Copii cu copii

 
 
Ieri am luat trenul din Malmö până în Copenhaga. Mereu am fost îndrăgostită de stațiile de tren. Nu știu exact de ce dar zgomotul, mirosul, întunericul, ceasurile vechi... toate astea îmi aduc aminte de copilărie. Când luam trenul din Turnu Severin împreună cu bunica și mergeam la țară să mai scape mama de mine.
 

Nu am fost un copil dorit. Tata a plecat de lângă mama (și automat și de lângă mine) când aveam 1 an. Nu l-a interesat niciodată să îmi plătească pensia alimentară sau să îmi dea un telefon de ziua mea sau de Crăciun. Eram vecini, ne salutam când ne vedeam pe la bloc. Atât. S-a recăsătorit și a mai făcut un copil. Mama mă bătea și mă teroriza cu jignirile. “Ești proastă!” era un fel de “te iubesc” la noi în casă. Nu țin minte când m-a îmbrățișat și mi-a spus că mă iubește. Probabil niciodată. În schimb... țin minte cum îmi băga furtunul cu apă în gură când zbieram în cadă pentru că îmi era frică de apă. Așa mă făcea să tac. Țin minte cum ținea neapărat să îmi spună că tata era de rahat și că eu sunt ca el. Că i-am stricat viața și dacă nu eram eu... acum sigur îi era mai ușor. Cel puțin în dragoste. Că bărbații nu o acceptau, pentru că avea un copil. 

 

Mai târziu îmi striga că m-a luat cu ea în Suedia. Că “trebuia să o doară în p…., cum le doare pe altele. Să mă lase lu’ tata!” De parcă eram un obiect. De parcă eu alesesem să mă nasc. Aveam mereu ultimul model de telefon și blugi scumpi. Îmi cumpăra orice doream. Asta însemna să iubești la noi in casă.

 

Am încercat mulți ani să o înțeleg. Mă gândeam că i-a fost greu. S-a căsătorit cu tata de frica părinților si de rușinea vecinilor când era puștoaică. A rămas gravidă cu mine în 1985, când nu prea puteai să faci avort. Puteai, dar avortul provocat acasă, omora femei. Mă gândesc că ăsta a fost singurul motiv pentru care a decis să mă nască. La 17 ani a renunțat la liceu și m-a născut pe mine. O bătea tata de se căca pe ea. Apoi, toată ura pe care o avea pe tata, am primit-o eu. Mă bătea de mă căcam pe mine.

 

 

Stațiile de tren sunt atât de frumoase. Dar și foarte triste. Ca un copil neîmbrățișat. Câte povești, câte amintiri ascund!

De obicei îmi cumpăr o cafea și mă așez pe o bancă de unde pot să privesc lumea care vine și care pleacă, în timp ce îmi aștept trenul. Unii alergă grăbiți. Alții se apropie foarte ușor de tren. De parcă nu ar vrea să plece, încă. Unii sunt fericiți. Alții sunt triști. Îmi place să îi privesc și să mă întreb cum e viața lor, de ce sunt fericiți, de ce sunt triști?

În drum spre casă (în tren) m-am jucat cu fetița mea. Desenam pe o revistă și număram scaunele. Atunci a venit “ea”. O fetiță de 16 ani din România. Însărcinată în luna a 8 a. Auzise că vorbeam română cu fetița și m-a rugat frumos să stea lângă noi. Mi-a pus câteva întrebări legate de sarcină, dureri, maternitate. Am întrebat-o cum o cheamă și câți ani are. De cât timp stă în Suedia și dacă îi place aici. Era fericită, dar si extrem de nesigură pe viitorul ei și al copilului.

Mă uitam la ea și mă gândeam la mama. De ce nu există o lege care interzice copiilor să facă copii? Oamenii devin adulți în ochii legii la vârsta de 18 ani. Persoanele sub 18 ani sunt numite “minori”. Dacă pe biletul tău de tren scrie “minor” și plătești jumatate din preț pentru că nu ești încă destul de “mare”, cred că ar trebui să nu fi destul de “mare” nici pentru a avea un copil în burtă care hai să fim seriosi: COSTĂ mai mult decât un bilet întreg de tren.

Vreau o lege care să lase copiii să fie copii!

În loc să interzicem avortul, să interzicem adulților să facă ce vor cu corpul și viața lor... nu mai bine ne-am ocupa de copiii care încă nu sunt în stare să ia decizii singuri? Cum să știe ce e bine și ce e rău pentru un copil când și el/ea este copil și încă nu știe cum să plătească facturi sau cum e să se trezească dimineață să meargă la serviciu?

Dacă o țară interzice femeilor să facă avort NU înseamnă că nu o să mai facă nimeni avort. Înseamna doar că nu o să mai facă avort sigur și o să înceapă să avorteze iar prin băile liceului sau acasă.. cu ajutorul prietenelor/familiei. O să își arunce iar copiii la tomberon cum se întâmpla și la mine la bloc, în România, prin anii 80 (unii chiar și prin 90) sau nasc un copil căruia îi strigă toată viața că i-a stricat viața prin simplu fapt că există.

Nu, nu trebuie să ai acordul nimănui când vine vorba de corpul tău și de viața ta. Ești matur, decizi singur! “Motive clare”? A nu îți dori un copil nu este motiv destul de clar? A nu avea posibilitatea de a avea grijă de un copil nu este motiv clar? Da, da.. știu ce o să spuneți: “Trebuia să se gândească!”

Un copil nu trebuie să fie o pedeapsă pentru că nu au (ea și el) fost atenți. Poate că au fost atenți dar totuși s-a întâmplat? Poate că ea s-a gândit, poate că nu. Poate că putea să se gândească și el, poate că nu. Poate că s-a răzgândit în timp. Poate că a rămas singură, poate că nu mai are un job.. poate, poate, poate.. Who cares? Nu îl vrea. Punct!

Știm cu toții că minorii nu au voie să ia singuri decizii, să acționeze pe cont propriu. Părinții lor sunt acolo pentru a decide pentru ei, nu? Când vine vorba de a face sau nu copil, de ce schimbăm regulile și începem să vorbim de “drepturile fiecăruia de a face ce vrea cu viața sa” Exact... drepturile unui adult să ia decizia dacă vrea sau nu să facă un copil, dar în niciun caz dreptul unui copil de a face un copil când nici măcar nu are voie să stea pe PlayStation dacă nu și-a făcut temele. Atunci de ce se mai numesc copii? Un copil nu poate să fie și copil și părinte. Poate... dar nu e ok!

 

 

Copilul nu este o jucărie. Și nu, copilul nu alege să se nască. Tu alegi pentru el! Este dreptul tău să îi oferi o viață frumoasă, nu doar o viață. Să alegi să naști un copil doar pentru că îți plac pozele cu bebeluși de pe instagram sau pentru că păpușa ta Barbie e însărcinată și vrei și tu sau pentru că ești la prima îndrăgosteală și crezi că va dura toată viața, pentru că în desenele animate așa se întâmplă, e egoist și scuză-mă că îți spun dar... ești un copil prost!

Când mama m-a născut a trebuit să renunțe la școală. Nu e mai important ca un copil să  își termine cel puțin liceul înainte de a se gândi că vrea o familie, că vrea să fie părinte? Dacă nu ești de familie “bună” cu pile și bani și rămâi gravidă la 15, 16, 17 ani.. o să îți fie extraordinar de greu mai târziu. Cel puțin financiar.

 

 

Eu am norocul că trăiesc într-o țară unde majoritatea femeilor devin mame după 30 de ani. Unde majoritatea femeilor sunt independente și se căsătoresc din dragoste, nu din obligație, dar în România multe femei stau în relații toxice doar pentru că au ajutor financiar. Pentru ea și pentru copilul ei. Trist, nu? Poate că e timpul să ne focusam mai mult pe educația și fericirea copiilor noștri, în loc să ne concentrâm pe familia tradițională și avorturi.

Copiii trebuie să fie copii! Fără probleme. Fără griji, fără responsabilități. Cel puțin până la 18 ani, când devin adulți și plătesc bilet întreg de tren.

 
4 kommentarer
Miha

Într-un fel e un lucru bun ca era interzis avortul .. altfel nu te-ai fi născut și nu ai fi bucurat atât de multa lume . Pupici ție și micuței 😚

Anonym

Sunt perfect de acord cu tine, insa este foarte greu sa dai o lege in Romania avand in vedere procesul legislativ de a initia o lege si de a fi votata. De asemenea, este foarte greu sa te asiguri ca nu este incalcata (de cele mai multe ori ceea ce este interzis este mult mai provocator si incitant pentru adolescenti).Chiar cu toata educatia sexuala pe care o primeste un tanar in scoala, aceste lucruri se intampla.

Ane

Recunosc ca nu e ușor să pui o lege in România ...dar adoleșcenți cum ai zis tu...nu pot lua decizi singuri...si atunci ei nu se pot gândi la consecinte si ,,buf" se intămplă.....

Irina.

Nu am nimic de zis. Ai spus tu totul. O adevărată onoare sa te cunosc "virtual". Nu știu cum am dat de tine, dar nu regret. Nu asculta gura lumii. Nu ei îți pun mâncare în farfurie. Bucura te de viață, bucura te de familia ta. Numai bine. Te îmbrățișez și te pup.