Povestea unei fete cu HIV+

 
 
 
#povesteamea
 
Bună, Raluca...
Ți-am scris într-un comentariu că te ador și nu am glumit. Te-am găsit acum puțin timp, când cineva a distribuit un articol scris de tine. Prima reacție: ce nebună e fata asta... frate, cât curaj!
Citind multe din articolele scrise de tine, am zis să îți scriu și eu, poate așa reușesc să-mi descarc sufletul și poate există persoane care încă nu își acceptă statutul de persoană seropozitivă și poate îi pot ajuta.
Te rog să nu faci publică adresa de mail. Nici numele. Doar "N". Încă ne confruntăm cu discriminare și tot tacâmul, nu știu cum ar reacționa cei care mă cunosc, dar nu știu ce "prieten" port în interiorul meu, în fiecare secundă. 
 
 
În iunie '89 intr-o familie modestă de țigani, se naște o fetiță dorită de toată lumea. Fiind mezina familiei (mai aveau 2 copii) a fost și cea mai răsfățată. Tatăl muncea, mama era casnică și se ocupa mult de copii. 
 
În decembrie 1995, în perioada când România încă lupta pentru democrație, acești părinți minunați au aflat ca cea mică este infectată cu HIV.  În perioada '87-'92 România a primit un stoc impresionant de vaccinuri infectate, așa că unul din ele a ajuns la această fetiță cu părul galben, ochii maro și pielea albă/rozalie. 
Tot universul lor s-a prăbușit... Nu existau nformații, nu aveam nici măcar internet de unde să putem să ne documentăm singuri. Frica de moarte era din ce în ce mai mare. Acel copil speriat sunt eu! Acea familie minunată este familia mea.
 
Copilăria a fost frumoasă, cu toate că a trebuit să-mi petrec săptămâni întregi prin spitale. Părinții mei au făcut tot posibilul ca eu să nu simt că îmi lipsește ceva, m-au răsfățat mult. Ce visam noaptea, aveam în următoarele zile. Au încercat mereu să nu ne lipsească nimic, mie și fraților mei.
 
Apoi, a urmat o perioadă extrem de grea pentru noi pentru că se dăduse "zvon" la tata la serviciu cum că are "copil bolnav de sida" și nu a mai mers la muncă.
 
 
Pe la 10 ani am descoperit câteva acte: ieșiri din spital în care scria numele meu și foarte multe diagnostice, printre care și infecție HIV stadiu b3 simptomatic/sida. Nu știam ce înseamnă, defapt nici nu mai conta ce scria înainte de "sida".  Atunci au început să se învârtă intrebările în capul meu. De ce merg la clinica de zi din oraș, iar colegii/vecinii merg la dispensar?! De ce mă internez mereu la București? De ce îmi dă mama mie cea mai mare bucată de carne sau prăjitură? De ce trebuie să mănânc fructe zilnic și frații mei, nu?
Când am crescut mai mare, a venit un coleg de clasă (care îmi era și vecin) să îmi zică că el nu se mai joacă cu mine pentru că i-a spus cineva că am sida. Ce scandal a făcut mama!
 
 
La puțin timp după întâmplarea asta, am citit într-un ziar despre o fată pe care o întâlneam des la medic, că mama ei nu este primită la nici un loc de muncă pentru că are copil bolnav de sida. Au scris articolul și au dat numele ei și numele mamei.
 
Atunci am mers la mama și i-am arătat ziarul. Reacția: A închis ușa de la sufragerie și a stat acolo ore întregi. A venit tata și a încercat să îmi explice cum a știut el. Cum să îi explici unui copil de 12 ani că este seropozitiv, fără să se sperie? Cum să îi spui asta copilului tău? Ce să înțeleagă și tata? Auzisese că trebuie să dea copilului să bea "petrol extra rafinat, că altfel nu mă fac bine". Auzise că mor. Fel și fel de leacuri de căcat auzite de la oameni idioți. Fel și fel de povești.
 
6 luni de zile am trăit cu gândul că am sida, HIV, hepatită și sunt și seropozitivă. Eram bulversată, nu înțelegeam nimic. În august 2001 o fundație din București care colabora cu spitalul unde mergeam, a propus mamei mele să mă lase în tabără la munte, i-au promis că o să mă întorc super ok și o să fiu un copil plin de viață.
 
 
O să îi mulțumesc mamei toată viața. Iar celor care au condus activitățile din tabără o să le fiu recunoscătoare cât timp o să trăiesc. În 6 zile am descoperit diferența dintre HIV și Sida. Am învățat ce înseamnă să fii seropozitiv și că pot să duc o viață normală dacă iau pastile. Am învățat să protejez oamenii din jurul meu și am învățat să mă protejez pe mine. Am început să particip la cât mai multe proiecte din cadrul celor mai mari fundații din România.  
Am avut o copilărie frumoasă, o adolescentă minunată, iar acum sunt o tânără de 28 de ani care își dorește din suflet un copil și o familie.
 
 
Când mă uit în urmă, îmi dau seama că am reușit, că am fost un caz fericit. Cu toate că nu puține au fost problemele sau dorința de a muri. Depresia și frica...
 
 
În 2017 încă ne confruntăm cu probleme de discriminare și integrare socio-profesională. Este greu să înțelegi că oamenii nu au informații cu toate că exista internet. Probabil nu au descoperit că poți face și altceva pe net, nu doar să vizionezi filme porno, să dai like pe Facebook și să te holbezi pe Youtube.
 
Este FOARTE important ca lumea să știe că oricine poate afla dacă este infectat cu HIV DOAR prin efectuarea unor teste de sânge care detectează prezența sau absența anticorpilor și a antigenului. De asemenea, este important să știe că infecția este asimptomatică. Pot trece zeci de ani până la declanșare. NU EXISTĂ LEAC. NU MORI dacă ții sub control virusul cu pastile și scheme clare. Dacă ești seropozitiv, trebuie să respecți întocmai și la timp indicațiile medicului!
 
HIV este un virus care afectează celulele albe, cele care ne protejează împotriva infecţiilor. Celulele infectate devin producătoare ale virusului şi după o vreme, mor.  Virusurile nou-produse circulă în sânge, căutând noi celule pe care să le infecteze.  În felul acesta, numărul de  celule albe din organism scade treptat şi împreună cu acestea, scade și imunitatea. În timp, organismul pierde  capacitatea de rezistenţă chiar şi în faţa unei boli obişnuite.

SIDA este un sindrom, adică un ansamblu de semne și simptome care apar la persoanele infectate cu HIV, într-o stare avansată de distrugere a sistemului imunitar.

 
HIV se transmite prin sânge, spermă, secreţii genitale, lichid cefalorahidian şi lapte matern. Cele mai frecvente căi de intrare a virusului sunt rănile proaspete, sângerânde din mucoase – oculară, bucală, vaginală și anală. Nu trebuie tratate cu indiferenţă nici rănile nevindecate sau insuficient protejate de pe oricare altă parte a pielii, căci şi acestea sunt contagioase.

HIV NU se transmite prin aer (respiraţie, tuse, strănut), atingere sau pupat, îmbrăţişări, apă, băi, grup sanitar, alimente, înţepături de insecte, de la animale de companie sau prin folosirea în comun a veselei, tacâmurilor, jucăriilor, rechizitelor, prosoapelor.

HIV NU se transmite prin: salivă, fecale, urină, secreţii nazale sau oculare, lacrimi. Există însă o condiţie: acestea să nu conţină sânge.

Restul găsiți pe Google!

 
Îți scriu în speranța că cine va citi #povesteamea o să înteleagă că suntem oameni normali. Nu scrie pe fruntea nimănui dacă are vreo boală sau dacă e hoț, criminal, prostituată, inginer sau sănătos.
Eu sunt o norocoasă! Am o familie minunată care m-a susținut mereu și mă iubește necondiționat. Și am prieteni care au înțeles că sunt om. Și eu înjur, fumez, beau, mă fut, bârfesc, greșesc la fel ca majoritatea oamenilor. Am fost și sunt un om puternic, dar sunt și foarte sinsibilă. Nu îmi place să fiu privită cu milă!
 
Dacă sunteți infectați cu virusul HIV, nu fiți speriați... este ok! Acum câțiva ani poate că nu puteam să ducem o viață normală, dar acum putem! Lumea e din ce în ce mai informată și medicina e din ce în ce mai bună! Cereți ajutor!
 
 
Îți mulțumesc, Raluca! Sper ca oamenii să înceapă să înțeleagă că există viață cu Hiv+ iar prezervativul trebuie folosit MEREU, mai ales daca nu aveți un partener stabil. Eu nu am avut de ales, dar voi puteți alege: FOLOSIȚI PREVERVATIV!
 
 
..........
 
 
Vrei să scrii povestea ta? Trimite un mail cu #povesteamea la ralucajensen@mail.com!
 
 
 
 
2 kommentarer
Anonym

"N" eşti o persoană puternică.Şi da,ai o familie minunată!Îți urez multă sănătate şi putere de a lupta în continuare pentru tine şi pentru toți cei care suferă din cauza acestei boli. Luminița.

anonimus

Salut!