneam în țară o dată la 2 ani și stăteam 2 săptămâni "acasă" în Drobeta Turnu Severin. Treceam vama, mă opream puțin în Timișoara și apoi îmi continuam drumul pâna la bunica, la etajul 3 unde am petrecut primii 12 ani din viața mea. Ador drumul dintre Herculane și Severin. Mereu îmi imagineam că la bătrânețe o să am o casă pe acolo, pe la sat, pe unde se vede Dunărea și nu locuiește nimeni.
 
De cele mai multe ori am mers cu mama în țară. Dar de câteva ori am mers și singură. Ba chiar mi-am dus și fetița de vreo 3 ori, să fiu sigură că o prinde în viață pe bunica mea.
 
La 15-16 ani era frumos în România. Mă așteptau toți copiii de la bloc... mă tratau ca pe Madonna pe covorul roșu. "A venit Raluca din Suedia!" se zbiera pe la bancă. Mă simțeam extraordinar de importantă. În Suedia eram doar un copil oarecare. De multe ori eram doar "Raluca din România" și copiii râdeau de faptul că aveam sprâncenele împreunate și românii stăteau cu păhărelul de plastic în față la ICA (supermarket) "Ahahaha... vezi că e vară-ta acolo la colț. După ore mergi și tu să întinzi mâna?" Nu suedezii îmi spuneau asta, ci albanezii, arabii... iugoslavii.
 
Suedezii erau și sunt timizi. Poate că din cauza asta și par "reci". Nu se uită la tine pe stradă, nu te salută dacă nu sunt nevoiți, nu vorbesc cu tine dacă nu te cunosc. Trebuie să suni dacă vrei să le faci o vizită, chiar dacă ești copilul lor. Suedezii țin foarte mult la viața privată și nu vor să fie deranjați așa că nici ei nu deranjează. Trăind cu un tată vitreg suedez/danez în casă... m-am format după ei. Apoi generala, liceul, facultatea și anturajul meu format doar din suedezi, m-a făcut să fiu suedeză pe dinăuntru și româncă pe dinafară.
 
30 octombrie a fost un șoc pentru mine. Am intrat pe Facebook și câțiva din prietenii din România cu care am păstrat contactul au dat share la știrea despre Colectiv. Am citit și am rămas blocată. Am început să tremur de parcă aveam familia acolo în clădire. Am luat fiecare site la rând și fiecare video la rând. Ce am văzut, m-a șocat. Oameni agitați, oameni nesimțiți, scandal... gălăgie, mizerie, lacrimi, show-uri, interviuri, reporteri cu microfonul în mână și întrebarea "cum vă simțiți?" Spitale jegoase și clasicul "ne descurcăm" când știm destul de clar că NIMENI nu se descurcă cu atât de mulți răniți, cu atât de mulți arși.
 
În noaptea de 29-30 octombrie, un club din Göteborg, Suedia, a luat foc. Au murit 63 de tineri și 182 au fost răniți. În local au fost 375 de tineri deși aveau voie doar 150 de persoane. Toți aveau între 12 și 25 de ani. Țin minte perfect acea noapte pentru că mă mutasem în Suedia în luna Mai și am ținut un minut de reculegere la școală.
 
Focul a fost pornit de 4 tineri care nu au avut voie să intre în club fără să plătească. Au dat foc la un dulap de la intrare și așa s-au blocat ușile și copiii au rămas închiși în iad. După 10 minute a sunat cineva la 112. După 7 minute a ajuns prima ambulanță și mașina de pompieri. Apoi încă 10. În jur de 100 de persoane au fost salvate din încăpere. Ceilalți au sărit pe geam. Pentru a putea salva cât mai mulți, taxiurile și autobuzele din oraș nu au mai condus ruta normală și au luat și ei persoanele rănite pentru a le duce la spital.
 
Focul a fost complet stins la ora 02. La ora 03 a început interagatoriul. În jur de 2000 de persoane au fost chemate la poliție pentru a da declarații. 100 de polițiști au lucrat cu acest caz.
 
30 octombrie a fost declarată o zi de doliu național și seara s-a organizat un serviciu memorial. 3 tineri au primit 8 ani de închisoare pentru că erau majori și al 4lea, fiind minor... a primit 3 ani la îngrijirea pentru tinerii închiși. Toți patru au fost nevoiți să îți schimbe numele și să primească o adresa secretă, în Suedia.
 
La 10 ani de la tragedie s-a făcut un monument din granit norvegian albastru în care s-a scris cu aur numele și vârsta tinerilor care au murit atunci. TOTUL a fost plătit de stat. Nu a fost nimeni nevoit să plătească pentru asta și nu s-a făcut un monument în primii ani pentru că banii au fost investiți în linii telefonice pentru familiile afectate și psihologi pentru răniții care au fost și sunt obligați să trăiască cu această traumă. Au fost organizate meetinguri la care se întâlneau toți și statul a oferit medicamente și îngrijire pe viață TUTUROR celor care au fost acolo în acea noapte.
 
Nu au fost invitați la show-uri pe la tv, nu a scris nimeni despre ei că "sunt sataniști", nu a mers nimeni cu microfonul la morgă sau prin spitale, nu "a strâns" nimeni bani pentru răniți sau pentru monumente fără ca banii să ajungă unde trebuie, NU ȘI-A BĂTUT NIMENI JOC! Și asta se întâmpla în 1998, nu în 2015.
 
Poza este făcută anul trecut, la monumentul din Hisingen, Göteborg.
 
>
 
 
 
 
Am sunat pe la toate spitalele de prin Suedia. Îmi închideau telefonul, mă puneau să aștept, mă mințeau că mă sună mâine sau pur și simplu îmi spuneau că nu mă pot ajuta. Apoi am încercat să le scriu și am trimis mailuri. Așa am dat de un doctor care m-a pus să iau contact cu Masoud Owji, un băiat care a supraviețuit și se ocupă foarte mult cu oamenii arși și se plimbă prin școli pentru a povesti prin ce a trecut și cum l-a afectat. Aici este un video cu el: https://www.youtube.com/watch?v=q1L3unUF_1Y
 
Apoi am intrat în contact cu foarte mulți răniți din Göteborg și ei m-au pus în contact cu un doctor din Uppsala și altul din Lund. Ambii doctori voiau să meargă în România să ajute GRATIS, dar ajutorul meu a fost refuzat așa că am continuat să vorbesc cu familiile celor care au ars în Göteborg și m-am gândit să fac un grup pe Facebook în care să îi pun în contact cu râniții din România. Am considerat că cei care au trecut prin aceași dramă, se pot ajuta reciproc. Realitatea nu e chiar atât de simplă. De ce? Pentru că fiecare om este diferit și nu toți trec peste ceea ce s-a întâmplat. Foarte mulți oameni se închid în ei și depresia îi face să vadă totul negativ. Am observat asta când am vorbit cu răniții din Göteborg și împreună cu părinții lor, am decis că e mai bine să nu le trezim memorii și nici să nu îi lăsăm să îi afecteze pe alții negativ.
 
 
Ce s-a întâmplat în Colectiv în seara aia a fost groaznic. Ce NU s-a întâmplat după Colectiv este înspăimântător. Clădirile pot oricând să cadă sau să ia foc și actele fiecărui patron se fac și acum pe pile și bani. Nimic nu s-a schimbat de atunci și viața copiiilor din România o să fie în pericol atâta timp cât nu schimbăm mentalități.
 
Copiii români trebuie să învețe că nu sunt doar niște cifre, ei sunt liberi.... liberi să vorbească, să se îmbrace, să asculte și să fie ce și cum vor. Dar pentru asta au nevoie de voi, de noi.
 
Când oamenii fură, jignesc și lovesc un om rânit... ce speranță să mai avem? Statul trebuie să își educe copiii și să își îngrijească bolnavii. Altfel, am pierdut. Și eu prefer să îmbătrânesc în Suedia. Nu e țara perfectă, așa e! Aș fi preferat să locuiesc undeva unde roșiile au gust și nu bate vântul. Dar cel puțin aici sunt în siguranță. Și eu, și fetița mea. Tragediile se pot întâmpla oriunde, important este să învățăm ceva din ele și să primim ajutorul necasar, fără să fim furați, mințiți, jigniți și luați de proști. Românul încă se bate cu vecinul pentru o găină și frații nu se mai cunosc dacă e vorba de avere. Copiii sunt încă educații cu bătaia și adulții fumează în spațiile închise deși scrie mare "Fumatul interzis!" Românul se așteaptă la o schimbare din parlament, dar uită că schibarea pornește de la el. Poate că azi am greșit, dar poate că mâine o să fim mai buni, mai înțelegători, mai curajoși și mai realiști  Sau poate nu.
 
 
 
 
 
 
 
0 kommentarer

La Mulți Ani, Adelina!

 
 
 
 
Există niște oameni minunați aici pe Facebook. Printre ei se numără Adelinna Leonte. O gagică super șmecheră pe care am cunoscut-o aici și cu care vorbesc cu drag, de fiecare dată. Ea, împreună cu alte femei mișto m-au susținut atunci când am fost atacată chiar și de ăia pe care îi credeam prieteni. Pentru asta o iubesc din suflet și o să îi mulțumesc mereu.
 
 
Ea a scris așa:
 
"Astăzi este despre "Curva de pe net", nu, nu vă inflamaţi instant, nu e despre prostituţie, sex sau video cu chat, nicidecum!
 
Este vorba despre ea, o tipă cu o mansardă de calitate, o tipă ce chiar gândeşte şi vorbeşte cu cărţile pe faţă.
 
Tipa asta a ajuns "Curva de pe net" din cauza supranumitului fecalom cu ochi pe al său nume Badea şi Mircea. Povestea este de rahat "neturcesc" precum este construit ca şi limbist de popouri nenea Badea.
 
Pe scurt, totul a început de când cu revolta cetăţenilor împotriva sistemului corupt de la conducerea frumoasei noastre ţări, tipa asta şi-a exprimat părerea în modul ei unic şi caracteristic iar mai apoi aceasta din urmă a intrat în colimatoriul limbistului de popouri.
 
De aici a început "Jihadul", Limbistul nostru naţional, campion în retard de grad înalt, a început cu un val de atacuri în mod direct la persoana ei, a postat pe canalul de televiziune, canal la propriu şi la figurat, adresa respectivei cu îndemn direct la ură socială, cam cum a făcut Ilici cu minerii cândva.
Ameninţările cu viol, moarte şi torturi care mai de care mai de neînchipuit au curs gârlă la adresa tipei doar pentru că a avut curajul de a scrie pe o pancarta cuvântul magic la adresa Partidului Corupt, acel cuvânt începe cu literele MU şi se termină cu literele IE.
Probabil durerea cea mare a venit din cauza faptului că respectiva pancarta era ţinută de fetiţa tipei, şi vezi tu Sfinte Cristoşele nu aşa este creştinesc, moral şi tot amalgamul.
 
Cum stimabilul fecalom uman pupător de popouri ale infractorilor corupţi a simţit că o femeie deţine aşa ouţe tari şi mari, simţindu-se în inferioritate căci el totuşi dă nişte limbi adânci până în străfundul colonului gros pe bani grei, (el nu deţine creier şi ouţe), ca Partidul să fie văzut cu ochi buni de prostime, a recurs la linşajul mediatic şi prin intermediul robilor lui fără creier, a încercat să îi închidă gura prin aceste atacuri pline de ură, în mod gratuit.
 
Timpul a trecut, acoliţii lui au continuat cu jigniri stropite de ameninţări, şi totuşi tipa nu a ţinut cont de tot haosul provocat de mai marele fecalom uman, ea a continuat să scrie cum ştie ea mai bine despre viaţă, corupţia ce ne sufocă, despre problemele oamenilor şi aşa mai departe.
 
Având în vedere faptul că tipa deţine un limbaj aparte în exprimare, înrobiţii fără neuroni spălaţi pe creier de ideologia cretinului suprem, pe lângă injuriile aferente şi valul de ameninţări, au început să-i dea report pe Facebook tipei la postările acesteia, şi uşor uşor tipa a ajuns să fie restricţionată din acţiunile ei de pe platforma socială.
 
Vreau doar să spun că această "Curva de pe net", în curând va scoate în variantă scrisă şi tipărită exact ideile ce le-a transpus până acum doar în mediul virtual, asta ca să demonstreze faptul că o femeie are voce şi creier, ceea ce ilustrul fecalom uman nu deţine, bine, el deţine doar tonalitatea lătratului, cuvântul creier îi este necunoscut de când a început nenea să pupe adânc popourile moaştelor vii pentru bani grei.
 
În încheiere adresez o întrebare purtătorilor de cutie craniană goală:
 
Acum că "Curva de pe net" va scoate o carte cu tot ce nu vă convine vouă, veţi da foc librăriilor şi chioşcurilor de ziare ca să nu vă incomodeze?
 
Despre tipa asta, aflaţi tot la ea pe blog. Veţi afla cum ea s-a implicat şi se implică în mod constant în subiecte şi cazuri reale, cum a ajutat în fenomenul "Colectiv", cum ajută Fundaţii Internaţionale, cum se implică pentru drepturile femeilor, copiilor, cum ajută persoane ce trec prin boli necruţătoare şi lista este lungă, o descoperiţi dacă citiţi.
 
Învăţaţi să nu mai fiţi oi cu creierul spălat, învăţaţi să gândiţi!"
 
 
Să-mi trăiești o mie de ani, Adelinna! LA MULȚI ANI!
2 kommentarer

Vocea României

 
 
 
 
 
 
 
 
Primesc extraordinar de multe mesaje și mi-e imposibil să răspund momentan pentru că încă lucrez în două locuri și încă profit de timp liber pentru a sta cu familia, sau pentru a sta singură... în cadă, cu un pahar de vin.
Când scriu câte ceva pe Facebook, o fac repede... uneori mergând pe stradă, alteori de la muncă, prin pauză.
 
Din păcate, nu am mereu timp să vă mulțumesc și îmi cer scuze pentru asta! Promit că o să încerc să răspund mai des când nu o să mai lucrez la casino și la studio (din decembrie).
 
Am început un curs de psihologie și mi-am găsit o muncă la biroudin ianuarie așa că am renunțat la școala de poliție pentru că nu am trecut testul de stres și mi-au zis că trebuie să fiu mai calmă. Încă nu am ajuns acolo, dar la anul încep să fac Yoga și o să mă apuc serios de sport... sper să fiu mai calmă atunci. Cred că munca de noapte și nopțile nedormite, stresul și tot ce s-a întâmplat în ultimii 6 ani din viața mea m-au făcut să fiu mai puțin tolerantă și recunosc: Uneori îmi sare imediat!
 
Înainte eram o persoană calmă, zâmbitoare... glumeață. Acum sunt doar glumeață. Zâmbesc mai rar și calmă sunt doar când dorm. Uneori. Mereu mă stresez și mi-e frică să mai greșesc. Mereu mi-e frică că o să pierd iar și mereu mă gândesc la ce e mai rău. Când sunt fericită mă aștept să se întâmple ceva nasol pentru că așa m-a obișnuit viața în ultimii ani. 
 
Faptul că am rămas singură cu un copil m-a ucis. Faptul că m-am îngrășat, m-a făcut să fiu complexată și a durat puțin până am învățat să îmi iubesc noul corp. Faptul că toți prietenii și toată familia mi-au întors spatele, m-a făcut să nu mai am încredere în oameni și să prefer singurătatea.
Faptul că am acceptat să lucrez într-un loc în care nu mă mai simt bine de ani de zile, m-a făcut să am atacuri de panică. Faptul că dacă eu nu lucrez, nu are cine să plătească facturile... m-a obligat să stau în loc. Faptul că mi-au murit prieteni din cauza cancerului sau din cauza inimii, m-a făcut să îmi fie frică de moarte și să înțeleg cât de fragilă este viața. Mă gândesc des la faptul că trebuie să am grijă de Lianna până are 18 ani, măcar. Sau că trebuie să mai fac copii, să aibă frați în caz că se întâmplă ceva cu mine să nu fie singură, cum am fost eu. Faptul că părinții mei m-au abandonat și mereu m-au tratat de căcat, m-a făcut să fiu o mamă extraordinar de protectoare și uneori mă obosește asta. Mă obosește faptul că fetița mea e atât de mămoasă. Dar mă face și să simt că trăiesc. Ea sunt eu. Varianta bună a mea și a copilăriei mele. Ea a fost mai norocoasă. Și vreau din tot sufletul meu să fie mereu așa.
 
Faptul că am întâlnit bărbați care au profitat de bunătatea mea, m-a făcut să fiu rea cu bărbații care nu meritau. Faptul că mama râdea de mine când scriam ceva, m-a făcut să aștept 30 de ani să am curajul să scriu ce voiam să scriu. Faptul că eu sunt mereu sinceră, m-a făcut să par mincinoasă. Faptul că atât de multă lume mă urăște a fost greu de acceptat. Pentru că nu eram obișnuită. Nu auzisem niciodată ce gândesc alții despre mine și credeam că înafară de părinți, n-are nimeni nimic cu mine.
 
Eram o fată foarte cool în liceu. Toți și toate voiau să îmi fie prieteni/prietene. Apoi, odată cu munca de noapte și relația toxică... m-am închis în mine. Și am stat așa mulți ani. Până când am început să scriu jurnal. M-am vindecat singură și apoi am încercat să vă vindec și pe voi. Chiar dacă eu nu eram încă vindecată de tot când am început să scriu.
 

A fost greu. Dar e și frumos.

De fiecare dată când îmi pun sufletul într-un text, apare unul care zice că sunt proastă... sau că nu știu ce să mai fac să primesc atenție. Știu, știu... ar trebui să ignor chestiile astea și să învăț că nu am cum să fiu pe placul tuturor și că mereu o să existe cineva care o să mă critice, o să mă judece, o să mă înjure, sau o să mă amenințe.

Da, deși scriu de un an și am învățat să mă controlez și să nu mă mai las afectată de oamenii care nu contează, uneori uit și o iau de la capăt. Devin iar fetița aia singură, nesigură. Și îmi vine să renunț. Până mâine. Când prind iar energie și îmi aduc aminte că eu am început să scriu pentru mine, pentru terapia mea personală și faptul că voiam să mă vindec de trecut prin a vorbi despre tot ce nu aveam curajul să vorbesc.
Apoi pentru voi. Pentru Colectiv, pentru femeile bătute, violate, agresate. Pentru copiii care nu sunt iubiți. Pentru oamenii care încă nu au curaj și au nevoie de cineva să le spună că e totul ok. Că e ok să faci sex, să înjuri pe cine te înjură, să te îmbraci cum vrei, să vorbești despre depresie, să mergi la ginecolog, să îți faci control la sâni, să fii slabă, să fii grasă... să fii CUM VREI TU SĂ FII!

Așa că îmi pun sufletul într-un text și sper să ajut măcar o persoană să înțeleagă că nu e singur/ă. Și atunci apar ei. Ăia care râd când vorbești de viol, ăia care consideră că violul tău e mai puțin viol decât al lor. Ăia care fac glume legate de numele tău sau de faptul că ești femeie și te-a maltratat mă-ta. Ăia care consideră că e ok să îți pună cineva mâna pe cur dacă ești îmbrăcată sexy. Ăia care o înjură pe fetița ta sau se leagă de familia pe care ai luptat să o ai. Ăia care își bagă pula în munca ta de-o viață. Ăia care îți bagă fetița în discuții ca să ajungă la tine. Ăia care nu îl judecă pe bărbatul care minte că nu mai are nimic cu nevastă-sa (despre care uitase să vorbească), dar o judecă pe femeia care l-a crezut. Ăia care zic că femeia e curvă dacă face sex, dar bărbatul e șmecher. Ăia care trimit poze cu penisul și îți scriu: "E bună pentru tine, fă?" Ăia care zic că dacă ai pus botul, ai meritat. Ăia care spun că dacă ai provocat, ai cerut să fii violată. Ăia care apără hărțuirea online sau pe stradă și habar n-am cum e să fii singur. Ăia.

Și mi-e scârbă. Pentru că și eu am fost o fetiță frumoasă care merita să fie protejată și ferită de oamenii răi și viața asta de căcat. Dar nu am avut norocul ăla și a trebuit să sufăr mulți ani pentru asta. Și uite așa am devenit o femeie nesigură pe mine și pe alții. Din cauza lor. Din cauza oamenilor care nu mi-au arătat cum trebuie să fiu. A trebuit să învăț singură... și a durat puțin, dar am învățat și am început să scriu.
Îmi juram că de fiecare dată când cineva pune mâna pe mine, o să îi lovesc și o să zbier. Dar nu mă mișcam și șopteam. Acum am voce și vreau să vă spun doar atât:

Mulțumesc tuturor oamenilor care mă susțin și care îmi trimit mesaje în privat sau prin comentarii! Mulțumesc, Iustin, pentru că mă iubești și ai răbdare cu mine! Mulțumesc femeilor care au înțeles mesajul meu și luptă împreună cu mine pentru o lume mai frumoasă! Mulțumesc copiiilor care îmi scriu despre părinții lor și îmi cer sfaturi, e un început bun! Mulțumesc bărbaților care respectă femeile, indiferent că vorbesc frumos sau vulgar! Mulțumesc tuturor pentru cuvintele frumoase și pentru faptul că mă urmăriți cu drag!

 

Cât despre hateri... ce să spun? Dacă intră mereu pe pagina mea deși nu mă suportă... sunt fanii mei! Merită și ei un "mulțumesc" și un călduros "sugeți pula!"

7 kommentarer