Educația din Suedia și copilul din România



Pe 16 august a început fetița mea în vârstă de 6 ani (în Septembrie), școala. Clasa 0, sau "förskola", cum se numește aici. Preschool-ul nu este obligatoriu în Suedia, dar eu am considerat că este ceva necesar. De ce? Pentru că lucrând de noapte, fetița mea nu a mers regulat la grădiniță. De la 1 la 4 ani am avut ajutor de la mama mea și de la tatăl ei. Plus că o lăsam la grădinița de noapte. Da, de noapte. Fiecare oraș are o grădiniță care este deschisă NONSTOP. Îți poți lăsa copilul acolo în weekend, noaptea și oricând, pe zi. Pentru cine are nevoie, este perfect. Au o curte mare în care plantează singuri roșii, salată, morcovi și cartofi. Au doi meri și doi peri. Și în fiecare zi bucătarul le gătește ceva bun.

Micul dejun se servește între 7.30 și 8.00. De obicei le dau pâine, margarină, cașcaval, marmeladă și șuncă. Dar au și cereale, care aici se mănâncă cu lapte rece, nu cald... cum știam eu.
Copiii își aleg singuri ce vor să mănânce. Bineînțeles, au și lăptic de băut. La ora 11.30 mănâncă prânzul. Lunea se mănâncă spaghete sau lasagna. Marțea se mănâncă pește. Miercuri, supă. Și programul diferă de la zi la zi. Între 12.00 și 14.00 îi pune la somn.

Copiii din Suedia încep grădinița la 1 anișor. Plătești maxim 1000 de coroane suedeze (100 euro) pe lună pentru grădiniță. Îți calculează orașul în care locuiești cât lucrezi, cât plătești la stat, cât de mare este salariul tău. Cât te costa chiria, casa...mașina. Și apoi calculează cât poți și trebuie să plătești. Deci nu există o taxă fixă. Totul depinde de venit. Eu, fiind singură... plăteam în jur de 40 de euro, lunar.

Până pe la 3 ani copiii dorm la grădiniță după amiază. Pe ăia ai mici îi culcă de obicei în căruciororul lor, afară... la aer. Știu, bunică-mea ar face infarct dacă ar auzi. Dacă i-aș mai povesti și că le dau înghețată copiilor când răcesc în gât...
 
 


E simplu să recunoști un suedez între străinii din România, Albania, Serbia și alte țări. Copilul românului e înfofolit ca dracu deși afară sunt 17 grade. "Să nu tragă curent" Copilul suedez e mereu dezbrăcat, "dat de pomană". Cu muci la nas și haine rupte sau murdare pe el. De ce au suedezii copiii așa "neîngrijiți" la grădiniță? Pentru că suedezii au haine pentru grădiniță și haine pentru acasă. Fiecare copil are raftul lui. Cu poză, nume și haine de schimb. Acolo își pun și desenele pe care le fac sau lanțurile pe care le împletesc. Plus hainele și cizmele pentru ploaie pentru că dacă afară plouă, e clar că o să îi țină să se joace prin băltoaca din curtea grădiniței. De multe ori, educatorii merg cu ei de mânuță prin oraș, la plimbare, sau pe bicicletă... în drum spre mare sau parc. De fiecare dată când copilul iese din clădire, trebuie să fie îmbrăcat cu o vestă fosforescentă care îi ajută pe educatori să vadă copiii mai bine, dar care ajută și oamenii din trafic să vadă că se află copii pe stradă.
 


 
 
 
 


La ora 15.00 mănâncă fructe. La ora 16.00 le fac un sandwich. Dacă copiii rămân la grădinița de noaptea, cina se servește la ora 18.30. Apoi, îi spală pe dinți, le schimbă pampersul, îi îmbracă în pijamale și îi pun pe toți în cerc, pe covor... să le citească o poveste. După care... somn.



Eu, fiind influențată de mama și lumea din jur... nu mi-am lăsat copilul de foarte multe ori la grădinița de noapte pentru că simțeam că sunt "o mamă denaturată" așa că am preferat să accept jignirile și să o las la bunica. Acum regret pentru că da, poate că nu dormea în patul ei sau în patul mamei mele, acasă... poate că nu era cu familia. Dar era cu 3 educatoare care erau acolo în caz că se întâmpla ceva, doarmea cu mai mulți copii, nu mai depindeam de nimeni și nu mai ascultam de ideile comuniste ale nimănui.


Așa că pentru mine este important să meargă la școală zilnic de acum pentru că vreau să o obișnuesc cu copiii. Cu programul. Clasele #preschool sunt împărțite în culori: Verde, Roșu, Albastru. În fiecare clasă sunt 15 copii și 2 educatori. O femeie și un bărbat. Orele încep la 8.30 și se termină la 13.30.
Dacă ai nevoie să îți lași copilul mai devreme pentru că ai nevoie să mergi la serviciu, îl lași în curtea școlii, la Daniel. Daniel este un pedagog care se ocupă de timpul liber al copiilor. Adică... este pus acolo pentru a mânca micul dejun și pentru a se juca cu ei timp de 1-2 ore, până încep școala.
Dacă ai nevoie să îți lași copilul la școală până mai târziu, ai vreo 2 educatori care rămân în curtea școlii după ora 13.30. Copiii care rămân până peste program rămân cu acești educatori până la ora 17.30, maxim.

Copiii cu nevoi speciale sunt tratați la fel. Doar că ei au mereu un pedagog prin preajmă. Asta în Preschool. În clasele normale, 1-9, copiii cu nevoi speciale merg la o clasă specială, pentru ei. Unde nu se simt diferiți și profesorii sunt educați special pentru ei.
 


Țin minte perfect prima mea zi de școală. Generala numărul 6, Drobeta Turnu Severin.
Eram speriată, Mihaela, colega de bancă... plângea.
 
 
 

Eram toți îmbrăcați "frumos", cu flori pentru educatoare pe băncuță. Aici, dacă duc flori sau cadouri, o să gândească profesorii că am probleme psihice și contactează Protecția Copilului din Malmö. Exagerez... dar sigur o să se uite toată lumea la mine și nu o să înțeleagă nimeni de ce fac asta...

În România era diferit în 93, când am început eu școala. Trebuia să purtăm uniformă, să stăm cu mâinile la spate. Și să învățăm să scriem drept și frumos. Știu, trecuseră câțiva ani de la comunism, dar statul trăia la fel. Doar că erau puțin mai liberi. Ideile însă nu se schimbă așa ușor.
Mai am și acum caietul cu lacrimi pe el din cauză că primeam palme de la mama când strâmbam literele sau nu știam să pronunț "Nina are mere". A dracu ea Nina cu pizda mă-sii! Câtă bătaie mi-am luat din cauza ei. Spuneam "Mina are mere". Uitam "N"-ul ăla. "Copil prost... parcă te-a făcut tac-tu ăla singur! Mi-a trebuit copil!" îmi repeta mama. Noroc că eu nu am probleme psihice la fel de grave ca ale ei și noroc că suedezii nu îmi stresează copilul cu învățatul. Noroc că stau în Suedia, unde dacă dai o palmă unui copil, apare socialul! Îți ia copilul și te mai și bagă la pușcărie. Noroc că fetița mea a fost învățată că dacă cineva o lovește, indiferent că e mami, tati...sau un străin, sună la 112. Noroc că vocea unui copil contează.

Copiii învăță din grădiniță despre drepturile lor. Despre faptul că părinții pot divorța, dar asta nu înseamnă că divorțează de copil. Despre faptul că el decide unde vrea să locuiească dacă părinții nu sunt de acord. Dar învață și despre diferența între mami și tati. Despre cum face mami pipi și cum face tati. Despre corpul fetiței și despre corpul unui băiețel.

Când copilul ajunge la Preschool știe deja că toți copiii sunt diferiți și știe că adulții nu au voie să fie răi.

Profesorul meu de matematică din România era un om bolnav. Ciocan. Din câte am înțeles, acum lucrează prin poliție. Atunci era polițist cu elevii. Ne punea să îl așteptăm cu mâinile la spate și dacă cineva scotea un sunet, îl bătea de se căca pe el. La propriu. Pe Mihaela a prins-o de gât, a ridicat-o cu o mănă și i-a dat palme până când a început cineva să zbiere și i-a dat drumul. A fost crunt. Mi-a rămas imaginea aia în minte.
Pe mine nu mă lovea. Îi era frică de mama. De fapt... de contactele mamei. Era tinerică... venise la școală și directorul o invitase la cafea în birou. Spera că o invită și acasă. De atunci... Ciocan "Bulan" nu a mai ridicat mâna la mine. Mi-a dat o singură dată cu catalogul în cap și a regretat după. Și-a cerut chiar și scuze.

Mama era bună la apărat. Ea își teroriza copilul, dar zicea: "Dau eu, o omor eu... dar nimeni altcineva!" Și chiar dădea. Palme peste gură de îmi spărgea buza. Palme în cap de amețeam. Curea peste fundul gol de nu puteam să stau jos. Dușul în gură de mă înecam. Chiloții plini cu căcat în gură pentru că făceam pe mine. Și am făcut pe mine până pe la 10 ani. De frică sau din cauză că nu mai eram atentă la ce se întâmpla în jur... Habar n-am. Bineînțeles că nu m-a dus niciodată la doctor. "Să te duc la doctor să îi spun că te caci pe tine, să mă faci de râs?" Orice face copilul greșit, în România, este vina lui, nu a părinților. Orice face copilul greșit în Suedia, este DOAR vina părinților. În România era și încă mai este treaba aia cu lauda. Să par eu cel mai frumos, cel mai inteligent, cu familia cea mai frumoasă, cu termopanele cele mai șmechere... cu mașina cea mai nouă. Să vadă lumea că băiatul meu e olimpic. Să vadă lumea că fetița mea e virgină. Să știe lumea că am copil deștept, care a intrat la drept.

Toate rahaturile alea nu contează aici. Am rămas șocată când m-am mutat în Suedia. Eram în clasa a 6a. Diriginta mea îmi schimbase toate notele... pe alea de 8 și 9 le făcuse de 10. Media 10. Asta pentru că mă mutam în Suedia, să vadă suedezii că eu sunt o fată deșteaptă. Eram speriată. Nu vorbeam suedeză, nu vorbeam engleză...

Am ajuns în Suedia pe 19 Mai 1998. Aveam 12 ani. Mama avea 29. Am început o clasă de străini în care trebuia să învăț suedeză. Bineînțeles, toți eram copii. Eram eu, 2 albanezi, 2 fete din Irak, una din Turcia și un băiat din Franța. A fost oribil. Plângeam în fiecare zi și voiam să mă întorc acasă, în România. În primele săptămâni la școala asta de limbă, m-am speriat tare. Profesorul de suedeză a venit în clasă și ne-a spus în suedeză: "Gå in på toaletten, fixa håret och kom ut till gården. Vi ska fotas!"

Vedeți voi, "fotas" se pronunță "futas" Ce am înțeles eu din tot ce a spus el? Că vrea să mergem la baie, să ne facem frumoși și apoi să ieșim că vrea să ne fută. M-am închis în baie și am început să plâng. Mi-a explicat ce a vrut să zică și deși încă mai eram speriată...am ieșit. Omul a vrut să zică că vrea să ne prindem părul și să ieșim în gradină, să facem poze. Fotas = A se fotografia.

Am învățat suedeza destul de repede. După 4 luni m-au dus la directul școlii. "În ce clasă ești?" A 6a eram. Dar puteam să îi zic a 7a, sau a 8a. Nu m-a întrebat de acte, de note... de nimic. Mi-a zis "Ok, RaLOCA... mergi la clasa 6B" M-a însoțit un pedagog și așa am început să fac ore normale, cu suedezi... odată pe saptămână. Apoi de 2, 3 4... până am ajuns să vorbesc atât de bine că au considerat că pot să renunț de tot la școala de limbă. Toți copiii erau super curioși de mine. Adam îmi lăsa câte un desen pe masă în fiecare pauză. Fetele îmi lăudau părul lung și lanțul de aur de la gât. Copiii nu au lanțuri sau inele de aur aici. Singurii copii care poartă asta sunt copiii rromilor și ai arabilor. Eram superstar!

Primul meu șoc a fost computerul din clasă, la care trebuia să mă loghez și nu știam pe ce să apăs. Sau pagina școlii pe care intram să vorbim unul cu altul de acasă. Un fel de Facebook, când nu exista Facebook. Apoi, al doilea șoc a fost tabla. O tablă albă, din plastic pe care se scria cu carioca. Eu eram obișnuită cu tabla aia neagră, veche. Cu creta pe care o ștergeam cu degetul sau cu buretele. Și pe care unii o primeau în cap de la Ciocan, dacă nu rezolvau problema pe tablă. Apoi m-au șocat băncile din clasă. Eu eram obișnuită cu băncuțele alea de pe vremea lu' Ceaușescu. Suedezii aveau deja bănci normale... mese. Cu scaune. Apoi, am rămas șocată de relația dintre elev și profesor. Profesorii se plimbau printre mese... zâmbeau, mângâiau copiii pe cap, se puneau cu fundul pe masă... vorbeau cu "tu". Eu eram obișnuită să mă strige după numele de familie. Să vorbesc cu "dvs", să ridic două degete când vreau să vorbesc... cum să îi spun unui profesor de 40+ pe nume și când vreau să vorbesc să ridic mâna fără să fac semnul păcii? M-am obișnuit repede.

Apoi m-au șocat orele de matematică. Eu știam deja ecuații când am ajuns în clasa suedeză și copiii din clasa a 6a învățau cât face 8 - 5. Aici nu stresează copiii cu matematica, cu istoria, cu teoria... până mai târziu. Aici se focusează foarte mult pe practică. Așa am devenit cel mai bun copil din clasă. Credeam că o să mă laude toți. Așa eram obișnuită... doar că profesorii în shimb... m-au cam certat, rugându-mă să ies să mă joc mai mult.

Școala generală este obligatrie și împărțită în 3 etape: Clasa 1-3 (lågstadiet) este școala primară. Clasa 4-6 (mellanstadiet) este școala "dintre etape" și clasa 7-9 (högstadiet) este clasa pentru juniori. Așa este din 1949. Note primești abia prin clasa a 3a, dar nu sunt luate în serios pentru că suedezii știu că un copil trebuie să vină la școală de plăcere, nu din obligație.
Când am ajuns aici eram obișnuită cu note la purtare, sau note la fel și fel de materii. Aici am alfat despre calificative: "Nu e ok, Ok, Foarte bun, Extraordinar de bun" În 2011 au schimbat și de atunci există "A, B, C, D, E, și F". Din clasa a treia faci "examen național" la suedeză, engleză și matematică. Nu e că nu treci anul dacă nu faci bine la examen, dar îți afectează media la o materie dacă de exemplu în clasa a 7a faci toate lucrările de "F" dar la examenul național primești un A. Examenul național se face la aceași oră, la toate școlile și este obligatoriu. Acest tip de examen a fost propus pentru a ajuta educatorii și sistemul școlar, pentru a vedea la ce sunt buni și la ce sunt mai puțin buni... copiii.

În clasa a 7a am făcut prima dată practică. Da... era vacanța de sport sau Halloween (o dată pe an ai vacanță de sport pentru a merge să faci sport timp de 1-2 săptămâni) și fiecare copil trebuia să își găsească de muncă. Așa pregătește statul copilul pentru mai târziu. Nu primești bani, dar înveți ce înseamnă să lucrezi făcând practică de câteva ori pe an. Primul meu loc de practică a fost la o grădiniță. Îmi plăceau copiii și credeam că vreau să lucrez cu ei când cresc eu mai mare. M-am înșelat. 11 copii de 1-3 ani te obosesc. Plus programul de la 6. Plus schimbatul pampersului și trasul de păr atunci când le citeam.

De fiecare dată când termini practica trebuie să lași o lucrare în care povestești unde ai lucrat, ce ai făcut...pe cine ai cunoscut. Țin minte că am scris despre faptul că am realizat că nu o să vreau să lucrez cu copii. EVER.
Apoi am făcut practică la o cofetărie... la un magazin de legume, la fabrica de lapte, și la un magazin de închiriat casete video VHS (da, știu... copiii din ziua de azi nici măcar nu știu ce înseamnă)
La 14 ani am primit primul meu job. Făceam baschet și antrenorul ne-a oferit un job la poștă. Căram ziare și reclame cu bicicleta. Era frumos. Mai ales iarna, când cădeam cu bicicleta și trebuia să adun toate ziarele de pe jos. Dar îmi plăcea pentru că simțeam că fac ceva, că am banii mei... mă simțeam matură.
 
La fiecare început de an te fotografiază împreună cu colegii și îți trimite catalogul școlii cu fiecare clasă, acasă. Așa căutam numele băiatului mișto din altă clasă. Și desenam inimioare în jurul lui. Da, eu sunt aia blondă de mai jos >>
 
 
 


În clasa a 9a primești mii de reviste cu și despre liceu. Aici nu există licee de profil, există clase. Fiecare liceu are câte o clasa de artă, clasă de științe economice, clasă de științe ale naturii ș.a.m.d. Eu am ales să studiez despre economia socială. Îmi intrase în cap că vreau să îmi deschid afacerea mea. Asta am și făcut. În liceu. Profesorul de afaceri ne-a propus să participăm la un concurs de business din Danemarca/Suedia, unde proiectul câștigător primea bani și ideea era finanțată de ei. Am deschis un site care ne-a adus câțiva bani mie și colegilor din grup și ideea noastră a ajuns și în ziar:
 


Anii de liceu au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Atunci mi-am făcut o grămadă de prieteni, m-am îndrăgostit, am învățat să beau vin, am învățat să fumez și ca orice copil... să ies în club. Fiind un copil mai rebel, am renunțat la balul din ultimul an de liceu și banii care trebuiau dați pe o rochie de bal i-am luat și am plecat în Grecia cu colega de bancă, Maggie. Notele erau deja puse așa că nu ne-a interesat că află profesorii de ce lipsim de la școală. Când ne-am întors bronzate, colegii ne-au spus că nu am pierdut nimic. La bal se îmbată, fac sex și murdăresc rochia pe care au dat sute de euro. Cel puțin noi am creat amintiri mai mișto. Cine uită cum era să fim violate în Rhodos, când ne-am urcat pe motocicletele unor greci care ne-au dus la mama dracu și apoi au luat-o în direcții diferite? Cum l-am mințit pe grec că și eu vreau sex, dar nu acum pentru că mă așteaptă încă 3 prietene la hotel și dacă nu ajungem acum, o să sune poliția. Cum m-a crezut și m-a dus la hotel. Cum l-am mințit că ne întâlnim a doua zi și a doua zi m-am ascuns în camera de hotel împreună cu Maggie. Cum am vomitat ouzo grecesc în toaletă și Maggie pe balcon.

Când ne-am întors, mai erau vreo 2 săptămâni de liceu. Săptămâni în care toți elevii chefuiesc. Zi de zi. În ultima săptămână a trebuit să ne îmbrăcam în ceva care începe cu litera "C", litera clasei noastre. Am fost "College boys and girls". Așa am umblat pe stradă, beți, cu flueirul în gură și sticla de vin în mână. Am făcut și poze:
 
 


Apoi a urmat ziua cea mai importantă din viața unui suedez: Studenten! Ziua în care fiecare clasă iese pe scara liceului, cântă imnul studentului, își aruncă pălăria și familia îl așteaptă cu o pancartă imensă pe care e lipită o poză de când era copil. Apoi se urcă într-un tractor împreună cu colegii și fiecare clasă care termină liceul se plimbă prin oraș timp de o oră. Apoi fiecare merge acasă unde îl așteaptă familia și prietenii. Tort și tot felul de mâncăruri și băuturi.
 
 
 
 
 


Când liceul se termină, dispar și prietenii. Unii încep munca, alții își continuă studiile. Și majoritatea încearcă să facă ce am făcut eu: Să combine munca cu studiile. Eu am rezistat doar 1 an. La început era ok. Lucram cu mama. Ștergeam bătrâni la fund și schimbam stomiile bolnavilor de cancer. Apoi primeam alarme. Bătrâni căzuți din pat, alcooliști loviți...  
Am făcut orice să pot să mă mut singură. A fost bine la început, dar apoi, când am schimbat munca... m-am epuizat. Locuiam la 30 de km de facultate. În fiecare zi schimbam autobuzul de 2 sau de 3 ori. Apoi, de la ora 16.00 la 22.00 lucram la un restaurant. De la 23.00 la 03.00 lucram la un club în care împărțeam cârți de BlackJack și dormeam de la ora 04.00 la ora 06.30, aproape în fiecare zi. Apoi școală de la 8 la 14. Uneori, când terminam mai devreme, fugeam acasă să dorm. Așa am renunțat la studii și am început să lucrez la un cazino. Așa am renunțat la ce visam pentru comfortul pe care îl primeam din cauza banilor. Cred că ăsta este singurul lucru pe care îl regret acum la 31 de ani. Faptul că am vrut să devin matură atât de devreme și în loc să trăiesc o viață de student, am preferat să îmi caut apartament și să locuiesc singură. Să merg la muncă și să mă simt de 50 de ani, la 20.

În Suedia e ușor să studiezi. Ba chiar indicat. Aici nu este deloc ca în România. Nu îți trimit părinții pachete și nu stai cu încă vreo 4 colegi în cameră. Stai singur, chiria este realtiv ieftină și statul TE PLĂTEȘTE să studiezi.
 
 
"Studiebidrag" sunt niște bani pe care îi primești atunci când studiezi 100%, adică 4 cursuri, de exeplu: engleza, istorie, desen și bla bla. Studiebidragul este în jur de 4000 de coroane suedeze pe lună (400 euro), dar dacă vrei poți lua și "studielån", un împrumut de student pe care trebuie să începi să îl plătești când termini studiile. Împrumutul este în jur de 7000 de coroane suedeze pe lună. Deci încă vreo 700 de euro. Pe lângă ajutor financiar și împrumut, statul îți oferă totul la un preț mai mic. Dacă ai card de student poți călători ieftin, poți mâncă ieftin, poți merge la cinematograf mai ieftin, poți intra gratis la înot, la meciurile de fotbal, în club... și multe, multe altele. Până și tunsul la frizer este mai ieftin pentru un student.

Majoritatea suedezilor au un job la 18 ani și se mută de acasă. Aici nu este "rușine" să lucrezi, indiferent de ce faci. Aici este rușine să stai acasă... să nu faci nimic. Sau să furi. Copiii nu se laudă că merg la furat și nu îi încântă mașinile scumpe.Merg cu bicicleta. Eu am rămas blocată când prietenii mei din România cunoșteau un om după numărul de la mașină. Sau se mândreau că au fost "afară, la treabă". Și nu, nu e vina lor că sunt analfabeți, hoți sau pur și simplu trăiesc de pe o zi pe alta. Nu e vina lor că nu mai visează, că nu mai cred. E vina părinților, care i-au educat să fie leneși, să primească tot sau să nu primească nimic, e vina educației, e vina statului jegos care în fiecare an promite și uită că acei copii sunt viitorul României. Fără copii educați, România nu mai are nici măcar o șansă.

Aici, profesorii se luptă din clasele primare cu egalitatea. De asta, fiecare individ este tratat la fel, indiferent că mami și tati au sau nu au bani. Bullying-ul (hărțuirea) este luată în serios. Nimeni nu are voie să îți spună în ce să te îmbraci, să îți comenteze aspectul fizic, kg sau studiile pe care le-ai terminat sau nu. Când un copil este rău, profesorii încearcă să înțeleagă dacă acesta are probleme acasă. Dacă părinții sunt agresivi, de exemplu. Aceștia sunt chemați la școală și sunt obligați să vină la câteva ore, să fie alături de copilul lor. De multe ori cheamă un educator în plus care îl păzește la ore și în pauze. Dacă copilul nu își schimbă comportamentul față de alți copii și continuă să fie agresiv, acesta este mutat la o altă școală.
 
În școlile de aici am învățat despre viol, despre pușcărie și despre cum unii copiii s-au sinucis din cauza copiilor care rădeau de ei. Ne-au arătat documentare care ne-au făcut să plângeam la ore. Ne-au educat frumos. Bineînțeles că în fiecare clasă există unul care vrea nepărat să fie diferit... să facă rău, să fie observat. Acel copil este de cele mai multe ori ajutat din timp. Alteori... este prea târziu, dar totuși suedezii nu își pierd răbdarea.
 


Copiii din ziua de azi primesc totul gratis aici: Caiete, creioane, ipad-uri, laptop... Cei mai mulți bani se investesc în școli, din cauza asta nu mai există analfabetism în această țară. Din cauza asta, rata oamenilor fără un job este mare doar printre străini, suedezii merg la muncă de mici. Din cauza asta, copiii sunt mai fericiți aici. Pentru că aici copiii nu sunt terorizați, așa cum eram eu. Copiii nu sunt bătuți, așa cum am fost eu. Copiii nu mor de foame, cum mureau câțiva copii din generală, în Severin. Aici nu le este frig și dacă se strică căldura, aduc calorifere sau îi lasă cu gecile pe ei... dar nu închid școala. Aici se repară totul dacă ceva se strică. Aici profesorii sunt bine plătiți. Aici nu există mii de grădinițe și școli particulare. Aici nu se schimbă manualele în fiecare săptămână... se schimbă odată la zeci de ani. Aici nu sunt discriminați copiii săraci, străini sau copiii bolnavi. Copii cu ADHD, copii cu sindromul Down, copii care vin din războaie, copii din România, copii din Suedia... toți sunt la un loc. Uneori în clase diferite dacă au nevoi speciale, dar sub același acoperiș.

Părinții pot urmări ce fac la ore, ce mănâncă, când au pauză și ce teme au cu un simplu click: Un app care arată despre fiecare elev în parte. Pentru că aici, părinții au contact cu profesorii... pentru binele copilului.
 
 
 
 
 
 
2 kommentarer
Anonym

Un articol lung .... dar dat fiind faptul ca este vba despre 7n copil merita parcus . Dar mai avem mult de evoluat in programa scolara in Romania despre prioritatile vietii .

Radu

Un articol...cum nu se putea mai precis si mai "la obiect" ! Eu locuiesc de 5 ani cu sotia si fetita mea, Sandra are 7 ani a acum, in UK. Foarte asemanator sistemul, desi pot spune ca imbunatatit cel din Suedia. Mi-e dor de tara in care m-am nascut, dar ma felicit din tot sufletul pentru decizia de a pleca de acolo, si crede-ma ca am luat aceasta decizie pentru viitorul Sandrei...e cu totul diferit fata de ce-i in Romania. Imi iubesc tara, dar promit sa-i raman un fidel 'turist' doar... Nimic bun nu mai sper ca poate sa se intample acolo, sau poate va fi candva ...dar eu voi fi oale si ulcele! Inca o data tin sa te felicit pentru tot ce scrii si ce faci! Multa sanatate si putere in tot ce intreprinzi! Felicitari, Raluca!