Studenți săraci și neapreciați

 

 

Studenții din Suedia nu călătoresc gratis DAR primesc bani să meargă la școală. Da, aici nu plătești școala/facultatea. Te plătesc ei ca să studiezi!

300 euro lunar până la 18 ani. Apoi, la facultate, studenții primesc în jur de 500 de euro lunar. Plus încă vreo 700 de euro dacă vor împrumut CSN. Ăștia trebuie dați înapoi când studiile sunt terminate și studentul are un job. Majoritatea aleg doar ăia 500 de euro care vin gratis și lucrează în timpul liber.

În Suedia, toți elevii fac practică 2 săptămâni pe an. De exemplu, prima mea practică a fost la o grădiniță. Aveam vreo 13 ani. Atunci am înțeles că nu o să lucrez în viața mea cu copii. Practica asta face ca fiecare copil să primescă "sommar-jobb" (muncă de vară) Aici e ceva normal ca fiecare copil să meargă la serviciu vara. Chiar se mândresc cu asta. Cine nu are sommarjobb e fraier! 

Părinții au un rol important în educația copiilor lor atunci când vine vorba de job. Fiecare copil are "weekend-money". În jur de 10 euro pe săptămână. Plus că dacă copilul taie iarba sau dă cu aspiratorul, primește un ban. Asta îi face pe copii să învețe de mici cum e cu munca. În România am întâlnit femei care își țin "copiii" de 30 de ani acasă și le mai spală și chiloții și le fac să mănânce. "Nu pot să nu îi fac.. ce mamă sunt eu?" am auzit peste tot. Well... cănd îți înveți copilul să fie responsabil nu înseamnă că îl iubești mai puțin, înțelegeți, nu? Atunci când copilul tău are 35 de ani și tu îi speli chiloții, îi faci patul și îi faci de mâncare, îl înveți doar să fie nesimțit de leneș și iubirea ta de mamă e deja o obsesie bolnavă. 

Tinerii suedezi se mută de la mami și tati de acasă la 18 ani. Nu am văzut în viața mea suedez de 30-40 de ani care să locuiască cu părinții. Aici nu există așa ceva. Dacă rămân acasă în timp ce au un loc de muncă, aceștia plătesc jumătate din chirie. Și nu, părinții nu trimit pachete la facultate pentru că aici studenții se descurcă singuri. Au reduceri la mâncare, la teatru, la autobuz, la taxi, la cinematograf, la concerte, la tren, la dentist... la prezervative... la CE VREI TU!

Atâtea discuții pentru un transport gratis al studenților când în România studenții nu au bani nici să mănânce în oraș și se descurcă doar dacă părinții trimit pachete sau plătesc facultăți. Nu vă e rușine, mă? Atâta sărăcie și voi tot de la săraci vreți să luați?

3 kommentarer
virrej.se

Studentii sa munceasca daca vor bani.
Studentele se pot si prostitua, exista si videochat.
Nu ai bani, nu faci facultate, facultatea e facultativa, nu te obliga nimeni. La salubrizare e nevoie de personal si nu se cer studii superioare.

Ursu Dorina

:)

Remus

Am localizat filmul, l-am gasit pe wikipedia in limba engleza. Aici este link-ul, https://en.m.wikipedia.org/wiki/Lilya_4-ever
Astept cunetabdate sa-l vizionez.
Raluca, te susțin!