RoMANIA

 
 

Acum ceva timp, apăruse pe Facebook, poza cu “poliția română”. Două tipe blonde, machiate ca tipele din cluburile “cool” și atât de frumoase că ne făceau și pe noi astea normale, frumușele, heterosexuale, să avem fantezii. Numai că realitatea nu e atât de frumoasă precum pare. Pe Facebook suntem toți frumoși și fericiți, în realitate suntem urâți ca dracu și stăm cu capul în jos de supărare și invidie. În realitate, parte din poliția română e mână în mână cu mafia, fac bani din amenzi date la mișto și mită. Corupția începe de la ei și Garcea este singurul care reprezintă frumusețea și inteligența multora din poliția română. Nu mă credeți? Uitați-vă la știrile de la ora 17.00 să vedeți cum vorbește un polițist la locul unui accident, vă rog!
 
Atât despre poliție! Să continuăm…
 

Femeile: Gizăz! M-am săturat de complimente de genul: “Ești atât de frumoasă, se vede că ești româncă. Româncele noastre sunt cele mai frumoase!” Cineva v-a mințit. Saaau, aveți cu toții probleme cu vederea!

Am fost aproape peste tot în lumea asta și vă jur că femei mai urâte ca româncele… n-am văzut! Băi, nu puteți compara o tipă mișto de pe la tv sau din cluburile "jmechere", care a băgat mii de euro (bine, a băgat și niște arabi și români urâți, dar plini de bani) în ea, cu țăranca de la colț. Știți voi care! Aia urâtă ciumă, care se îmbracă în rochie verde cu floricele galbene, șosete Nike, papuci din piață (cauciuc) și părul îl are scurt, făcut permanent și vopsit portocaliu. Toate țațele au același stil și exact aceeași freză, ați observat? Problema nu e neapărat acolo. Problema apare atunci când vezi că sunt RELE. Bârfesc, blestemă, își bat/înjură copiii, stau la scară să vadă ce și cum și după toate astea, judecă! Ele! Pe toată lumea, dar mai ales, femeile! Toate sunt curve, în afara de ele. Toate sunt nesimțite, înafară de ele. Merg la biserică să vadă în ce sunt “curvele” îmbrăcate și vin acasă să mai bărfească pe vecina de la 3 și să mai comenteze educația, mașina, rochia, termopanele sau copilul altuia. N-am înțeles NICIODATĂ de ce le fute mereu grija de viața altora. Probabil pentru că nu le mai fute bărbatu'.
Așa că da, există o grămadă de românce frumoase dar există și românce urâte, dar urâte RĂU. Frumusețea exterioară se poate cumpăra. Aia interioară, mai greu. Dacă ești rea, degeaba ai bani. Dacă ești proastă, degeaba ești frumoasă!
 

 

Mândria: Gizăz! Am fost aproape peste tot în lumea asta și vă jur că mândria românului este aproape la nivelul americanului. NIMENI nu se mândrește cu țara lui mai mult ca românul. Nimeni nu e mai mincinos…

Românul de rând nu se spală pe dinți, dar vorbește despre cât de murdari sunt italienii. Românul e la furat în Anglia (sau Spania), dar vorbește despre statul român care i-a furat TOT. Românul spune că nordicii sunt reci, dar își bate soția și copiii, cu căldură în suflet. Românul s-a săturat de refugiații care vin la el în țară, dar a uitat că toți românii sunt plecați “p-afară”. SERIOS?

N-am înțeles niciodată mândria asta, jur! Cum să te mândrești cu ceva ce nu ai făcut tu? Una e să îți placă, alta e să te mândrești! De exemplu: Îmi place că m-am născut în România, pentru că locuind în Suedia, am avut ocazia să văd diferența dintre rău și bine. Dintre stat corupt și țară civilizată. Îmi plac înjurăturile în limba română. Când îi spui unuia care te-a jignit că suge pula, parcă o ia așa cu toată gura. În alte limbi, înjurăturile nu sunt spuse (și primite) cu așa poftă.
Îmi plac multe locuri din România deși nu am vizitat-o cât mi-am dorit. Natura din România merită mai multă atenție decât primește în prezent. Încă nu am înțeles de ce văd mereu excursii în Bulgaria pe aici dar niciodată spre România. Cu turismul, România ar face o grămadă de bani.

Îmi plac gogoșile și ciocolata cu rom. Îmi plac serile de vară la grătar, cu prietenii. Îmi place la nebunie feelingul ăla pe care îl am când ajung la Herculane și simt că mai e puțin până la Severin. Drumul ăla este superb. Dunărea. Îmi place vinul românesc și credeți-mă, am băut mult vin la viața mea dar vinul românesc nu se compară. Îmi plac strugurii. Îmi place mirosul de țară, cu bălegar cu tot.

Bun, înțelegeți diferența? Îmi place. Atât! În schimb, mândria e personală. Mă mândresc cu mine. Cu diploma mea, cu jobul. Cu copilul meu. Cu viața construită de mine și atât. Mă mândresc cu mine și atunci când greșesc. Nu mă mândresc cu România pentru că nu am plantat nici măcar un pom în țara aia. Nu mă mândresc cu România pentru că nu am plătit taxe, nu am contruit școli, spitale. Nu am investit bani în sport...
Românul de rând se mândrește când câștigă naționala de fotbal (sau handbal), dar înjură și face mișto de românul lui când acesta pierde. Românul de rând, se mândrește cu țara lui, dar aruncă gunoaiele în fața blocului. Românul de rând, spune de arabi că sunt violatori, dar uită că femeia lui face sex de frică sau obligație. Românul de rând, respectă Coaliția pentru Familie și uită că multe familii din România trăiesc singuri, despărțiți dar în aceeași casă. Uită că mulți copii au și o mamă și un tată, dar sunt orfani.
 

Românul e Emil Cioran, dar și Florin Salam. Românul e Cioloș, dar și Ponta. Românul e Simona Halep, dar și Daniela Crudu.


Românul de rând, își urăște țara, dar o iubește. Românul de rând, urăște și împarte românii în categorii dar vrea să rămână uniți. Românul de rând iese la protest dar nu merge la vot. Românul de rând nu înțelege de ce scriu eu pe Facebook despre România dacă eu nu mai locuiesc în țară de aprope 20 de ani. Românul de rând vorbește urât de Diaspora și consideră că toți românii care pleacă din țară sunt niște lași care nu luptă împotriva sistemului dar el continuă să dea bani la doctor și să nu stea la rând. Românul de rând nu realizează că multe mame pleacă de lângă copii pentru că nu supraviețuiesc și au nevoie de bani, nu pentru că le place să șteargă bătrâni la cur, în Italia. Românul de rând nu realizează că românii plecați în altă țară ajută România cum pot. Unii cu bani investiți în România sau trimiși la neamuri. Alții cu vacanțe în care cheltuie o grămadă de bani vizitându-și familia, în loc să plece în Caraibe. Iar alții ajută prin muzică sau prin scris.


Nu mi-a fost niciodată rușine să spun că sunt româncă, dar recunosc că de multe ori mi-a fost ciudă. În viața mea nu am văzut atât de mulți oameni răi și proști, într-o singură țară! Aș fi vrut să fiu suedeză. Să nu mă afecteze ura și să cred că oamenii sunt buni și nu există animale abandonate și copii bătuți fizic sau psihic. Să nu văd cum ard cluburi din cauza nepăsării. Să nu știu cum e să trăiești într-o țară în care vezi oameni extraordinar de bogați și la colțul următor, vezi oameni fără bani de medicamente. Mi-aș fi dorit să fiu suedeză dar nu sunt. Nu sunt blondă, nu am ochii albaști, nu mă cheamă Malin și indiferent de cât de mulți ani o să locuisc aici, mereu o să primesc întrebarea: "Dar cum se pronunță numele tău și de unde ești?"



Și totuși, pentru că România m-a făcut să apreciez ce am și Suedia m-a adoptat și mi-a arătat ce înseamnă libertate, respect și egalitate... mereu o să îmi doresc ca țara unde m-am născut să fie apreciată și respectată. Nu doar de oamenii din afara țării, ci și de oamenii care locuiesc în țară. Să nu mai existe emisiuni de căcat în care oamenii sunt manipulați și prostituția este admirată, Să nu mai existe copii abuzați, să nu mai existe părinți sau profesori abuzivi, să nu mai existe animale fără un adăpost, să nu mai existe bărbați violenți și femei ieftine. Să nu mai aud că o femeie e curvă dacă face ce vrea cu viața ei. Să nu mai văd bărbați care claxonează și scuipă pe stradă. Să nu mai văd tineri care și-au pierdut speranța și cred că singura șansă de a scăpa de sărăcie este să meargă la furat. Să văd că educația este pe primul loc și că tinerii merg la școală de drag, nu de frică. Facultățile să nu mai fie cumpărate și să se investească în mai multe spitale și școli, în studenți și tineri, nu în biserici, clopote, boșorogi comuniști și parlamentari corupți.

Să văd că românii nu mai urăsc românii și nu mai acceptă să arunce mizeria sub covor. Să văd că românii ridică covorul și dau cu mătura. Să văd că românii vor să fie liberi. Să nu mai tragă fiecare pentru el, să tragă toți împreună! Să vorbim despre lucrurile pe care vrem să le schimbăm chiar dacă nu suntem la putere. Poate că dacă începem să fim liberi și deștepți, o să înțeleagă și ăia de sus că România nu se mai vinde și nu mai acceptă să nu treacă examenul dar să dea bani la profesor pentru note mai bune.


Deșteaptă-te, române!

3 kommentarer
Anonym

Nimeni nu le zice mai bine ca tine.Bravo! Ne mândrim cu o așa româncă!

Anonym

Asta,e cel mai bun articol al tau! L-am citit cu maaaare drag!Cata dreptate ai!!Bafta in continuare,Raluca!!P.s.si eu ador drumul declaratoria Herculane la Severin,si mi-e tare dor...te pup

Anonym

Te adorrrrr😂😂😂ie totul foarte adevarat DIN tot CE ai scris , iesti bestiala 😍😍😍.te pup dulce .