Un rege rămâne rege chiar și atunci când nu mai are țară

 
 
 
Am evitat să scriu ceva despre Regele Mihai zilele astea din respect și pentru că m-a durut. M-am uitat la înmormântare timp de 5-6 ore împreună cu fetița și iubitul meu și am plâns. Apoi am simțit ură, rușine și... regret. 
 
Am învățat singură despre regii și reginele României pentru că în cele 5 clase terminate în țară, nu învățasem nimic despre Ei. Am învățat despre regele Mihai, despre soția/regina Ana pe care o ador pentru simplitatea cu care vorbea și faptul că recunoștea că este o femeie normală, imperfectă. O femeie frumoasă, inteligentă și cu picioarele pe pământ. Am învățat despre Carol al ll-lea și toate femeile din viața acestuia. Am învățat despre Elena, mama regelui Mihai și prietenă foarte bună cu regele Suediei. Am învățat despre prințesa Ileana, mătușa regelui Mihai și favorita mea (despre care o să scriu în altă zi). Am învățat despre fratele ei, Mircea... care a murit la doar 3 anișori din cauza febrei. Dar toate astea le-am învățat singură, privind la fel și fel de documentare pe YouTube. 
 
În România nu îmi vorbea nimeni despre Ei. Am învățat poezii și școala a ținut să mă învețe să stau cu mâinile la spate, să nu vorbesc, să accept să fiu înjosită în fața clasei și să îmi fie frică de Dumnezeu. Sau de Ceaușescu. Și să îl admir pe Iliescu.  Toți acești dumnezei ai României. 
 
 
M-am mutat în Suedia și am învățat ce înseamnă să fii liber, ce înseamnă să trăiești într-o țară unde nu există Președinte, dar există Rege. Am învățat să respect Casa Regală, am învățat ce înseamnă Monarhia și am învățat să respect oamenii MARI. Nu trebuie să fii nobil ca să fii MARE. Un om mare este modest. În România există foarte mulți oameni care vor să pară nobili doar pentru că au bani și li s-a urcat la cap. Dar există și foarte mulți oameni care merg cu capul în jos, abătuți...cu un aer învins. Oameni care au uitat să privească viața și să se bucure de ea. 
 
 
 
În 1947 regele Mihai a semnat să plece pentru că dacă nu ar fi semnat, 1000 de tineri ar fi fost împușcați. A plecat cu strictul necesar și i-au tăiat până și pâinea în două... să nu cumva să ascundă ceva în ea. Până să ajungă la tren a trecut pe lângă niște ofițeri întorși cu spatele și un singur soldat a întors capul, plângând. A ajuns la Viena și apoi a apărut Căpitanul American care i-a spus regelui nostru că este LIBER. Câți dintre noi nu am ajuns în altă țară unde țara respectivă ne-a învățat să fim liberi? Mătușa mea, Ileana, locuiește de aproape 40 de ani în Modena, Italia. Unchiul meu a plecat la Revoluție și a rămas în Roma, îngropat în pământul italian. Iubitul meu a plecat la spălat de mașini în Anglia și apoi a studiat în Londra, unde a devenit inginer de construcții. Prieteni, cunoscuți... O GRĂMADĂ de români au plecat. O grămadă de români au studiat și au lucrat în ală țară.
 
Eu mă număr printre românii ăia. Și nu, nu mi-am abandonat țara și nu am fost niciodată indiferentă pentru că deși aveam doar 12 ani când am plecat, nu am uitat să scriu, să vorbesc și să iubesc românește. Am făcut generala, liceul și facultatea aici, în Suedia. Și deși am sărit din facultate pentru că nu am avut sprijinul necesar, am lucrat toată viața și am făcut fel și fel de cursuri. Am fost vânzătoare, am lucrat la poștă, am lucrat ca subasistentă medicală la un centru de bolnavi psihic și la un azil de bătrâni. Am condus o mașină cu care mergeam la fel și fel de alarme, noaptea. Am lucrat la un restaurant, în club și într-o grădiniță. Am lucrat în cazino 10 ani din viața mea și în același timp m-am ocupat de PR pentru o casă de discuri din Suedia. N-am stat în viața mea mai mult de 1 lună acasă și mereu am lucrat, deși am doar 31 de ani. Am învățat să fiu independentă și liberă. Ceea ce nu învățam dacă rămâneam în România. M-a durut comunismul și m-a durut că a trebuit să plec. M-a durut că românii mei m-au gonit și mă doare că nu mă mai simt acasă în țara în care m-am născut. Sunt nervoasă, tristă... frustrată și mă simt goală... fără o țară, fără rădăcini. 
 
 
 
Regele Mihai a fost un soldat bun, iubea mașinile și adora să fotografieze. A lucrat ca broker la New York timp mulți ani, a fost un tată extraordinar și un soț minunat. 
 
El a fost regele nostru, regele Mihai l al României. A pierdut țara și a pierdut totul. Gândiți-vă măcar o secundă la cât de trist este să pierzi. Asta simt atunci când îl văd pe regele Mihai: Simt că am pierdut. Cu toții. 
 
Gândiți-vă la refugiații din ziua de astăzi. Gândiți-vă la cât de mulți oameni le închid ușa și cât de greu trebuie să le fie atunci când sunt obligați să plece din casa și țara lor. Gândiți-vă măcar o secundă la bieții refugiați care rup rădăcinile pentru a se salva. Și rămân așa... fără rădăcini, singuri... în lumea asta mare. 
Gândiți-vă la toți românii MARI care au fost obligați să plece. Scriitori, pictori... profesori, doctori. Gândiți-vă la toți românii care deși trăiesc în alte țări și gândesc diferit... nu au uitat de unde au plecat. Gândiți-vă măcar o secundă la unde ar fi fost România dacă nimeni nu ar fi plecat. Acum gândiți-vă vă rog la oamenii care au murit la Revoluție și oamenii care au murit în Colectiv sau mor în fiecare zi prin spitale, pe șinele trenului sau în casă... de frig, de foame. Din cauza nepăsării și din cauza corupției. Gândiți-vă la mamele și surorile voastre obligate să se prostitueze prin Spania unde aproximativ 90% din fetele pe care le vedeți pe stradă... sunt românce. Gândiți-vă la românii care au făcut din furt un hobby de care se mândresc pentru că altceva nu le oferă siguranța de mâine și nu au avut bani sau pile pentru a studia sau pentru a avea un job mai bun. Sau pentru că partea aia a României preferă să fie așa cum a fost învățată: nepăsătoare, leneșă, coruptă. 
 
 
Pentru mine, regele Mihai I reprezintă românii care au fost obligați să plece și care în fiecare an, în loc să meargă în vacanțe prin alte țări, merg cu cadouri și bani în România, la familie. Românii care pleacă, dar abia așteaptă să ajungă acasă. Regele Mihai reprezintă românii care vorbesc, scriu, iubesc românește deși România nu i-a mai iubit pe ei de mult. 
 
 
Regele nu a murit. Un rege rămâne rege, chiar și atunci când nu mai are țară. Chiar și atunci când este decapitat, chiar și atunci când moare. Iartă-i, Majestate! 
 
#RIP



Namn:
Kom ihåg mig?

E-postadress: (publiceras ej)

URL/Bloggadress:

Kommentar:

RSS 2.0