Povestea unui copil neiubit

 
 
 
 
 
#povesteamea
 
M-am decis să iti scriu într-o duminică, după ce am citit povestea cu băiatul violat care acum are 37 de ani și nu a avut curajul să spună nimic părinților.
 
Pentru început vreau să știi că mă miră faptul că îți scriu deoarece mie mi-a fost mereu și încă îmi este, tare greu să vorbesc despre copilaria mea. De ce? Pentru că eu nu am avut o copilarie.
 
Sunt născută în București, dar după divorțul părinților mei (aveam 2 ani), mama a decis să se întoarcă în satul de lângă Iași, de unde a plecat. Am locuit cu părinții ei, adică bunicii mei. Nu m-au iubit niciodată și mereu am fost privită ca fiind ”copilul din flori, făcută cu ăla din București”. Eram ”prea răsfățată” pentru ca nu mâncam carne și nu suportam mămăliga.
 
După câteva luni s-a reîntâlnit mama cu prima ei iubire și după ceva timp s-au mutat împreună. Bărbatul pe care mama îl iubea ca pe ochii din cap avea 3 copii. Doi erau plecați de acasă și fiica lui cea mică tocmai se măritase. Avea 14 ani.
 
Bunica i-a zis mamei că dacă se mută să nu cumva să mă lase pe capul ei și să mă ia cu ea. Asta a și făcut. După un timp, prioritatea mamei nu mai eram eu, era el. Mă lăsau uneori cu fiica lui, alteori singură. Erau plecați de dimineată până seara târziu la târg. Uneori mă lasa cu el acasă și pleca la bunica, nu suporta să mă plimbe după ea. Nu gătea nimeni. Singura mâncare pe care o aveam era brânza de vacă pe care o amestecam cu zahăr să pot să o mănânc. Când făcea găina câte un ou eram cea mai fericită.
 
Într-o zi m-au lăsat singură acasă, făra mancare, făra foc in sobă, fără nimic. Îmi amintesc că afară ningea și era foarte frig. Pe seară, când nu mai puteam de foame și de frig, m-am hotarât sa plec după ei. Aveam câțiva anișori. M-am imbrăcat gros și am început să cobor dealul în mormanele de zăpadă. Am fost găsită de o femeie care se întorcea acasă de la târg. M-a luat la ea, mi-a făcut să mănânc și m-a ținut în brațe, lângă sobă. Mi-a spus că mama o să vină să mă ia acasă, să nu îmi fac griji. Așa a și fost,mama a venit să mă ia. Era nervoasă așa că m-a bătut până acasă. Îi plăcea să îmi dea palme peste cap și pumni în spate. Țin minte perfect seara în care mă durea o ureche de la frigul din casă. Pur și simplu mă ustura urechea de frig. M-a dat afară și mi-a dat o palmă peste urechea care mă durea pentru că "na... acum o simți?". Îmi spunea ca sunt ”sclifosită”  
 
Am uitat sa precizez că ”marea iubire a mamei” nu avea curent electric în casă. Stăteam la lumina lumânării și când se însera trebuia să ne băgăm la somn. Preferam să adorm repede decât să aud gemete din camera cealaltă și să trebuiască să îmi bag degetele în urechi. Nici măcar nu exista o ușă între camere.
 
Când aveam 8 ani s-a născut sora mea. M-au lăsat să am grijă de ea încă din primele săptămâni. Eu îi schimbam scutecul, eu îi încălzeam laptele, eu o adormeam și eu îi cântam. La 8 ani!
 
După aproximativ un an, mama s-a decis să plece în străinătate pentru că începuse să realizeze că nu aveam din ce să trăim. Pur și simplu. Iubitul ei nu lucra și nouă ne era foame. Se certau tot mai des. El o bătea, mama îl iubea. Aveam 9 ani și un pic când a plecat și mi-a cumpărat (nu știu cum) o pereche de adidași albaștri să-i iau la școală. Nu i-am purtat pentru că imi plăceau prea mult.
 
Când a plecat mama, am rămas cu sora mea și cu iubitul mamei mele, în casă. Mă ura. Dimineața se trezea devreme si mânca tot ce era prin casă doar să nu am eu ce să mănânc când mă trezesc. Mă trimitea să stau la bunica și bunica îmi spunea să stau acolo unde stă mama. 
 
Așa a început el să profite de faptul că mama nu mai era cu noi în casă și bunica mă trimitea iar la el. A început să îmi pună mâna pe fund și pe sâni. Îi dădeam mâna la o parte și îmi spunea că nu face nimic greșit, că "e normal să fie așa". Băiatul lui a încercat să mă violeze, dar a intervenit vecina. Atunci mi-a zis iubitul mamei mele să nu-i zic nimic mamei pentru că e rușine. Că sunt mică și oricum nu mă crede nimeni.
 
Cel mai rău era când venea beat acasă și îmi zicea numai lucruri vulgare. Așa a început să mă arunce în pat și să se urce pe mine, să încerce să mă dezbrace. Am scăpat de fiecare dată. Plângeam și urlam. Apoi fugeam din casă și așteptam să adoarmă, să se trezească și să nu mai fie beat. Așa am ținut-o 3 ani. Da, 3 ani! 3 ani în care mă duceam plângând la bunica și ea mă trimitea la el acasă. 3 ani în care nu mă credea nimeni. Vecina îl prinsese când trăgea de hainele mele, dar ținea și ea tot cu el. Era vina mea că îl seduc...
 
Când s-a întors mama acasă din străinătate, am început să plâng. I-am povestit de față cu el cum a ÎNCERCAT timp de 3 ani să mă violeze. Cum trăgea de hainele mele și ce îmi spunea. Crezi că m-a crezut? NU! El a negat tot si mama a zis că sunt proastă, că vreau să o despart de el. Da, așa mi-a zis mama mea! Nu a avut nici măcar o reacție. Nimeni nu a reacționat. Drept rasplată, în seara aia s-au futut de a auzit toată casa.
 
Ziua trebuia să mă asigur că nu sunt dezbrăcați și că nu se fut. Înainte să intru in casă trebuia să cer voie."Nu poți să te joci cu copiii afară, în crucea mă-tii de copil prost..." zicea mama. Nu m-a întrebat nici măcar o dată dacă am cu ce să mă îmbrac,dacă am chiloți, dacă am făcut baie, dacă am mâncat in ziua respectivă sau dacă am caiete pentru scoală. Dar mă întreba de ce nu mai stau la joacă, afară.
 
Primeam haine de pomană și aveam norocul că la începutul anului școlar se primeau rechizite de la scoală. Domnul director îmi dădea rechizitele știind că mama nu v-a aduce niciodată actele care erau necesare pentru primirea lor. Doamna învățătoare stătea cu mine și mă ajuta cu temele. Știa că acasă nu puteam face nimic pentru că nu aveam curent electric. În schimb, când mama vedea un "Suficient" în caietul de note, mă batea și mă dădea afară din casă. Dar NICIODATĂ nu m-a ajutat la teme. Nici măcar nu s-a oferit să încerce.
 
 
 
Când am împlinit 13 ani, s-a întâmplat minunea mea. Mama m-a trimis în vacanță la București să mai stau și pe la mătușa mea, să mai scape de mine. De atunci am rămas aici. După 2 ani de la plecarea mea s-a depărțit mama de ”marea ei iubire”, a luat-o pe sora mea și s-au mutat in străinatate. S-a bătut pe custodia surorii mele ceva timp, dar până la urmă a câștigat.
        
Relația mea cu mama a rămas la fel de rece ca în copilarie. Eu am fost copilul nedorit, neiubit și sora mea a fost totul pentru ea. Nu m-a durut niciodată lucrul ăsta pentru că îmi iubesc sora și vreau tot ce este mai bun și frumos pentru ea. Deși este încă mică, i-am explicat că mereu v-a găsi un sprijin în mine... Sper că a înțeles!
 
Astăzi am 22 de ani și tocmai ce m-am mutat la apartamenul meu. Sunt sănătoasă, dar sufletul meu este... praf. Nu am fost niciodată fericită și nici nu cred că știu ce înseamnă. Am perioade când zâmbesc, am perioade când simt că sunt ok, dar apoi îmi amintesc de copilărie și plâng. Nu am încredere în mine și nu am încredere în oameni. 
 
Nu imi urăsc mama, niciodată nu o voi face! Dar niciodată nu o să o simt aproape. Nu a fost...

/Anonim
 
 
 
..........
 
 
Vrei să scrii povestea ta? Trimite un mail cu #povesteamea la ralucajensen@mail.com
2 kommentarer
Anonym

Cred ca un terapeut bun o poate ajuta sa mai scape de fantomele trecutului. Ele nu mai sunt, oricum, aici, azi si nu e obligata sa pastreze relatii nici macar formale cu persoane care i-au facut rau. Un astfel de om nu e mama si sunt convinsa ca nici sora ei nu o duce foarte bine oricare ar fi aparentele. Ea inca mai crede ca e vina ei pentru comportamentul mamei dar e gresit. Mama e abuzatorul si nu se va schimba niciodata

Anonym

Buna. Esti puternica, mult mai puternica decat crezi...dovada este faptul ca ai avut curajul sa scrii intamplarea ta. In Romania exista un centru care ajuta oamenii la fel ca tine, ca noi...spre vindecare...autovindecare. Nu esti singura, sa stii :). Suntem multi ca tine si putem sa ne sustinem, macar moral. Bravo :). Ai facut primul pas spre vindecare :). Iti doresc sa inveti sa te iubesti si sa fi mandra de tine ca ai rezistat si ai trecut peste...ridica capul spre cer si aminteste-ti ca acolo sus cineva te iubeste <3