Viața înainte și după depresie

 
 
"Uită-te la tine! Cine crezi că o să mai vrea să fie cu tine dacă plec eu? Ești singură! Nu mai ai prieteni, nu mai ai pe nimeni. Pe mă-ta o doare în cur de tine. Tac-tu nici măcar nu știe când e ziua ta de naștere. Te-ai îngrășat și plângi din orice. Deprimi pe oricine încearcă să se apropie de tine. Plus că acum ai un copil. Cine crezi că vrea ceva serios cu tine? O să te ia un bărbat pentru o noapte, două ...poate. Nici măcar unul nu o să vrea să fie cu tine. O să vrea doar să te fută. Atât! Nimeni nu te poate iubi!"

Și-a luat valiza cu haine și a plecat. Atât strânsese cât fusesem împreună. O valiză cu haine și 4 ani din viața mea. A închis ușa și eu am rămas blocată în oglinda de pe hol. Mă uitam la mine și nu îmi venea să cred. Nu îmi venea să cred că Raluca aia pe care o știam nu mai era de mult pe acolo prin casă. Mă îngrășasem rău. De la 63 de kg, am explodat la 122 din cauza depresiei, din cauza diabetului pe care l-am primit odată cu sarcina și din cauză că mâncam o singură dată pe zi. Și atunci mâncam un hamburger sau o pizza.
 


Niciodată nu am fost o tipă grasă. Eram înaltă și slabă. Apoi am devenit înaltă, cu forme. 1.71 și 58-63 de kg. Așa am fost până când am rămas însărcinată și m-am îmbolnăvit din cauza relației și din cauza oamenilor din jur.

Am jucat baschet toată viața mea. Tenis. Volley. Cu anii am renunțat la minge și m-am apucat de dans. Nu m-am gândit în viața mea că o să mă gândesc la kilograme. Nu eu! Puteam să mănânc orice, oricând.

Relația mea cu tatăl fetiței noastră a fost frumoasă la început. În primul an am călătorit mult. În al doilea ne-am cumpărat mașină. Apoi a venit Lianna. Un copil dorit de amândoi doar că... mama.  Mama începuse să îmi critice partenerul, să îmi spună că "stă pe banii mei", că "e un țigan jegos", că "nu e bun de nimic", că "o să mă lase singură"... că "mă-sa e o curvă." Că "ta-su e la fel ca el." Recunosc, greșeala mea! Mereu am încercat să fiu prietenă cu mama. Îi povesteam tot. Bineînțeles, folosea tot ce îi povesteam împotriva mea. Nu realizam atunci. Credeam că mai bine vorbesc cu mama decât să vorbesc cu un străin. Ce mult m-am înșelat!

Când au început jignirile, au început și amenințările. Trebuia să îi dau mamei mele absolut toate cadourile care le primisem de la ea (inele, brățări... o chitară) dacă nu, "cunoștea ea lume în Severin care pentru 50 de euro mi-l lăsa pe al meu în scaun cu rotile." Da, amenințări de genu' primeam des. Sinceră să fiu, îmi era frică de ea. Mereu mi-a fost frică de ea. Bătaia primită în copilărie și faptul că umbla cu tot felul de hoți și șmecherași, mă speria. Plus nebunia ei. Toată viața am știut că e nebună dar niciodată nu am putut pune mâna pe diagnostic.


A început mama să îi trimită mesaje lui. El a început să se certe cu mine. Eu cu mama.

Mă trezeam în fiecare dimineață, sperând că azi nu are NIMENI chef de ceartă. Eram la mijloc. Între el și mama. Ei încercam să îi explic că e viața mea și fac ce vreau, lui încercam să îi explic că mama e nebună dar deh... e mama! A mers la început dar când bunica a început să sune din România, spunându-ne că îi e frică de ce e capabilă mama să facă, am început să mă îngrijorez pe bune. Mama era atunci cu un suedez. Nu știu cine e, nu l-am întâlnit niciodată. Singurul luru pe care mi l-a spus despre el a fost că nu au făcut sex. Că "nu înțelege de ce ii se scoală dar nu o fute." Ce să zic? Nu e ce vrei să auzi de la mama ta, credeți-mă!

Într-o seară mi-a scris suedezul ei pe Facebook: "Salut! Numele meu este "Gigel" și sunt prietenul mamei tale. Sunt ingrijorat pentru că m-am cam certat cu mama ta în seara asta și a luat mașina și a plecat. Eu stau la 340 de km de voi. Este foarte beată."  

Știam că mama are probleme cu alcoolul. E o epidemie în familie. Tuturor le-a plăcut drojdeala.
Am sunat-o ore întregi. Atunci eram gravidă în luna a 8a. Nu mi-a răspuns. Dimineață am sunat la poliție. Mi-a fost rușine să îl tot trimit pe al meu de fiecare dată când nu răspunde mamma la telefon. Se săturase și el.

A deschis mama când a văzut că bate poliția la ușă și a început să râdă: "Ha! A sunat fiica-mea? Vai dragă, e îngrijorată?" De atunci am jurat că nu o să mă mai fac în viața mea de căcat din cauza ei. Și nici nu o să mă mai intereseze dacă bea, cât bea sau unde e, dacă e.


Jignirile și certurile cu tatăl fetiței au început când Lianna era în burtică. La 4 luni m-a rugat să fac avort. I-am zis să sugă pula că acest copil a fost dorit și nu fac avort așa târziu iar apoi și-a cerut scuze, plângând ca o pizdă. Degeaba. Am început să îl urăsc și să mă deranjeze tot ce face. În luna a 7a fusesem la cumpărături și în garaj, când am încercat să iau 2 plase din mașină, i-am zis că mă doare spatele, să le ia el. S-a uitat la mine de jos în sus și mi-a zis: "Ești gravidă, nu ești handicapată!" Am plâns. Seara m-a mângâiat pe burtă. Degeaba.

Când s-a născut fetița mea, mama mi-a zis: "Aha... bravo! O să rămâi singură!" Cred că aia m-a durut cel mai mult când a plecat el. Că mama a avut dreptate. Îl deranja orice. Știți sunetul ăla dulce pe care îl face un copil atunci când alăptezi? Cum suge el așa dulce și se aud buzițele? Eh, sunetul ăla mi se părea cel mai minunat sunet. El îl ura!

Alăptam din 2-2 ore. Stăteam pe marginea patului de frică să nu audă el și să nu îl trezesc. Și când sugea fetița mai tare, începeam să tușesc. Eram terorizată! Până când nu am mai suportat să stau în teroare, să nu fiu iubită și să se ridice să doarmă pe canapea ca să nu ne audă noaptea. Până când m-am săturat să joace poker online și să mă jignească. Până când m-am săturat să plâng și l-am dat afară din casă. Ultima ceartă m-a făcut să îmi dau seama că nu vreau să trăiesc așa. A alergat după mine pe hol și m-a aruncat în pat, lângă Lianna. Dacă cădeam pe ea, murea. Avea 5 luni. Eu aveam 110 kg. Mi-a zis că sunt proastă, ca mama. Atunci mi-am dat seama că dacă nu îi spun să plece, curând o să iau și bătaie.

Așa am rămas pe hol, uitându-mă în oglindă. Singură. Pe mama nu puteam să o sun. Pe el îl pierdusem. Prieteni nu mai aveam. Stăteam pe covor și număram somniferele. Mă gândeam că viața nu are niciun rost și eu sunt singura problemă. Că fără mine, lumea e mai frumoasă. Că sunt ca mama. Atunci m-am speriat! M-am speriat de cât de departe ajunsesem și mi-am tras două palme. În seara aia am stat ore întregi online. Mi-am căutat prieteni.

Am intrat pe tot felul de site-uri pentru mame și bebeluși și am făcut un grup pe Facebook. Un grup pentru femeile singure, cu bebeluși. Am scris peste tot numele grupului și în 2 zile aveam peste 200 de femei, în grup. Într-o lună eram peste 3000. Femei care nu erau neapărat singure dar se simțeau singure. Femei însărcinate. Femei despărțite. Femei cu copii mici. Ne ajutam reciproc. Ne scriam gândurile și ne dădeam sfaturi. Postam poze și primeam complimente.


Când fetița mea a împlinit un an și am renunțat la alăptat, am zis că e timpul să îmi revin complet. M-am apucat de dietă. Mâncam des și puțin. Dimineața mâncam iaurt cu goji. La 12 mâncam o supă de legume. La 15 mâncam o salată de ton și somon. Sau pui la grătar. Cu salată de roșii. Atât!
Am început să mă plimb. Mă plimbam minim 2 ore pe zi. Cu Lianna după mine, în cărucior. În câteva luni am slăbit de la 110 la 75. Am lăsat fata la mama pentru prima dată și am plecat în mini vacanță în România. Am stat 2 săptămâni. Știam că o să mă judece dar am considerat că e mai important să fiu sănătoasă. Era mai important ca Lianna să aibă o mamă decât să îi sărbătoresc ziua de naștere (împlinea un an) și la anul să nu mai fiu. Am avut dreptate, m-a judecat mult. Mi-a strigat de fiecare dată că am plecat de ziua fetiței mele în vacanță. Chiar dacă știa că am sunat-o plângând, spunându-i: "Mamă... vreau să mor!"


Când ești în groapă, multă lume aruncă cu țărâna pe tine, să fie siguri că nu te ridici. E greu când nu vezi nimic frumos în viața ta. Știu exact cum e...
Singurul meu sfat este să vă căutați prieteni online care sunt în aceași situație. Unoeri e mai ușor să te deschizi în fața străinilor care nu te judecă. Prietenii nu au cum să înțeleagă mereu. Nu e vina lor. Nu ai cum să îi explici unui om care mereu a avut ce mânca, cum e să fii flămând.
Apoi, vă recomand să citiți. Pe mine m-au ajutat mult cărțile. Când citeam o carte, ieșeam din bubbla mea gri și intram în bubbla scriitorului. Uitam de problemele mele...
Apoi, vă recomand să vă faceți un plan pe care îl puneți pe frigider. Eu îmi scriam un orar zilnic. Cu ce trebuia să mănânc și când trebuia să ies la plimbare. Știu, e greu... dar trebuie! Aerul ajută creierul! Nu stați în casă!
Apoi, vă recomand să ascultați muzică. Nu, nu muzica care vă face să plângeți. Ascultați piese de vară. Piese happy, care vă aduc puțină energie în suflet.
Apoi, dacă puteți... plecați într-o vacanță. Nu trebuie să fie neapărat în afara țării. Ajunge să schimbați orașul.
Apoi, vă recomand să vă mutați mobila prin casă. Uneori, micile schimbări ajută să reformatăm creierul. Eu am schimbat apartamentul cu totul dar dacă nu puteți, măcar schimbați mobila prin casă.
Apoi, dacă nimic nu ajută... vă rog, cereți ajutorul unui profesionist! Depresia este o boală foarte periculoasă care ucide. Ucide creierul și în cel mai rău caz, vă ucide pe voi!


Ah... cel mai important: Dacă sunteți înconjurați de hiene care va sug energia și cheful de viață, nu le permiteți să vă facă rău. Orice om toxic trebuie îndepărtat! Indiferent că vă este frate, mamă, iubit... prietenă. Stați de vorbă și dacă nu înțeleg că vă întristează vorbele lor, aveți tot dreptul să îi băgați de unde au ieșit. Fiți puternici! Viața nu e mereu roz cu picățele dar viața e și așa cum o formăm noi. Ridicați-vă și nu lăsați pe nimeni niciodată să vă facă rău.

Astăzi sunt foarte bună prietenă cu tatăl fetiței mele. Pentru fetița mea. Niciodată nu o să vorbesc urât de el în fața ei. Lianna merge la el în weekend, odată la 2 săptămâni și uneori mâncăm sau bem o cafea împreună. Au durat vreo 2 ani să ajungem unde suntem azi dar mă bucur că ne-am maturizat. Pentru Lianna. Cred că eram prea tineri și speriați atunci. Aici suntem noi, de ziua ei, în Septembrie:
 
 
 
 
Cu mama nu mai am niciun fel de contact. Prieteni am puțini dar sinceri. Și niciodată, dar NICIODATĂ nu mă mai aștept la ceva de la cineva în afară de mine. Eu sunt cel mai bun prieten al meu și eu sunt singura care mă pot ajuta atunci când viața îmi dă două palme. Am un iubit care mă adoră și niciodată nu ar ridica tonul sau mi-ar vorbi urât. Am un copil sănătos pe care îl iubesc din tot sufletul meu.
 
 
Aveți grijă de voi! Când oamenii din jur vă jignesc sau vă tratează urât, nu înseamă că meritați sau că au dreptate. Știu, când auzi mereu că "ești prost, urât, gras, bun de nimic" de la persoane pe care le iubești, începi să crezi că așa e. Știu...Doar că vezi tu, felul în care vă vorbesc arată cine sunt ei, nu cine sunteți voi! Nu acceptați răul crezând că îl transfomați în frumos. N-ai cum să faci floricele din rahat dar poți să închizi ușa și să mergi mai departe...
 
Eu am învățat să mă iubesc așa cum sunt și am învățat că cei care vor să facă parte din viața mea, nu stau cu forța. Stau pentru că așa vor. Cine te iubește, te iubește cu defecte cu tot. Uneori, defectele sunt frumoase. Depinde de cum le privești...
 
 
 
 
 
19 kommentarer
Anonym

Poza cu abdomenul nu e ok..pune mana si date cu unt...masaj si poarta burtiera...esti tanara si e pacat sa arati asa la plaja..stiu ca ti se rupe de parerea mea...dar totusi..e spre binele tau...a si apropo..fa si niste abdomene..asa si-a revenit sotia mea dupa fiecare nastere..asta trebuia za te invete mama ta.cu scz de rigoare.unul care admira f.mult ce scrii.

Svar: Esti foarte, foarte, foarte dobitoc! Imi pare rau de sotia ta! M/am ingrasat 60 de kg, idiotule. Am slabit mult si am facut abdomene. M-am dat cu crema si ulei ca altfel explodam si mai mult. Tu esti foarte dobitoc. Imi pare rau ca te reproduci si scrii asemenea chestii unei femei. De ce nu e ok? Tu stii cate femei au ce am eu? Si stii cate femei sufera din cauza asta? Muie tie!
Raluca Jensen

Anonym

Anonym

Femeie curajoasa! 🙋🏼

diana

hehe, cu scz de rigoare...abdomentul tau e ok, si fara scuze...ala cu nevasta, de ce iti citeste blogul? daca are nevasta asa desteapta, sa o citeasca pe ea. Te as lua la o cafea Raluca! Pup

Daniela Colec

Am trecut prin lucruri similare. Am avut o relatie cu un tip care a plecat chiar inainte de operatia mea , m-a folosit , cand am fost bolnava m-a abandonat .A fost langa mine un prieten virtual....acum formam un cuplu .

Svar: Minunat! Bravo! Bafta in continuare!
Raluca Jensen

sergiu

Foarte faina deschiderea pe care o ai pentru a-ti descrie momentele dificile din propria viata si solutiile pe care le-ai incercat.

Nu pot decat sa apreciez de util e un asemenea blog in Romania unde "traditia" si societatea comunista au creat un mediu propice pentru abuzuri in familie.

Din perspectiva cuiva crescut intr-o casa rupta de violenta: ma bucura sa vad ca esti apreciata ca model si sper sa ai un impact pozitiv insemnat pentru cat mai multe femei.

Svar: Multumesc, Sergiu! Si eu sper ca daca povestesc viata mea, sa ajut cumva. Unoeri avem nevoie sa vedem mizeria din casa vecinului ca sa apreciem curatenia de la noi. Numai bine!
Raluca Jensen

Anonym

Raluca, felicitari pentru tot ceea ce scrii. Nu multe femei sunt open minded ceea ce e cam deranjant. Cand spun asta ma gandesc la mama..
In orice caz, keep going. Esti un model pentru mine.

Anonym

Ești un exemplu pentru toate femeie îți admir curajul și iubirea ptr fetita ta când îți citesc postările îmi dau seama ca și eu am fost curajoasa și ca problemele mele sunt mult mici dar cicatrici în suflet tot rămân. Îți doresc o viata frumoasa și sănătoasă

Iovanca

Eu as fi mandra sa fiu mamica ta si as fi onorata sa te iubesc cum imi iubesc cei 4 copii. Am sperat din suflet ca vei rupe legatura cu femeia care ti-dat viata ca apoi sa ti-o sufoce minut cu minut agonizand fiecare clipa care ti-a ramas. Te iubesc copil drag!Esti minunata!

Victor

Felicitări că ai reușit să ieși din coșmarul depresiei fără ajutor de specialitate. Felicitări pentru inițiativa de a ajuta și pe alții. Felicitări pentru caracterul tău și pentru ambiția ta. Și, nu în ultimul rând, pentru altruismul tău.

PS: e o mică eroare în text: ”Ridica-ți-vă” se scrie ”ridicați-vă”. E de înțeles, pentru câtă școală (n-)ai făcut în România, scrii mai bine decât mulți mulți alți români. Dar e mereu loc de mai bine, după părerea mea și sper să nu mi-o iei în nume de rău.

Svar: Multumesc, Victor!
Raluca Jensen

Profund.. Până la lacrimi. Ești minunată, femeie!❤

Profund.. Până la lacrimi. Ești minunată, femeie!❤

Anonym

Poza cu abdomenul,Parca e a mea!si nu am copil!am scapat de vreo 50 de kg care imi provocasera si mie depresie,dar acum iubesc orice particica din corpul meh,asa cum e ea !felicitari ,nu doar pt faptul ca ai slabit si ca te ai ridicat singura,felicitari pentru ceea ce esti!

Ioana

Fiecare are viata pe care si-o alege si o merita.

Gica

Anonimul cu nevasta nu e idiot, este in schimb foarte ticalos. Spune niste rautati cu intentie clara si buna stiinta. Atat de ticalosi sunt unii.

Felicitari pentru articol Raluca, numai bine !

Anonym

Wow :o .... inca o dovada de curaj.... nu am cuvinte ...multa sanatate tie si fetitei. Frumoase :*

Anonym

Într-o oarecare măsură am trecut și eu prin ce ai trecut tu...Am stat 11an cu un om am făcut doi copii..ai mei ne-au ajutat mult...cum a dat de gustul banilor in Anglia au început certurile și el curvarea bani nu trimitea la copii...dar ia bucuroasă că am divorțat că am rămas cu doi copii minunați și că pot să cred în mn și să fiu încrezătoare....te pup Raluca și pot să spun că citind ce scrii tu mă ajută să uit puțin de răutățile din jurul nostru...

Anonym

Am ramas cu un nod in git...ne regasim

Anonym

Eheh;ne regasim in ceea ce scrii;am avut experiente similare;Mult respect,si iti doresc din inima,putere,optimism,sanatate si armonie!

Anonym

De fiecare data cand citesc ceva de mama,batai,incredere in sine ma rascolesc amintirile.Deabea acum la cei 30 de ani neimpliniti pot zice ca m-am vindecat 80%
Vesnic am luat bataie,am fost criticata si nu am auzit o lauda asupra mea culmea desi am fost cuminte de la 14 ani pana la 17 nu am mai iesit deloc din casa am invatat am teminat o faculta si master,parintii mergeau la sat dupa lucru pt ca aveau o gradina eu ramaneam toata ziua pana la 9 seara acasa,imi gateam si faceam curatenie,vesnic avea ceva de comentat taicamiu fiind taximetrist era vesnic plecat
Am luat batai crunte,cu cablu de la radio,uram mos Nicolae pt ca primeam bete de la taicamiu care ea ma batea cu ele,la fel si cu coada de la matura bana eram vanata toata, daca zbieram zicea ca joc teatru sa ma auda vecinii😣ultima palma am luat-o la 16 ani,luam bataie din orice venea nervoasa se certa cu bunicamea,cu taicamiu ,cred ca si gena era din familie.Provenea dintr-o familie destramata cu tata alcoolic.Inca are certuri in prezent cu bunicamea, care ii o frustrata pt care toate is curve si care mi-a zis ca mai bine o avorta pe maicamea ,mda dupa cum se poarta cu maicamea maicasa parca ar fi un fel de karma pt ea si o explicatie si pt copilaria mea,maicamea nu o primit iubire,atentie cum sa stie o imi ofere mie.Am trecut peste am plecat cu sotu in Spania departe de tot si da acum ma suna zilnic si se ingrijoreaza pt mine si ma ajuta cu ce poate.Atata sper sa nu ajung vreodata ca ea, sa imi fac atata rau viitorului copil,cum ziceai o fetita apreciata si ce se simte frumoasa devine o femeie implinita si cu incredere in sine.