Studenți săraci și neapreciați

 

 

Studenții din Suedia nu călătoresc gratis DAR primesc bani să meargă la școală. Da, aici nu plătești școala/facultatea. Te plătesc ei ca să studiezi!

300 euro lunar până la 18 ani. Apoi, la facultate, studenții primesc în jur de 500 de euro lunar. Plus încă vreo 700 de euro dacă vor împrumut CSN. Ăștia trebuie dați înapoi când studiile sunt terminate și studentul are un job. Majoritatea aleg doar ăia 500 de euro care vin gratis și lucrează în timpul liber.

În Suedia, toți elevii fac practică 2 săptămâni pe an. De exemplu, prima mea practică a fost la o grădiniță. Aveam vreo 13 ani. Atunci am înțeles că nu o să lucrez în viața mea cu copii. Practica asta face ca fiecare copil să primescă "sommar-jobb" (muncă de vară) Aici e ceva normal ca fiecare copil să meargă la serviciu vara. Chiar se mândresc cu asta. Cine nu are sommarjobb e fraier! 

Părinții au un rol important în educația copiilor lor atunci când vine vorba de job. Fiecare copil are "weekend-money". În jur de 10 euro pe săptămână. Plus că dacă copilul taie iarba sau dă cu aspiratorul, primește un ban. Asta îi face pe copii să învețe de mici cum e cu munca. În România am întâlnit femei care își țin "copiii" de 30 de ani acasă și le mai spală și chiloții și le fac să mănânce. "Nu pot să nu îi fac.. ce mamă sunt eu?" am auzit peste tot. Well... cănd îți înveți copilul să fie responsabil nu înseamnă că îl iubești mai puțin, înțelegeți, nu? Atunci când copilul tău are 35 de ani și tu îi speli chiloții, îi faci patul și îi faci de mâncare, îl înveți doar să fie nesimțit de leneș și iubirea ta de mamă e deja o obsesie bolnavă. 

Tinerii suedezi se mută de la mami și tati de acasă la 18 ani. Nu am văzut în viața mea suedez de 30-40 de ani care să locuiască cu părinții. Aici nu există așa ceva. Dacă rămân acasă în timp ce au un loc de muncă, aceștia plătesc jumătate din chirie. Și nu, părinții nu trimit pachete la facultate pentru că aici studenții se descurcă singuri. Au reduceri la mâncare, la teatru, la autobuz, la taxi, la cinematograf, la concerte, la tren, la dentist... la prezervative... la CE VREI TU!

Atâtea discuții pentru un transport gratis al studenților când în România studenții nu au bani nici să mănânce în oraș și se descurcă doar dacă părinții trimit pachete sau plătesc facultăți. Nu vă e rușine, mă? Atâta sărăcie și voi tot de la săraci vreți să luați?

3 kommentarer

Tu ești Valentinul meu! Sau nu...

 
Din moment ce e Valentine's Day și se fac 6 ani de când am fost cerută în căsătorie și 5 de când am înțeles că e mai bine singur decât singuratic... am zis să scriu și despre asta. Am citit un articol suedez despre căsătorie. Titlul m-a făcut curioasă. Scria: "Căsătoria nu este obligatorie!" Hai, să mori tu? Ce descoperire fantastică... wow! Really?
 
 
Subiectul "căsătorie" este destul de HOT, am observat. Există persone căsătorite care își doresc să nu se fi căsătorit niciodată și există persone (gay sau nu) care ar face orice să poată să se căsătorească. Deci ce înseamnă căsătoria? Ne căsătorim doar pentru a fi "cetațeni corecți" construindu-ne "viața perfectă/familia perfectă", așa ne demonstrăm că iubiriea noastră este puternică, mai puternică decât a fost "cu curva aia de anul trecut" sau e vorba doar despre o afacere mare? Ne căsătorim pentru că simțim nevoia de a aparține cuiva?
Cred că asta este cea mai mare greaseală a oamenilor. Asta împreună cu comunismul. Căsătoria ne face să devenim posesivi. Căsătoria ne face să credem că avem "patent" pe cineva doar pentru că ne-a spus: "DA!", ne-a dat un inel și a semnat un contract, scriind că nu o să ne părăsească niciodată. Asta este din păcate o greșeală imensă, una din principalele motive de divorț: Posesivitatea! 
 
Noi., oamenii... suntem destul de fricoși. Credem că avem nevoie de altcineva pentru a ne simți întregi/compleți. Așteptăm mereu ca "femeia perfectă" sau "bărbatul ideal" să ne bată la ușă și să ne facă viața mai frumoasă. La început, în fiecare relație, fie ia de iubire sau nu... totul este perfect. Flori și ciocolată. Șampanie și o gramadă de vacanțe peste tot prin lume. Mergem să facem selfie în brațe, la Paris. Facem dragoste. O grămada de dragoste. Bem vin scump și mâncăm în oraș. Ne imbrăcăm mereu frumos, să nu cumva să nu mai sune "ăla". Ne ținem de mână. Apoi... din urmă, apare viața reală și ne trezim.

Se spune că dragostea durează 3 ani. Apoi, ce? Ce facem când "chimia" dispare? Ce facem când nu mai bem șampanie și "EL" nu ne mai cumpără flori? Ce facem când sexul devine o rutină și abia așteptăm să dormim? Ce facem când de ceva vreme mâncăm doar acasă sau doar tu gătești? Ce facem când nici măcar nu te mai privește când vobești și atunci când te faci blondă, deși tu ai fost mereu brunetă... el nici măcar nu observă?
O să rămânem căsătoriți pentru că este "mai sigur așa"? Pentru că ne-am obișnuit? Ce facem dacă asta nu ne face să fim fericiți? Ce facem când copiii fac 18 ani și pleacă de acasă?
Relațiile astea sunt exact ca și fumatul: daunează grav sănătații! Este groaznic să stai în casă cu cineva care te face să te simți mizerabil sau invizibil. Been there, done that! Nu mai bine rămânem prieteni și învățăm copiii că respectul și prietenia contează mai mult? Că nu trebuie să fim căsătoriți pentru a fi nișste părinți buni? Că nu trebuie să "aparținem" cuiva pentru a ne simți fericiți.

Am spus mereu și țin să repet: "E o mare diferență în a VREA pe cineva și în a AVEA NEVOIE de cineva."
Văd o gramadă de relații în care "EA" stă cu "EL" pentru că îi oferă siguranța financiară de care are nevoie. Sau "EL" stă cu "EA" pentru că gătește bine și nu îl întreabă unde pleacă, când pleacă sau de ce. 
Eu cred că nu contează dacă ești căsătorit sau nu, dacă ai copii sau nu. Cel mai important lucru într-o relație este să te simți liber... liber și apreciat. Cel mai important lucru este să simți sprijin atunci când ai nevoie dar să și oferi asta, bineînțeles. Să nu incerci niciodată să schimbi o persoană! Nu te-ai îndrăgostit de persoana care a devenit, din cauza ta. Te-ai îndrăgostit de ea. De el. Așa cum era. Că vă dezvoltați și creșteți împreună e altceva. Respectul este mult mai important decât iubirea. Dacă iubirea durează doar 3 ani, respectul ține o viață.

Cred că este foarte important să fim mai realiști. Să înțelegem că Frumoasa nu s-ar fi uitat niciodată la Bestia aia dacă nu locuia într-un castel. Să înțelegem că "The one" nu există. Exista... pe vremuri! Când lumea avea nevoie de o familie pentru a se hrăni și pentru a supraviețui. Lăsați-mă cu declarațiile pe Facebook. Lăsați-mă cu declarațiile oriunde. Vreau fapte, nu cuvinte! Nu e nimic romantic în: "Mă completezi!" Completeaza-te singur, băbăiatule!
"Jumătatea" ta nu este neapărat soția sau soțul tău. "Jumătatea" este doar o expresie. Poate o găsești într-un prieten sau poate chiar în copilul tău, dacă stai bine să te gândești, parcă sună mai logic ca un copil să fie jumătate sau măcar o parte din tine, nu?
"Sufletul pereche" este cineva care apare în viața ta și care aude, fără ca tu să vorbești. Cineva care apare în viața ta pentru a te face un om mai bun. Pentru a te împinge în față. Dacă te uiți în oglindă și nu te recunoști, ceva, undeva, e greșit! 
Așa că... dacă vreți să vă căsătoriți sau nu, who cares? Atâta timp cât nu o faceți pentru că societatea, religia sau familia vă împinge de la spate cred că o să aveți și o șansa pe acolo de a fi fericiți.


" When marrying, ask yourself this question: Do you believe that you will be able to converse well with this person into your old age? Everything else in marriage is transitory." - Friedrich Nietzsche
14 kommentarer