Bunica mea și Ministrul României

 
 
 
 
 
Eu cred că bunică-mea trebuia să fie Ministrul Educației.
 
Când eram copil, mi-a trecut apartamentul ei pe numele meu, fără ca eu să știu. Probabil pentru că locuia cu mine și cu mama și sunt singura nepoată cu care a dormit în pat și cu care ieșea în parc. De câteva ori m-a salvat și de la bătaie. Și uneori îmi spăla chiloții căcați, la mână, în apă rece.
 
Apoi, când am crescut a început să regrete că mi-a făcut cadou un apartament. Mama îi spunea că o să îl vând și o să o las în stradă și mătușă-mea se întreba de ce vrea să îmi dea mie apartamentul dacă eu nu am băgat bani în el și ea nu a făcut sex cu tata. Niciodată nu am înțeles de ce au contat banii mai mult ca familia, în familia mea... dar mă rog, nu despre asta voiam să vorbesc.
 
Mama nu mai are copii. M-a avut doar pe mine și acum are o pisică. Mătușa nu are copii. Nu a avut niciodată. Are un câine.
 
Am ajuns în România unde m-a așteptat bunica cu mâinile deschise: "Vai, mamă... bine că ai venit! Mâine trebuie să mergem la un Notar. Vreau să schimbăm câte ceva în actul ăla de apartament!"
 
Speram să mă întrebe de sănătate și de viața mea cu un copil pentru că nu mă văzuse de 1 an, dar... "Business before Pleasure", cum spun americanii.
 
 
Am ajuns la Notar, unde m-a rugat să schimbăm ce scria în contract și să scriem că apartamentul cu 3 camere din Drobeta Turnu Severin, rămâne al meu, daaaar NU am voie să fac nimic cu el fără acordul mamei mele. Deci, pe scurt: "E cadoul meu pentru tine, dar nu e pentru tine!" Exact ca Ministrul României: "Educația e gratuită conform Constituției. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plătește nimic!" Deci, pe scurt: Educația e gratuită, dar nu prea.
 
 
Am întrebat notarul dacă pot să îi dau apartamentul înapoi. Mă săturasem de certurile lor și de faptul că nimeni nu voia ca eu să am acel apartament în caz că bunica pleca pe Marte.
 
S-a holbat și Notarul la mine: "Sunteți sigură, doamnă? E totuși vorba de niște bani... "
 
Da, am fost sigură! Niciodată nu am fost atât de sigură ca atunci! Nu era apartamentul meu și un cadou trebuie să vină din suflet. Dacă femeia a considerat că eu nu îl mai merit, să fie sănătoasă!
 
Am semnat și de atunci mă simt minunat! Nici nu m-a mai deranjat nimeni cu telefoane despre ce și cum să fac cu apartamentul. Nu mai era al meu!
 
Bine... am și rupt contactul cu ele anul trecut, când m-au dat afară din apartamentul pe care s-au certat toată viața. Eram în vacanță în România și mama, care tocmai venise de la amant, începuse să îmi repete ce mi-a repetat toată viața: Că "sunt curvă și le fac de râs la vecini dacă vreau să ies noaptea să mă întâlnesc cu un pulărău sau să beau cu prietenii"
 
Era luna Iulie. Ora 23.00. DESTUL DE CALD. Aveam 30 de ani când m-a închis mama în casă cu cheia și am simțit că nu pot să respir. Locuiesc singură de la 18 ani. Cum să închizi pe cineva în casă, e legal?
A doua zi mi-a zis să plec și să nu mai intru în acel apartament pentru că nu este casa mea. Atunci cred că a fost singura dată când am regretat că le-am dat apartamentul înapoi și nu l-am vândut. 
 
 
Dar știu că am făcut un lucru bun. Pentru mine.
 
 
Iar voi, dragi studenți, tinerii României... mergeți să studiați în altă țară dacă România nu vă ajută! În Suedia, de exemplu... vă plătește statul să studiați! Da, vă dau în jur de 500 de euro pe lună ca să mergeți la școală. Și încă vreo 700 dacă vreți să luați și împrumut pe care trebuie să îl plătiți când terminați studiile.
 
Construiți-vă singuri casa, fără ajutorul nimănui! Și educați-vă copiii să nu se bată pe "averi"! E mai frumos așa....
0 kommentarer