#JeSuisJensen

 
 

Am început să scriu pe Facebook după tragedia de la Colectiv. Tot pentru Colectiv am ieșit și la protest în Copenhaga.

 

Sunt o femeie simplă. Am copilărit cu fel și fel de oameni. De la drogați,. la curve... la academicieni. Mi-a plăcut să văd totul și deși am stat departe de droguri și tot ce îmi putea afecta viața negativ, mi-a plăcut să cunosc lumea. Am vrut să am o școală, să știu să citesc, să știu să scriu... să fac ceva din viața mea, dar în același timp, să cunosc și lumea aia gri despre care se vorbește în filme. Să am o școală, dar să am și școala vieții.

Mi-a plăcut să știu să vorbesc cu un astonaut, dar în același timp să pot să vorbesc și cu boschetarul de la colțul blocului. Nu am judecat niciodată oamenii după felul în care au decis să își trăiască viața, dar recunosc că i-am judecat și îi judec după felul în care tratează oamenii din jur. Niciodată nu o să înțeleg de ce "trebuie" sau e "rușine". Fiecare trăiește cum vrea. Cine ești tu să îmi violezi intimitatea? Cine ești tu, să îmi spui mie ce sa fac, cum să fac sau de ce să fac?

Locuiesc singură de când eram copil. Am o fetiță care împlinește 6 ani în Septembrie și un iubit care mă adoră și în zilele în care nici măcar eu nu mă iubesc. Îmi place să mănânc sushi și să beau vin roșu. Aș vrea să îmi placă să mănânc mai rar și să mă mișc mai des, dar încă nu am descoperit cum pot să merg și să scriu în același timp. În timpul liber ador să citesc și să mă uit la filme despre mafia italiana sau ghettourile americane.

Când timpul liber nu mai e.... sunt jocurile de noroc. Lucrez la un cazino de când aveam 22 de ani, deci de vreo 10 ani. Sunt inspector și dealer. Supraveghez mesele de blackjack, ruleta și poker-ul. Muncesc noaptea. Ceea ce mi-a afectat foarte mult somnul și prieteniile. Nu dorm. Nu prea am prieteni. De când s-a născut fetița mea, dorm în jur de 4 ore pe noapte, chiar și când este la tatăl ei, în weekend. Cred că m-am obișnuit așa.

Joia și vinerea lucrez la o casă de discuri unde am grijă de artiștii noi, care caută un manager. Sau managerii care caută un artist. Stau pe Skype și vorbesc cu tot felul de manageri. Organizez interviuri, îi fac să ajungă la radio, tv sau reviste. Pe scurt: Mă ocup de reclama lor, iau un artist și îi vând mai departe.

 

Pe lângă toate astea, îmi place să scriu. Lucrez de aproape un an de zile la o carte. Problema este că e greu să scrii o carte cu un copil de 6 ani pe lângă tine ziua și 2 joburi care te țin trează noaptea.

 

 

De ce scriu pe Facebook în limba română deși nu mai locuiesc în România de când aveam 12 ani? Simplu: Pentru că îmi pasă și pentru că nu am avut contact cu România și urmărind tragedia de pe 30 octombrie 2015 pe Facebook... am rămas șocată! Am rămas șocată de nesimțirea jurnaliștilor. Am rămas șocată de nesimțirea massmediei. Am rămas șocată de nesimțirea politicienilor. Am rămas șocată de comentariile rele, citite online. Am rămas șocată de prostia și răutatea românilor din România.

Pănă atunci, trăisem în lumea mea perfectă unde România era doar o țară pe care o vizitam 2-3 săptămâni pe an. De obicei, vara. Când totul e frumos și lumea e fericită. Apoi, lăsam probleme acolo și mă întorceam în țara mea lipsită de griji.

Când Colectiv a ars și oamenii își căutau morții și răniții, jurnaliștii/reporterii erau ocupați cu interviurile. WHO THE FUCK CARES? Am văzut reporteri/jurnaliști la spitale, la oameni acasă, la înmormântări. Câtă nesimțire! 

După cum v-am mai spus, pe 30 octombrie 1998, 63 de tineri au murit într-un club din Göteborg, Suedia. Am scris despre asta. Well... pe mine m-a șocat diferența de expunere a oamenilor. Suedezii nu și-au permis să dea nume fără acordul familiei. Suedezii nu și-au permis să meargă la spitale sau la oameni acasă. Suedezii nu au filmat și luat interviuri în timp ce oamenii erau încă în pericol. Românii, da. Pentru bani și atenție, jurnaliștii din România uită de faptul că sunt oameni și se tranformă în roboți fără suflet. Pentru bani, oamenii din România uită de familie, prieteni și se fură unul pe altul.

Atunci am început să scriu despre tot felul de chestii care încă sunt "tabu" în România și în Suedia, unde am crescut, sunt perfect normale. Despre homosexualitate, despre religii, despre rasism, despre sex, despre limbaj vulgar, despre libertate, despre egalitate între sexe, despre violență, despre feminism, despre dragoste... despre mândrie, despre depresie, despre probleme de familie, despre politică, despre oameni. Despre orice îmi trece prin cap. De ce? Pentru că pot. Pentru că sunt liberă să scriu și să fac ce vreau. Atâta timp cât nu fac rău nimănui, de ce să nu încerc să schimb ceva? Proștii o să înțeleagă că vorbesc urât de români. Oamenii intligenți, și singurii care contează, înțeleg că și eu sunt româncă și că singurul scop este să deschid minți adormite. Cred că singurul mod de a arăta unui om adevărul, este de a ridica mileul de dantelă de pe televizor și a îi arăta praful.

 
 
Trăiesc într-o țară liberă unde dacă scriu "pulă" în loc de "penis", nu mă judecă nimeni. Sinceră să fiu, eu nici măcar nu vorbesc vulgar. Doar că uneori, în scris e mai ușor să te exprimi deschis. Așa te înțelege orice academician, dar și boschetarul de la colțul blocului.
Trăiesc într-o țară unde eu și copilul meu avem voie să vorbim, să ne îmbrăcăm și să ne comportăm cum vrem atâta timp cât nu facem rău nimănui. Trăiesc într-o țară unde oamenii politici și "starurile tv" merg pe bicicletă. Trăiesc într-o țară liberă unde femeia este egală cu bărbatul. Trăiesc într-o țară unde nimeni nu își permite să dea o palmă unui copil. Trăiesc într-o țară unde femeile nu se dezbracă la televizor și unde nu există emisiuni în care viața și intimitatea cuiva poate să fie pusă în pericol. 

Pentru stilul meu de viață liber și "diferit", românii au decis să îmi pună viața mea și a copilului meu în pericol. Fiind o mamă singură, cu un copil...am fost targetul perfect pentru manipulare. Numele meu, adresa unde locuiesc, adresa unde lucrez și numărul meu de telefon au fost publicate pe fel și fel de pagini de Facebook și date la emisiuni tv sau știri. Am primit sute de mailuri în care oamenii au ținut să îmi facă poză la penisul lor, în care m-au amenințat și m-au înjurat în toate felurile posibile. Mailuri în care m-au amenințat pe mine și pe fetița mea. Mailuri în care lumea mi-a cerut să tac. 

Well... eu nu o să tac niciodată pentru că mie nu îmi este frică de NIMENI și o să fiu o femeie liberă toată viața! Nimeni nu este obligat să mă citească. Nu v-am cerut eu să mă urmăriți... sunteți liberi să faceți ce vreți. La fel cum și eu sunt liberă să accept ce vreau eu să accept pe pagina mea de Facebook. La fel cum și eu sunt liberă să fiu așa cum vreau EU să fiu, nu cum vreți voi să mă priviți.

 

Nu datorez nimic, nimănui. Nu scriu pentru nimeni. Nu iau bani, nu fac reclamă nimănui. Sunt eu cu mine. Așa cum vreau! Vă place, bine... nu vă place... bine!

 

 

28 kommentarer

Pedofilul, "iubitul" meu

 
 
 

Dreams Weaver. Așa îl chema pe pedofilul cu care vorbeam. Aveam 14 ani. El avea 38. 

MIRC, anul 2000. Stăteam nonstop online, închisă în cameră. Mama prefera să mă lase acolo decât să se plimbe cu mine prin oraș sau să ne uităm la un film împreună. De fiecare dată când o întrebam dacă vrea să facem ceva, îmi zicea: "Raluca... n-am timp!" 

M-am închis la mine în cameră și am început să vorbesc cu tot felul de oameni. Țin minte că era o cameră de Mirc în care lumea vorbea la microfon sau punea câte o melodie. Acolo l-am întâlnit pe Dreams Weaver. Din păcate nu îi mai țin minte numele dar știu că era din București și locuia în Olanda. 

Am vorbit mult timp. Și-a dat seama că sunt copil și că sunt nonstop online. Că sunt singură și că mama e prea ocupată să își dea în cărți prin bucătărie sau să bea vin cu prietena ei. 

 Pe timpul ăla eram ori la școală, ori la antrenament (baschet) iar restul timpului îl petreceam acasă. Era vârsta în care deja eram expertă în filmele porno. Găsisem casete video la mama sub pat pe la 7-8 ani. Împreună cu revistele porno. Pe la 12 ani am început să mă masturbez. Așa cum fac toți copii, curioși fiind de ce face "aia" acolo. 

 

Pedofilul nu avea copii. Fusese căsătorit și locuia cu soția dar erau despărțiți. Cred... Bineînțeles, copil fiind, pui botul la orice și oricine îți oferă puțină atenție. Vorbeam despre orice. Nimic sexual. Vorbeam despre copilăria mea, despre cum am ajuns în Suedia, despre mama, despre tata. Despre el. Despre Olanda.  Mă asculta și cel mai important: Mă băga în seamă! 

 

Apoi, încet încet a început să devină sexual. Îmi explica cum e să faci sex, eu fiind virgină. Cu cine făcuse sex și cum. Începuse să mă facă curioasă. Apoi, încet încet au început pozele. Îmi trimitea tot felul de poze pe care apoi mă punea să le șterg. Mă ruga să îi fac poze și să îi trimit. I-am trimis... cred. 

 Apoi, relația mea cu "pedofilul meu" a ajuns atât de departe că începuse să îmi promită că mă "salvează". Că pe mama nu o interesează de mine și că o să vină să mă ia. I-am dat adresa. Apoi au urmat pachetele. Mi-a trimis vreo 3. 

 Nu le-am primit. Sau cel puțin așa am crezut. Până când mi-a spus ce mi-a trimis și am început să caut cadourile prin casă. Parfumul era la mama la oglindă. Cd-ul cu muzică era printre cd-urile din bucătărie. Filmul dvd era în sufragerie. 

Oribil! Eu dacă eram în locul mamei mele sunam DIRECT la poliție. Nu deschideam pachetul, îl duceam la poliție. Nu păstram cadourile pentru mine, le aruncam. 

Nu mai știu exact ce s-a întmplat cu acest Dreams Weaver dar știu că relația noastră online a durat căteva luni bune. Nu l-am întâlnit niciodată. Mereu amânam...

 

 

Ce am vrut eu defapt să vă arăt cu această poveste a mea? Ce vreau să vă arăt de obicei: O lecție! Nu mai lăsați copiii pe Facebook și dacă au 13-14 ani și sunt online, vă rog eu mult să fiți atenți la ce fac online și cu cine comunică. Există o grămadă de pedofili. Există o grămadă de oameni bolnavi care se ascund în spatele unui ecran. Există o grămadă de site-uri care îndeamnă fetițele să se dezbrace sau chiar să se sinucidă. 

 

Când ești copil nu îți dai seama de cât de periculos poate să fie un străin. Mai ales dacă îți dă atenție atunci când părinții te ignoră dar vă rog eu mult să aveți grijă. Există oameni care vă mint că vă iubesc sau că vă salvează. Vă mint că sunt îndrăgostiți și apoi vin, vă iau cu ei și vă promit Paradisul. Numai că Paradisul nu e așa frumos și s-ar putea să vă drogheze sau să vă ducă la produs în altă țară. Vă violează și poate chiar vă omoară. 

 

Mii de fete sunt răpite anual din cauza părinților care uită să supravegheze copilul și îl lasă online cu fel și fel e oameni. Twitter, Facebook... toate astea sunt site-uri de socializare unde pedofilii își caută victimele. Și nu numai pedofilii. Câți băieți tâmpiți nu trimit poze cu pula lor aka dickpics și apoi cer și ei poze? Fetele trimit că deh... sunt îndrăgostite sau caută atenție din partea băiatului mișto de la școală. Doar că "băiatul mișto" este un idiot care o să pună poza peste tot și o să râdă de voi pentru că voi, fete dragi, sunteți doar niște obiecte în ochii lor. Băieții pot face ce vor, se mândresc cu pozele lor cu pula magică. Dar dacă voi vă arătați o țâță sau un cur, sunteți "curve". Apoi aud de fete care se sinucid sau se mută din oraș de rușine. De ce? 

 

 

Fiți atenți/atente în lumea asta bolnavă de pe net. Există tot felul de animale scăpate din junglă care abia vă așteaptă. Și dacă vreodată vedeți ceva ce nu pare a fi ok... sunați poliția! Pedofilia trebuie pedepsită și copiii trebuie salvați! 

 
6 kommentarer

Și când mă gândesc că voiam să mă mut în România...

 

 

 

Mereu am fost o visătoare. Cu capul în nori, dar picioarele pe pământ. Așa că am stat și am analizat bine, să nu greșesc.

 

Anul ăsta mă gândisem să mă mut în România. Da, am tot ce vreau aici, dar parcă undeva tot îmi este dor să vorbesc română și să nu mă mai întrebe nimeni cum se pronunță numele meu. Aș vrea să stau undeva la sat, în România. Să am condițiile de aici, dar să stau departe de oameni. Să am grădină, animale... căldură și apă. Să am internet, cadă, duș, mobilă modernă și teren de baschet. Lângă vaci și oi.

Totuși, acum am realizat că nu am ce căuta într-o țară în care:

  • Bătaia e sfântă, ruptă din Rai. Unde faptul că un copil este bătut de părinți nu deranjează pe nimeni, dar deranjează o pancartă cu desene sau cuvinte obsene. Unde dacă îți bați copilul, îl educi, dar dacă îl înveți să nu fie bătut de societate, ești un părinte denaturat. Unde copilul este iubit când spune "săru'mâna" bătrânilor și ia note bune. În rest este comparat cu copilul vecinei. Ăla de merge la olimpiadă. Fetița mea nu știe ce e aia bătaie. Nu a văzut copii bătuți. Nu a văzut animale bătute. Cum îi explic că în România e ceva normal? Fetița mea nu ia note și niciodată nu a fost comparată cu alți copii. Ce fac când vine acasă și plânge pentru că nu a luat notă mare deși a învățat? Ce fac când părinții se uită la mine și la ea diferit pentru că noi nu punem accentul pe învățat în primele clase și îmi place să învețe ca suedezii? Prin joacă.                                                                                                                                                                     
 
  • Parlamentarii merg la TV și spun că infertilitatea poate să fie vindecată de preoți și rugăciuni. Apoi amenință sute de mii de oameni liberi care merg la protest împotriva corupției. Fetița mea este învățată să gândescă singură și să protesteze oricând simte să facă asta. Fetița mea este liberă. Ce ar face într-o țară ca România în care trebuie să fie atentă la ce spune și ce face să nu fie marginalizată?
 
  • Persoanele gay sunt considerate bolnave psihic și nu au drepturi. Ce fac dacă fetița mea e gay? O să accept să râdă lumea de ea, sau chiar să fie amenințată? O să accept să îi fie rușine sau frică? O să accept să iubească pe ascuns?
 
  • Animalele sunt legate și lăsate în curte sau bătute și părăsite. Cum îi explic asta fetiței mele când ea nu a văzut în viața ei un câine sau o pisică fără stăpân? Cum îi explic că unele animale nu sunt iubite și sunt doar folosite, pentru pază sau companie, când vor stăpânii.
 
  • Biserica e mai importantă ca spitalul. Există spitale jegoase cu miros de "spital" și România continuă să construiască biserici și catedrale. Fetița mea a fost învățată să creadă în doctori, nu în dumnezei. Ce fac când lumea o să îi spună "te bate Dumnezeu"? O să le permit să îmi sperie fetița?
 
  • Educația sexuală este aproape inexistentă în școli și acasă nu vorbește nimeni cu părinții despre sex. Fetița mea este obișnuită să vorbească deschis despre corpul ei încă de la grădiniță, unde educatorii învață copiii despre diferențele dintre o fetiță și un băiețel. Cu poze pe care le pot colora. Și da, fetița mea știe că atunci când mami cu tati se iubesc, crește bebe în burtică... nu vine barza.
 
  • Cetățenii de etnie rromă "nu sunt oameni". Ce fac când fetița mea o să vadă cum lumea se înjură pe stradă și se fac "ciori" doar pentru că nu sunt la fel? Fetița mea știe că toată lumea valorează la fel de mult, indiferent de culoare sau religie. Că singurul lucru după care trebuie să judeci o persoană este caracterul.
 
  • Pedofilia este acceptată în România atâta timp cât "tatae" e italian și are bani. În Suedia, discotecile sunt pe vârste: 16-20. 20-25. 25-30. 30+ Ea știe că dacă are 22 de ani, poate intra doar la discotecile de 20-25, unde sunt tineri de vârsta ei, nu și mami cu tati. O să vreau să meargă în cluburile în care vin și pedofili? Fetița mea este învățată să nu depindă de nimeni. Să studieze și să lucreze singură, dacă vrea să ajungă undeva.
 
  • Femeia din România nu are voce. Trebuie să fie feminină, supusă, să stea la cratiță și să facă copii. Fetița mea știe că este egală cu bărbatul și că este o persoană liberă să fie ce și cum vrea. 
 
  • Dacă mami și tati au bani, termini 4 facultăți. Fetița mea o să termine o facultate doar dacă învață. 
 
  • Multe femei din România sunt semi-dezbrăcate, dar nu vorbesc urât. Fetița mea o să fie învățată să înjure pe cei ce o înjură dar să își păstreze mereu chiloții pe ea.
 
  • În România degeaba există legi, dacă ai pile... poți să conduci beat, să nu stai la semafor, să treci în față la rând, să faci ce vrei. Legile sunt făcute pentru a nu fi respectate. Fetița mea respectă legile.
 
  • În România, prostia si scandalul se promovează la TV. Fetița mea nu are voie la televizor.
 
  • Analfabetismul și manele sunt la modă. Fetița mea nu ascultă și nu o să asculte în viața ei așa ceva. Fetița mea ascultă doar melodii de la care are ceva de învățat. Rock și hiphop. Și da... fetița mea vorbește 4 limbi străine și știe să își scrie numele corect. La 5 ani.
 
 
 
 

Și ce frumoasă putea să fie România...  dacă lumea nu pupa moaște și nu votau corupți. Sau dacă mergeau la vot. Sau dacă nu uitau de Eminescu, admirându-l pe Bulă.

25 kommentarer