Gândurile unui copil "educat"

 
 
http://2.bp.blogspot.com/_y0PlSfJW9A8/TGEzldd5GjI/AAAAAAAACDo/gZI6YqM26z0/s1600/child+abuse.jpg
 
 
"Al dracului de copil! Mâine te duc la ginecolog, curva dracu!"
Cred că aveam vreo 9 ani când mi-a zis asta. Știu că locuiam în România, eram lânga caloriferul din dormitor și bunică-mea era lângă mine. Nu știu exact cum am făcut dar știu că mă scărpinam la păsărică și mi-a curs sânge. Aveam viermișori foarte des. Mama mă dădea dracu. Îmi spunea că e de la dulciurile pe care le mâncam. Probabil era de la mizerie. Nu țin minte să mă fi spălat pe dinți. Sau mâini. Din cauza asta am venit cu toți dinții cariați în Suedia. Bineînțeles, tot pe mine m-a înjurat. Era vina mea că aveam dinții cariați. Era vina mea că făceam viermișori. Era vina mea că am făcut pe mine până pe la 10 ani. Era vina mea că nu știam să pronunț "Nina are mere." și repetam "Mima are mere."
 


Să fi stat măcar o secundă să gândească că POATE dacă copilul tău greșește, e vina ta ca părinte, nu a lui. Un copil nu știe. Un copil învață. Probabil că dacă mă ducea la doctor și mă spala ca lumea pe mâini, nu mai făceam viermișori. Probabil că dacă mă învața să mă spăl pe dinți dimineața și seara, nu mai aveam probleme cu dantura. Probabil că dacă nu mă bătea și nu îmi băga chiloții cu căcat în gură, nu mai făceam pe mine. Probabil că trebuia să mă ducă la doctor și psiholog pentru treaba asta. Normal că nu m-a dus. "Îi era rușine."
 


Acestor părinți le este mereu rușine de oamenii din jur când vine vorba de copiii lor dar NU le este rușine de oamenii din jur când vine vorba de ei. Fac pariu pe cât vreți că mama nu s-a simțit niciodată vinovată pentru nimic legat de mine. Era DOAR vina mea.
 

Pe dinafară părea totul ok. Mama era mereu arânjată. Haine superbe. Părul lung, creț. Părea o lady. Se spăla de 3 ori pe zi și se dădea cu parfum. Stătea 2 ore în oglindă în fiecare zi și se machia atent. Îmi plăcea să stau să o privesc. Când pleca de acasă, mă puneam în locul ei în oglindă. O divinizam. Apoi, cu fiecare palmă și fiecare jignire din partea ei, am început să o urăsc. În fața mea nu mai era o lady... era un monstru.
 

Pe dinafară părea totul ok. Eram un copil foarte arânjat. Nu mă spăla pe dinți dar îmi făcea haine la croitor. Sau îmi cumpăra tot felul de blugi scumpi. Sau adidași de firmă. Îi plăcea să îi admire lumea fetița. Apoi mă înjura. Cu tata. Și mă bătea. Cu palma peste față, peste cap, peste fund sau picioare. Cu cureaua peste pantaloni. Sau îmi băga dușul cu apă pe gât pentru că o deranja cum zbier în cadă, pentru că mă usturau ochii când mă spala pe cap. "Zbiară, a dracuului de copil, zbiară!" Normal că nu mai puteam să zbier, mă înecam.
 

Bunică-mea nu mă bătea. Dar mă blestema. Pe mine și pe mama. Apoi mă pupa la păsărică. Cum dracu să pupi un copil acolo? Oameni buni, așa ceva nu se face!!! Aveam o vecină care își pupa copilul la pulicică. Nu e normal! Copiii se pupă pe obraz. Pe mânuțe, pe burtică. Pe frunte. Pe ochișori. Dar nu... nu la locurile genitale! NU E OK!
Când am crescut mai mare, mi-a amintit unde mă pupa. În capul ei, trebuia să îi mulțumesc. Am întrebat dacă mai vrea să o pupe...
 

La școală am scăpat. Mama mă bătea dar ca orice roman adevăratat, avea gândirea aia: "Eu te-am făcut, eu te omor! Eu pot să te lovesc cât vreau dar nu are NIMENI altcineva dreptul să ridice mâna la tine." Wow, ce să zic? Minunat! Ce gândire sănătoasă! Mă întreb dacă pedofilii fac la fel. Adică li se pare ok să își fută copiii dar se supără când apare un alt pedofil?

Profesorul meu de matematică era psihopat. "Domnul Ciocan" din gernerală numărul 6, Drobeta Turnu-Severin. Am înțeles că acum nu mai e profesor și se ocupă de altceva. Thuamne ajută! Eram terorizați. Omul... comunist fiind, ne obliga să îl așteptăm cu mâinile la spate și să nu scoatem un sunet. Dacă strănutai, te trimitea afară. După ce îți dădea cu catalogul în cap. Acest căcat, mă rog... "profesor" bătea copiii zilnic. Pe Mihaela, o colegă de clasă, a strâns-o atât de tare de gât că se făcuse săraca fată albastă la față. Plus palmele care le primeau copiii. Era îngrozitor. Și cel mai îngrozitor lucru era faptul că părinții nu reacționau. Unii copii, săracii... primeam bătaie și acasă dacă auzeau părinții că i-a bătut "domnu'" Ciocan. "Aha... sigur ai făcut ceva!" Părinți idioți! Eu am scăpat. Venise mama la școală și îl avertizase. Plus că băuse o cafea cu domnu' director și ăla, având fantezii cu mama, sigur l-a avertizat pe "domn' Psihopat". Nu s-a atins niciodată de mine. O singură dată am primit și eu catalogul în cap. Râdeam cu Nicoleta, în bancă. Nu tare... Doar cât să auzi fericirea noastră pentru că terminasem primele o problemă de pe tablă. Pentru asta ne-a scos afară. ZBANG, la amândouă. Aveam 11 ani. El avea 41.

 
 

Oameni buni: Ce nu înțeleg mulți este faptul că părinții și bunicii noștri au acceptat multe lucruri care păreau normale dar nu sunt și am învățat asta cu timpul. În 2017 nu ai cum să te comporți ca în 1987. Lumea se schimbă. Principiile se schimbă. Învățăm din ce în ce mai multe. Suntem din ce în ce mai educați. Dacă în 2017 nu ai înțeles că nu ai cum să îți pupi fetița la păsărică, să îi dai o palmă și să o înjuri, înseamnă că ește retardat și ai nevoie de doctor pentru un diagnostic clar.

Ce nu înțelegeți voi este faptul că părinții (voi) sunteți MULT mai mari și mai puternici fizic și psihic decât un copil. Din cauză că părinții sunt mai mari și mai puternici decât un copil, știu și mai multe lucruri. Lucruri pe care trebuie să le arate unui copil. Printre ele se află și autocontrolul. Când un părinte "educă" copilul prin a îl lovi fizic sau psihic, îi demonstrează AUTOMAT că este OK să lovești oameni sau lucruri mai mici ca tine pentru a obține ce vrei. Apoi se miră de ce unii copii devin neastâmpărați sau bat copiii, prin școală? Sau de ce unii băieței devin bărbați agresivi și își bat soțiile? Sau de ce unele fetițe devin mame nebune și își bat copiii? Nu realizați că violența nu face NIMIC bun?  

Cu un copil se poate discuta! Așa e... de multe ori îți vine să explodezi de nervi și e NORMAL. Asta nu înseamnă că ai dreptul să lovești un omuleț atât de mic. Atunci când ai nervi, pleci în altă cameră. Te calmezi. Apoi discuți frumos. Vreți să creșteți un om sigur pe el, un om bun. Nu vreți să creșteți un robot sau un om rău.

Fetița mea avea obiceiul să se arunce pe jos în magazin când avea vreo 2 ani. Dacă nu îi luam ce dorea, se arunca pe jos și plângea. Până când m-am pus în genunchi (pentru a vorbi la nivelul ei) și i-am explicat că dacă zbiară, nu o să primească ce vrea. O trăgeam după mine și muream de rușine. Bineînțeles, nu îi luam nimic. De 2, de 3... de 4 ori. Până când, într-o zi m-am enervat și m-am pus lânga ea, pe jos... și am început să zbier ca ea și să dau din picioare. Lumea murea de râs și fetița mea se uita la mine mirată. Apoi a început să plângă. M-am pus lângă ea și i-am explicat că așa mă face și pe mine să mă simt când zbiară. Că râde lumea de noi și nu vrem asta. De atunci nu mi-a mai zbierat NICIODATĂ în magazin. Ce credeați că rezolvam dacă îi dădeam "două la cur"? Absolut nimic! Aici intram la pușcărie. Și îmi luau și fetița. Apoi, după luni întregi la psihiatru, poate că aveam iar voie să o întâlnesc. Bravo lor! Un părinte care își lovește copilul nu are ce căuta lângă el.

 

Când lovești un copil, poate că îl oprești din a face un lucru rău pe moment DAR îl faci să facă lucruri rele toată viața. Multe fetițe care au primit o palmă (sau mai multe) de la părinți, consideră că e ok când iubitul lor le lovește. În lumea lor, este un gest de iubire. Trist, nu? Mulți băieți care au primit o palmă (sau mai multe) de la părinți, consideră că e ok să îți lovești iubita. În lumea lor, este un gest de iubire. Trist, nu?

Frica și respectul sunt 2 lucruri diferite! Iubiți-vă copiii dar aveți grijă să îi și respectați! Copiii fac ce văd și spun ce aud. Aveți grijă de ei! Încetați să spuneți fetițelor că atunci când un băiețel le împinge și este rău, înseamnă că le iubește. Încetați să spuneți băiețeilor că nu sunt buni de nimic. Nu aia înseamnă iubire! Invățați-vă copiii că atunci când iubești, NU lovești!
 
 
Respectul este cea mai mare dovadă de iubire.



4 kommentarer
Anonym

Da ai dreptate!

Anonym

M-ai intristat! Profund! Iremediabil! Regret nespus nesansa ta si a altora ca tine care au avut parinti insensibili,needucati si lipsiti de atenție la nevoile copiilor lor,mai ales la cele afective. Dar ai avut norocul si intelepciunea ca adult fiind sa evoluezi in asa fel incat toate greselile din trecut sa le transformi in invataminte si-n experiente de neurmat. Imi pare atat de rau pentru tine! Dar sunt atat de fericita pentru copilul tau!

Anonym

Bravo felicitari pentru in care spui lucrurilor pe nume ma regasesc in tot ceia ce ai postat trist dar adevarat!

stela

E trist ca in 2017 sunt parinti tineri care-si maltrateaza fizic sau psihic copiii. Si eu am avut o copilarie traumatizanta, dar nu cu batai ci cu injurii. Bataie sora cu moartea am luat la 16 ani si atunci m-au internat in spital, atat de rupta am fost de maica-mea. In schimb, injuriile, cuvintele grosolane mi-au redus stima de sine si ma urmaresc si acum la 45 de ani.